Cu privire la Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (b7/30.01.2025), reprezentanții Fundației Naționale pentru Tineret în comisiile C5 și C8 ale Consiliului Economic și Social au susținut următoarea

Argumentare privind propunerea de aviz nefavorabil asupra propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal 

În temeiul analizei propunerii Senatului României pentru modificarea articolelor 331 alin. (2) și art. 336 alin. (2) din Codul Penal, propunem un aviz nefavorabil deoarece această inițiativă legislativă nu stabilește un cadru juridic clar și echilibrat, care să asigure o incriminare justă și proporțională. O astfel de modificare ar trebui să prevadă, în mod necesar, îndeplinirea cumulativă a unor condiții care să reflecte pericolul real al faptei. Simplul fapt că o persoană are în sânge droguri sau alte substanțe psihoactive nu este suficient pentru a concluziona că aceasta reprezintă un risc pentru siguranța circulației. Este esențial ca substanțele respective să producă efecte care să altereze reflexele, coordonarea și capacitatea de concentrare a conducătorului auto. De asemenea, trebuie demonstrată afectarea reală a capacității de a conduce în condiții de siguranță, astfel încât sancțiunea penală să fie aplicată doar în cazurile în care pericolul este evident și dovedit.   

Mai mult decât atât, o reglementare echitabilă ar trebui să includă stabilirea unei limite minime a concentrației de substanțe psihoactive în sânge, similar pragului impus în cazul consumului de alcool, pentru a putea determina în mod obiectiv momentul în care o persoană poate fi considerată sub influența acestora. Lipsa unor astfel de criterii clare ar putea conduce la sancționarea unor persoane care nu prezintă un pericol real pentru siguranța traficului, afectând principiul proporționalității și generând interpretări arbitrare în aplicarea legii. 

 Această propunere se justifică din următoarele considerente: 

Necesitatea clarificării normei de incriminare

Pentru a justifica modificarea propusă a articolului 336 alin. (2) din Codul penal, este esențial să răspundem la următoarea întrebare: această infracțiune vizează o persoană care a consumat droguri sau substanțe psihoactive la un moment anterior, ori o persoană a cărei capacitate de a conduce un vehicul este efectiv alterată în momentul conducerii? 

Intenția normei nu ar trebui să fie aceea de a sancționa simplul consum de droguri, având în vedere existența unei legislații speciale pentru combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, ci protejarea siguranței circulației pe drumurile publice. În consecință, starea de pericol pe care legea penală urmărește să o prevină trebuie să rezulte din afectarea reală a capacității de a conduce, nu doar din simpla prezență a substanțelor psihoactive în sânge.

Necesitatea unui cumul de condiții pentru existența infracțiunii

În forma propusă de Senat, norma penală incriminează orice persoană care are în sânge substanțe psihoactive și conduce un vehicul, fără a verifica dacă substanțele respective mai produc efecte care să afecteze capacitatea de conducere. Această abordare creează o prezumție absolută de pericol, contrară principiilor fundamentale ale dreptului penal.   

Pentru a putea fi aplicată propunerea de modificare ar  fi trebuit să prevadă cel puțin trei condiții cumulative, necesare pentru ca fapta să fie infracțiune:   

• Prezența în sânge a drogurilor sau altor substanțe psihoactive – acest aspect este necesar, dar nu suficient.  
• Persoana să se afle efectiv sub influența acestor substanțe – adică acestea să producă efecte care să-i altereze capacitatea de concentrare, reflexele și coordonarea.  
• Capacitatea de a conduce să fie afectată – adică șoferul să prezinte semne vizibile de afectare (reflexe întârziate, lipsa echilibrului, dificultăți în reacții etc.).  

Această abordare este similară cu cea aplicată în cazul consumului de alcool, unde nu orice prezență a alcoolului în sânge este incriminată, ci doar dacă depășește un prag care indică o afectare reală a capacității de a conduce.   

Argumente doctrinare și jurisprudențiale în sprijinul modificării

Aceeași concluzie se regăsește în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a statuat în Decizia nr. 365/RC/2020 că fapta de a conduce un vehicul sub influența substanțelor psihoactive este incriminată doar atunci când conducătorul auto se află efectiv sub influența acestora la momentul conducerii. Instanța supremă a subliniat că în Codul penal nu este definită expresia „aflată sub influența„, ceea ce impune interpretarea sa în sensul comun al termenului.   

Mai mult, potrivit Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici”,  „pe timpul cât substanța activă se află în sânge, se află totodată și în creier, determinând direct starea de a fi sub influență […]. Pe timpul cât substanța activă nu se mai află în sânge, dar în sânge se află metaboliți activi ai substanței într-o concentrație inferioară limitei cut-off, se apreciază că persoana respectivă nu se mai află sub influența substanțelor psihoactive”.   

Această concluzie este susținută și de Universitatea Babeș-Bolyai – Facultatea de Drept, care arată că:  „prezumția legală instituită prin dispozițiile art. 336 alin. (2) este una relativă, întrucât intenția legiuitorului nu a fost să incrimineze pericolul dat de consum, ci existența influenței acestor substanțe asupra stării conducătorului auto, prin afectarea capacității de a conduce vehicule pe drumurile publice”.   

Astfel, simpla prezență a metaboliților unei substanțe psihoactive în sânge, fără o afectare demonstrată a capacității de conducere, nu poate justifica sancționarea penală.    

Implicații practice și respectarea drepturilor fundamentale

O prezumție absolută de pericol, bazată exclusiv pe prezența în sânge a unei substanțe psihoactive, are consecințe grave asupra dreptului la un proces echitabil și la libertatea individuală.   

Studiile de specialitate demonstrează că metaboliții unor substanțe psihoactive pot rămâne în organism zile sau chiar săptămâni după consum, fără ca persoana să mai fie sub influența acestora. De exemplu:   

• THC (substanța activă din cannabis) poate fi detectabilă în sânge până la 30 de zile la consumatorii frecvenți, dar efectele sale asupra capacității de a conduce dispar în câteva ore.  
• Cocaina și ecstasy pot fi detectabile timp de câteva zile, deși efectele lor durează doar câteva ore.   

Prin urmare, adoptarea formei propuse de Senat a articolului 336 alin. (2) ar putea conduce la condamnarea unor persoane care nu prezintă niciun pericol real pentru siguranța traficului, doar pe baza unei prezențe reziduale a unei substanțe în organism. Modificarea propusă oferă un echilibru între protecția siguranței rutiere și respectarea drepturilor individuale, prevenind situațiile în care persoane nevinovate ar putea fi sancționate. În plus, această modificare se aliniază practicii judiciare și principiilor fundamentale ale dreptului penal, evită transformarea Codului penal într-un mijloc indirect de sancționare a consumului de droguri, care nu este reglementa nici măcar de legi speciale, clarifică elementele constitutive ale infracțiunii, evitând interpretări divergente în instanțe, respectă principiul proporționalității sancțiunilor penale, sancționând doar acele persoane care prezintă un pericol real pentru siguranța traficului.   

Prin urmare, adoptarea formei propuse de Senat ar putea conduce la condamnarea unor persoane care nu prezintă niciun pericol real pentru siguranța traficului, doar pe baza unei prezențe reziduale a unei substanțe în organism.   

Considerăm că propunerea de modificare trebuie respinsă, deoarece:   

• Creează riscul sancționării unor persoane care nu prezintă un pericol real pentru siguranța traficului.   
• Nu respectă principiul proporționalității sancțiunilor penale.   
• Nu se aliniază practicii judiciare și principiilor fundamentale ale dreptului penal.  
• Nu clarifică elementele constitutive ale infracțiunii și permite interpretări divergente în instanțe.   

Astfel, infracțiunea trebuie condiționată de un cumul de factori, care să dovedească afectarea concretă a capacității de a conduce, și nu doar de simpla prezență a unei substanțe în sânge.