Inițiat de senatori și deputați POT, cu termen de avizare 16.01.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil. Motivarea avizului:- ➢ prevederile incluse în propunerea legislativă exced sau se suprapun cu cadrul normativ european cu privire la tranziția spre o economie circulară:
- propunerea legislativă introduce o suprareglementare pe anumite paliere ale economiei circulare, pentru care există deja reglementări armonizate la nivel european, generând astfel riscuri pentru funcționarea pieței interne, costuri suplimentare de conformare pentru operatorii economici și distorsiuni concurențiale; 2
- în privința designului circular (ecodesign), Uniunea Europeană (UE) reglementează această practică prin Regulamentul 2024/1781 (Regulamentul ESPR), de directă aplicare, care prevede norme armonizate de design pentru aproape toate bunurile fizice comercializate în UE. Regulamentul ia în considerare necesitatea de a adapta regulile de ecodesign în funcție de specificul produselor/categoriei de produse, iar Comisia este abilitată să adopte acte delegate care să stabilească cerințele de ecodesign. Totodată, sunt acoperite obligații cu privire la informarea consumatorilor referitor la caracteristicile de durabilitate ale produsului, inclusiv prin intermediul pașaportului digital al produsului. Astfel, Regulamentul are o puternică abordare sectorială, actele delegate subsecvente fiind instrumentele prin care se stabilesc caracteristicile de ecodesign pentru fiecare categorie de produse
- propunerea legislativă introduce obligații cu caracter general în materie de ecodesign, fără a fi prevăzută adaptarea acestor cerințe în funcție de specificul produselor. Mai mult, propunerea legislativă excedează cadrului normativ european, introducând posibilitatea de a adopta cerințe naționale suplimentare înainte sau în paralel cu cele la nivel european. Prin urmare, se generează un risc de fragmentare a pieței unice, pot fi generate bariere de intrare pe piața națională, iar operatorii economici se pot confrunta cu costuri suplimentare de conformare
- în privința etichetării ecologice, atât Regulamentul 66/2010, Regulamentul 2024/1781, cât și Directiva 2024/825, includ obligații de informare completă și corectă a consumatorilor cu privire la caracteristicile de mediu și ecologice ale produselor. Eticheta ecologică europeană este voluntară și este singura schemă de etichetare recunoscută la nivel european, certificată ISO 14024. Directiva 2024/825 pune bazele introducerii unei etichete armonizate la nivel european pentru cerințele de durabilitate, cu scopul informării consumatorilor cu privire la durabilitatea și posibilitatea reparării produselor, și are ca obiectiv și limitarea practicilor de greenwashig
- soluția legislativă introduce cerințe de informare și etichetare obligatorii la nivel național, în lipsa unei obligații similare la nivel european, aspect ce poate duce la încălcarea liberei circulații a mărfurilor, putând fi echivalată cu o limitare cantitativă a importurilor, interzisă prin Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE); 3
- la nivel european, există doar cerințe sectoriale cu privire la conținutul de material reciclat/materie primă secundară (de ex. în privința bateriilor), prezentul proiect generalizând aceste cerințe și, prin urmare, generând riscul unor distorsiuni concurențiale și a unor bariere pe piața internă; ➢ sistemul SGR este inclus în noua arhitectură legislativă, cu toate că există deja un cadru de reglementare dedicat:
- cu toate că proiectul este prezentat de către inițiatori ca fiind o lege-cadru, acesta vine cu obligații concrete și granulare, incluzând în noua arhitectură legislativă inclusiv sistemul SGR, care funcționează deja în baza unui cadru de reglementare dedicat. Semnalăm în primul rând faptul că proiectul de act normativ introduce în sistemul SGR și ambalajele băuturilor lactate, precum și posibilitatea de a include ș alte categorii de ambalaje prin hotărâre a Guvernului. Această prevedere excedează cadrului normativ actual și nu ia în considerare caracteristicile sistemului SGR, construit pentru un anumit tip de ambalaje. Totodată, prevederile prezintă un grad ridicat de impredictibilitate, prin posibilitatea introducerii altor categorii de ambalaje, fapt ce poate genera efecte negative semnificative pentru operatorii economici de pe lanț, dar și pentru buna funcționare a sistemului SGR, cu o complexitate ridicată, ce implică parcurgerea unor etape multiple și necesită implementarea unor mecanisme la nivelul fiecărui actor angrenat în sistemul SGR pentru ca ambalajul să ajungă la etapa finală de reciclare
- de asemenea, proiectul prevede inclusiv posibilitatea extinderii sistemului către categorii de produse precum textilele și electronicele de mici dimensiuni, pentru care există deja abordări distincte la nivel european. ➢ propunerea legislativă rigidizează obiectivele stabilite prin strategiile și planurile de acțiune adoptate la nivel național, în lipsa unei analize de impact detaliate pentru fiecare aspect reglementat:
- cu toate că la nivel de obiective se poate constata o compatibilitate cu Strategia Națională privind Economia Circulară, Planul de acțiune pentru Strategia Națională privind Economia Circulară și Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă, proiectul rigidizează cerințele, indicatorii și mecanismele. Nu sunt respectate abordările sectoriale sau posibilitatea adaptărilor sectoriale, care se regăsesc în documentele strategice menționate anterior, și transformă direcțiile strategice în obligații legale, fără o analiză de impact, o contextualizare a normelor și asigurarea conformării cu reglementările deja în vigoare. Mai mult, la nivel sectorial, se constată o 4 suprapunere directă cu actele normative în vigoare, fiind introduse obiective paralele, sisteme de monitorizare noi (de ex. răspunderea extinsă a producătorului prevăzută în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2021, ce transpune Directiva (UE) 2018/851).
|