Ședința Plenului CES (18.02.2026): Proiecte din domeniile fiscalitate, energie, administrație publică, digitalizare, justiție, economie, mediu, cultură

Plenul Consiliului Economic și Social (CES) s-a reunit în ședință online în data de 18 februarie 2026, ora 12:00, pentru a dezbate și aviza o serie de proiecte de acte normative.

Puncte principale de pe ordinea de zi

Avizarea proiectelor de acte normative: Plenul a analizat următoarele proiecte de acte normative:

• Proiect de Lege privind adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative

Inițiat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, cu termen de avizare 20.02.2026, proiectul a fost returnat.

• Proiect de Ordonanță de urgență a Guvernului privind instituirea unor măsuri de relansare economică, creștere a investițiilor productive și a competitivității, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul fiscal-bugetar

Inițiat de Ministerul Finanțelor, cu termen de avizare 24.02.2026, avizarea proiectului a fost amânată.

• Proiect de Ordonanță de urgență a Guvernului privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 2022/2554 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 decembrie 2022 privind reziliența operațională digitală a sectorului financiar şi de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1060/2009, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 600/2014, (UE) nr. 909/2014 şi (UE) 2016/1011

Inițiat de Ministerul Finanțelor, cu termen de avizare 27.02.2026, acest proiect a primit aviz favorabil.

• Proiect de Ordonanță de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul energiei în vederea promovării producerii de biometan

Inițiat de Ministerul Energiei, cu termen de avizare 2.03.2026, avizarea proiectului a fost amânată.

• Proiect de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea măsurilor de organizare și funcționare, precum și de reorganizare ale Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva

Inițiat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, cu termen de avizare 3.03.2026, avizarea proiectului a fost amânată.

• Proiect de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 5/2015 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice

Inițiat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, cu termen de avizare 3.03.2026, acest proiect a primit aviz favorabil.

• Propunere legislativă pentru consolidarea capacităţii administrative şi protecţia profesională a personalului de specialitate din cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi al Ministerului Energiei (b16/03.02.2026)

Inițiat de Lucian-Nicolae ANDRUŞCĂ – deputat PSD, cu termen de avizare 25.02.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil. Motivarea avizului: prin măsurile propuse, nu se instituie nimic care să nu fie deja reglementat exhaustiv prin legislația generală aplicabilă funcției publice şi personalului contractual, respectiv Codul administrativ, Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, Legea nr.188/1999 2 privind Statutul funcționarilor publici, în forma istorică, şi actele subsecvente, precum şi prin legislația privind răspunderea disciplinară, protecţia juridică şi stabilitatea raporturilor de serviciu. Formulări precum „protecţie profesională şi juridică”, „stabilitate profesională”, „asistență juridică”, „lipsa relei-credințe” nu adaugă absolut nimic normativ, fiind simple parafraze declarative ale unor principii deja consacrate, fără mecanisme noi, fără proceduri, fără garanții efective şi fără sancțiuni pentru încălcare, ceea ce transformă proiectul legislativ într-un text programatic lipsit de forță juridică reală din punct de vedere al constituționalității, este încălcat principiul egalității în drepturi, deoarece se creează o categorie privilegiată de funcționari şi personal contractual exclusiv pe criteriul apartenenței instituționale la două ministere determinate, fără nicio justificare obiectivă şi rezonabilă care să distingă aceste activităţi de cele identice desfăşurate în alte autorităţi publice centrale, precum Ministerul Finanţelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației sau alte structuri cu atribuţii similare privind gestionarea fondurilor europene, control, reglementare sau securitate economică. Din această perspectivă, soluția legislativă nu doar discriminează, ci introduce o formă de protecţie selectivă care se află în contradicție cu jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale a României privind tratamentul juridic egal pentru situaţii identice textul propunerii este normativ inconsistent şi lipsit de precizie, utilizând concepte vagi, elastice şi imposibil de verificat juridic, precum „presiuni asupra personalului”, „diminuarea nejustificată a stabilităţii profesionale” sau „indicatori obiectivi”, fără nicio definire, fără criterii de evaluare şi fără instanţe competente de control, ceea ce încalcă exigenţele de claritate, previzibilitate şi accesibilitate ale legii, aşa cum sunt acestea stabilite de Curtea Constituţională a României şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului dispoziţia potrivit căreia personalul „nu poate fi sancţionat disciplinar pentru decizii sau acte emise cu respectarea procedurilor legale” este fie o tautologie juridică lipsită de sens, fie o tentativă periculoasă de a limita răspunderea disciplinară printr- o formulare ambiguă, deoarece respectarea procedurii nu echivalează automat cu legalitatea actului, cu oportunitatea sa sau cu respectarea principiilor bunei administrări, iar introducerea „lipsei relei-credinţe” ca standard vag deschide uşa unui regim de impunitate mascată, incompatibil cu regimul constituţional al răspunderii funcţionarilor publici; 3 mecanismul de „compensare financiară” este iluzoriu, întrucât se afirmă simultan că se acordă compensaţii pentru activităţi de complexitate ridicată şi că nu se generează cheltuieli bugetare suplimentare, ceea ce conduce inevitabil la redistribuiri netransparente, conflicte interne şi arbitrariu managerial, fără ca legea să ofere un cadru normativ minim care să prevină aceste derapaje în concluzie, prevederile propuse subminează exact ideea de administraţie publică unitară, responsabilă şi supusă controlului democratic.

• Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, în vederea informării debitorului asupra prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită (b17/03.02.2026)

Inițiat de Lucian-Nicolae ANDRUŞCĂ – deputat PSD, cu termen de avizare 25.02.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil. Motivarea avizului: propunerea legislativă este redundantă în raport cu cadrul normativ existent, întrucât regimul prescripției și posibilitatea invocării acesteia sunt deja reglementate în legislația civilă și procesual civilă, iar debitorul beneficiază de garanții procedurale adecvate pentru protejarea drepturilor sale. Introducerea obligației creditorului de a comunica un document distinct privind situația prescripției adaugă o formalitate suplimentară, fără un beneficiu proporțional în planul protecției debitorului, dar cu potențial de a genera sarcini administrative și litigii suplimentare; 2 de asemenea, instituirea unei răspunderi exprese a creditorului pentru inițierea sau continuarea executării în contextul împlinirii termenului de prescripție, precum și condiționarea cererii de executare de dovada comunicării documentului, pot conduce la blocaje procedurale și la îngreunarea nejustificată a accesului la executarea silită într-o primă evaluare de ansamblu, ideea de fond (aceea de a combate executările silite pornite sau continuate cu încălcarea prescripţiei şi de a reechilibra raportul creditor– debitor) este legitimă şi răspunde unei patologii reale a practicii judiciare şi executorii, însă modul de transpunere normativă este excesiv şi, pe alocuri, necalibrat sistemic. Codul de procedură civilă funcţionează pe logica unui formalism controlat, în care sarcina activării mijloacelor de apărare aparţine părţilor, iar instanţa nu devine garant paternalist al neglijenţei procesuale, iar această propunere tinde să răstoarne parţial acest echilibru art. 664¹ este, în esenţă, cea mai vulnerabilă dispoziție. Obligarea creditorului de a comunica, anterior executării, un „document distinct privind situaţia prescripţiei” reprezintă o mutare conceptuală majoră, prin care creditorul este transformat din titular al dreptului la executare într-un fel de consultant juridic al debitorului său prescripţia este, prin definiţie, o instituţie de drept material cu un regim juridic complex, dependent de acte întrerupătoare, suspendări, interpretări şi calificări juridice care, de multe ori, nu sunt evidente nici pentru profesionişti, cu atât mai puţin pentru un creditor obişnuit. A impune acestuia asumarea formală a unei date certe a împlinirii prescripţiei, sub semnătură şi cu răspundere, înseamnă fie să creezi un risc juridic disproporţionat şi paralizant pentru exercitarea dreptului la executare, fie să generezi un nou formalism gol, în care documentul va deveni o simplă anexă defensivă redactată standardizat, fără valoare informativă reală. Mai grav, această obligaţie prealabilă nu este corelată cu nicio sancţiune procedurală explicită pentru nerespectare, ceea ce creează o zonă de incertitudine. În lipsa unei sancţiuni clare, articolul riscă să producă practici divergente şi litigii suplimentare exact pe aspectul pe care pretinde că îl clarifică art. 706¹ reprezintă un punct de fricţiune major cu sistemul actual. Posibilitatea de a invoca prescripţia „în orice stare a procedurii de executare” contrazice direct regimul actual al contestaţiei la executare şi logica stabilităţii actelor de executare, transformând prescripţia într-o excepţie perpetuă, susceptibilă de a anula efectele unor executări avansate sau chiar finalizate. Această soluţie riscă să afecteze grav securitatea raporturilor juridice şi să creeze o instabilitate structurală a executării silite, în care nici creditorul, nici terţii adjudecatari, nici executorii nu mai pot avea o minimă certitudine asupra caracterului definitiv al procedurii. Formula „fără a aduce atingere 3 regimului juridic al prescripţiei prevăzut de legea civilă” este pur declarativă şi nu rezolvă conflictul, deoarece tocmai acest articol modifică substanţial modul de valorificare procesuală a prescripţiei. În schimb, intervenţia de la art. 670 alin. (4) este cea mai solidă şi cea mai bine ancorată în principii. Ideea că un creditor care iniţiază sau continuă executarea deşi ştie sau ar fi trebuit să ştie că prescripţia este împlinită nu poate transfera costurile asupra debitorului şi răspunde pentru prejudiciu este coerentă cu principiul bunei-credinţe, cu răspunderea delictuală şi cu jurisprudenţa existentă. Totuşi, şi aici formularea „trebuia să cunoască” este extrem de elastică şi poate genera dispute probatorii consistente, riscând să transforme fiecare contestaţie la executare într-un litigiu de rea-credinţă extins din perspectivă constituţională, propunerea legislativă nu este vădit neconstituţională per se, dar riscă să fie sancţionată pentru lipsă de claritate, previzibilitate şi proporţionalitate, în special prin sarcinile impuse creditorului şi prin afectarea securităţii juridice a executării silite. Din perspectivă de tehnică legislativă, textul ar fi avut nevoie fie de o integrare mai fină în mecanismele existente ale contestaţiei la executare, fie de o reformulare care să păstreze prescripţia ca excepţie de ordine privată, nu ca obstacol procedural absolut în esență, prescripția nu reprezintă faptul că datoria debitorului nu mai există sau nu poate fi plătită de bună voie. Prescripția reprezintă decăderea creditorului, după termenul legal, din dreptul de a cere executare silită. Ea reprezintă pierderea dreptului de a valorifica un titlu executoriu din cauza pasivității titularului dreptului, însă nu modifică în sine raportul dintre creditor și debitor în ce privește neexecutarea cu rea credință din partea debitorului a obligațiilor asumate de acesta a pune în sarcina creditorului obligația de a sesiza debitorul cu privire la drepturile procesuale ale acestuia din urmă, drepturi pe care ar trebui să le cunoască el însuși, în condițiile în care debitorul este el însuși de rea credință atâta vreme cât nu și-a plătit obligațiile asumate, chiar și după obținerea de către creditor a unui titlu executoriu împotriva sa, reprezintă o încălcare a unui just echilibru juridic pe care legea trebuie să-l instituie între cetățeni, penalizând în sine creditorul (cel păgubit) și protejând în mod excesiv debitorul, cel care execută obligația cu rea credință și care nu-și cunoaște propriile drepturi procedurale modificările propuse pot genera efecte sociale negative prin afectarea echilibrului dintre drepturile debitorilor și cele ale creditorilor, cu următoarele consecințe: – întârzierea accesului creditorilor la executarea silită, prin adăugarea unei etape procedurale suplimentare; 4 – creșterea riscului de sustragere a debitorului de la executare, întrucât informarea prealabilă poate permite acestuia să își diminueze patrimoniul ; – crearea unor sarcini administrative suplimentare pentru creditori, cu costuri procedurale crescute; – creșterea incertitudinii juridice în procedura executării silite, prin extinderea posibilității de invocare a prescripției, ceea ce poate diminua predictibilitatea raporturilor juridice și încrederea creditorilor în eficiența mecanismelor legale de recuperare a creanțelor; – îngreunarea și tergiversarea executărilor silite, cu afectarea creditorilor prin prelungirea procedurilor și creșterea costurilor asociate. impunerea obligației creditorului de a întocmi și comunica un document privind situația prescripției înainte de formularea cererii de executare silită afectează caracterul obiectiv al prescripției, transformând-o într-o sarcină procedurală suplimentară, care nu există în dreptul comun. Această obligație impune creditorului să efectueze o apreciere juridică asupra curgerii și împlinirii termenului, apreciere care, potrivit legislației în vigoare, aparține instanței de executare în cadrul controlului de legalitate obligația creditorului de a-și asuma, prin semnătură, răspunderea pentru exactitatea unor informații juridice asupra prescripției îl plasează într-o poziție similară unui organ judiciar, ceea ce contravine principiului separației între rolul părților și rolul instanței în stabilirea situației juridice reale norma care permite invocarea prescripției în orice etapă a executării silite, inclusiv după acte de executare deja îndeplinite, contravine principiului stabilității raporturilor juridice și caracterului peremptoriu al prescripției norma propusă prin care exclude posibilitatea punerii cheltuielilor de executare în sarcina debitorului în cazul în care creditorul „știa sau trebuia să știe” că prescripția este împlinită introduce un criteriu subiectiv incompatibil cu mecanismele executării silite. Executorul judecătoresc este cel care verifică legalitatea cererii, iar nu creditorul în concluzie, măsurile propuse încalcă dreptul creditorului de a-și recupera creanța, chiar dacă aceasta, dintr-un motiv sau altul, s-a prescris, prin introducerea în sarcina creditorului a obligației de informare către creditor a posibilității invocării prescripției. Debitorul este responsabil de modul în care își gestionează patrimoniul și de a cunoaște legea. În ansamblu, intervenția legislativă este disproporționată și afectează echilibrul dintre drepturile creditorului și cele ale debitorului

• Propunere legislativă privind elaborarea, reproducerea şi folosirea stemelor judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor şi pentru modificarea art.10 din Legea nr.102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului (b18/03.02.2026)

Inițiat de deputați UDMR, cu termen de avizare 25.02.2026, acest proiect a primit aviz favorabil.

• Propunere legislativă privind instituirea Ordinului Meritul pentru Energie, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României (b19/03.02.2026)

Inițiat de senatori si deputați PNL, PSD, AUR, UDMR, cu termen de avizare 24.02.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil. Motivarea avizului: propunerea legislativă încalcă principiul sobrietăţii şi neutralităţii sistemului naţional de decoraţii reglementat de Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificările și completările ulterioare. Decoraţiile statului sunt, prin definiţie, instrumente simbolice rare, care consacră valori generale şi merite excepţionale, nu politici publice sectoriale conjuncturale. „Meritul pentru Energie”, aşa cum este construit, nu onorează un serviciu adus statului în sens constituţional, 2 ci un domeniu administrativ concret, cu actori economici, proiecte, investiţii, contracte şi interese comerciale masive, fapt care mută decoraţia din sfera onoarei publice în cea a legitimării politice şi economice utilizarea de sintagme precum „patriotism energetic”, „fulgerul lui Prometeu”, „forţa vitală a energiei naţionale” sau „dăruirea energiei către umanitate” țin mai degrabă de un discurs mitologic şi propagandistic, și nu de un limbaj normativ. O lege care descrie simbolistica heraldică într-un registru poetic riscă ridicolul instituţional şi compromite grav autoritatea actului normativ. În sistemele mature, descrierea artistică a însemnelor este tehnică, seacă şi strict funcţională inițiativa legislativă creează un conflict masiv de interese prin faptul că permite decorarea instituţiilor şi entităţilor aflate chiar în subordinea sau coordonarea Ministerului Energiei, inclusiv societăţi comerciale cu capital de stat, mixt sau privat. Practic, ministrul propune, sistemul validează, iar statul decorează propriii operatori economici pentru activităţi care, de multe ori, reprezintă obligaţii contractuale sau atribuţii legale, fapt ce transformă decoraţia într-o recompensă administrativă internă, nu într-un act de recunoaştere naţională, şi deschide uşa abuzurilor simbolice flagrante plafonul de 6.000 de membri este enorm şi complet disproporţionat. Un ordin cu mii de membri încetează, prin definiţie, să mai fie o distincţie. Se produce o inflaţie onorifică care golește de sens atât acest ordin, cât şi pe cele existente, afectând întregul sistem de echivalenţe din Legea nr. 29/2000. Faptul că se mai şi exceptează instituţiile, organizațiile neguvernamentale şi entităţile străine din acest plafon agravează impresia de ornament simbolic distribuit generos, fără rigoare modificările ample aduse Legii nr. 29/2000 sunt forţate şi dezechilibrante. Introducerea „Meritului pentru Energie” în toate grilele de echivalenţă, alături de ordine cu tradiţie istorică şi semnificaţie constituţională, este artificială şi nejustificată axiologic. Energia este un sector strategic, dar nu este o valoare fondatoare a statului, precum cultura, educaţia, diplomaţia sau sănătatea. Textul forţează o egalizare simbolică nelegitimă din perspectiva tehnicii legislative, textul abundă în erori materiale, incoerenţe, repetiţii, greşeli de redactare, trimiteri confuze, inconsecvenţe grafice şi formulări defectuoase.

• Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.123/2012 energiei electrice şi a gazelor naturale (b20/03.02.2026)

Inițiat de senatori si deputați PNL, PSD, AUR, UDMR, SOS, cu termen de avizare 24.02.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil. Motivarea avizului: ➢ propunerea legislativă afectează drepturile reale ale proprietarilor nesolicitanți ale căror terenuri sunt vizate. Este obligatoriu a fi reglementat dreptul proprietarului nesolicitant de a refuza să își dea acordul cu privire la traversarea terenului său de către liniile electrice subterane de distribuție a energiei electrice, indiferent de valoarea eventuală a despăgubirii; ➢ simpla schimbare a soluției tehnice (aerian/subteran) nu poate constitui, în sine, un temei juridic pentru modificarea titularului dreptului de proprietate asupra activului. 2 Se ridică, astfel, o problemă fundamentală de ordin juridic: modul în care o linie electrică aflată în proprietatea operatorului de distribuție ar putea trece în proprietatea statului exclusiv ca efect al trecerii acesteia în subteran. Asemenea modificare a regimului juridic al bunului: – nu este fundamentată pe un temei constituțional sau legal clar; – nu este corelată cu regimul juridic al concesiunilor și al bunurilor aferente serviciului public de distribuție a energiei electrice; – generează incertitudine cu privire la dreptul de proprietate și la regimul investițiilor realizate; ➢ în privința transferului de active în proprietatea publică a statului, prevăzut la alin. (12), este o situaţie atipică: un bun realizat integral din fonduri private devine, ope legis, proprietate publică, fără contraprestaţie, fără opţiune, fără mecanism de compensare simbolică sau fiscală, ridicând probleme serioase de compatibilitate cu art. 44 din Constituţie şi cu jurisprudenţa CEDO privind ingerinţele disproporţionate în dreptul de proprietate. Chiar dacă raţiunea este menţinerea caracterului unitar al reţelei, soluţia este juridică este nepotrivită. Un regim de drept de superficie, concesiune tehnică sau proprietate privată afectată uzului public s-ar încadra mai mult în limitele constituționale; ➢ o altă problemă majoră este asimetria excesivă de obligaţii în sarcina operatorului de distribuţie. Textul propunerii legislative îl obligă să răspundă în termene scurte, să justifice tehnic, să convoace şedinţe, să negocieze despăgubiri, să execute lucrări complexe, să dezafecteze infrastructura veche, toate acestea fără un drept real de apreciere asupra oportunităţii sistemice. Operatorul devine practic un prestator obligat, nu un administrator al reţelei, ceea ce contrazice regimul concesiunii şi rolul său de garant al continuităţii şi siguranţei alimentării. Se creează riscul unei fragmentări haotice a reţelei, dictate de interese individuale legitime, dar nesincronizate; Se instituie obligații care exced prevederilor licenței operatorilor de distribuție: operatorii de rețea își desfășoară activitatea în baza unei licențe acordate de Autoritatea Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, în condițiile Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012. Astfel, acesta nu are nicio atribuție de a interveni în negocierea dintre solicitant și alți proprietari cu privire la cuantumul despăgubirilor aferente drepturilor de uz și servitute. În plus, amplasarea rețelei electrice pe proprietatea unui terț se poate face doar cu acordul acestuia; 3 de asemenea, nu există nicio justificare legală prin care operatorul de rețea să poată avea calitate procesuală într-un eventual litigiu dintre solicitant și ceilalți proprietari afectați privind cuantumul despăgubirilor; ➢ referitor la rolul ANRE, care este împinsă într-o poziţie cvasi-jurisdicţională improprie: autoritatea ajunge să tranşeze dispute tehnice şi economice punctuale între persoane private şi operatori, într-un volum potenţial enorm, fără ca legea să prevadă criterii clare de analiză, standarde de evaluare sau efecte precise ale deciziilor. Se creează o zonă gri între reglementare, arbitraj şi contencios administrativ, cu risc serios de blocaj instituţional. Invocarea procedurii de la art. 25 alin. (3) este insuficientă pentru un mecanism atât de intruziv; ➢ propunerea legislativă nu îndeplinește condițiile de necesitate, fundamentare și proporționalitate. Sunt necesare clarificări privind cadrul normativ aplicabil relocării infrastructurii electrice: soluția legislativă are ca obiect facilitarea posibilității proprietarilor de terenuri agricole de a solicita relocarea infrastructurii electrice aeriene, exclusiv prin trecerea acesteia în subteran. În fundamentare este evidențiată necesitatea instituirii unui mecanism care să permită formularea și soluționarea unor astfel de solicitări în acest context, apreciem utilă o analiză a cadrului normativ deja existent în materie astfel, Legea nr. 123/2012 reglementează, la art. 44 alin. (7)–(8), posibilitatea modificării instalațiilor electrice, inclusiv în scopul eliberării amplasamentului. Dispozițiile legale, în vigoare, creează premisele pentru realizarea lucrărilor de deviere sau relocare, în condițiile stabilite de lege de asemenea, reglementările secundare emise de ANRE, respectiv Ordinele nr. 25/2026, nr. 239/2019 și nr. 59/2013, detaliază: – procedura aplicabilă solicitărilor de modificare sau eliberare a amplasamentului; – responsabilitățile privind suportarea costurilor; – condițiile tehnice de coexistență; – etapele de realizare a lucrărilor în practică, aceste mecanisme permit analizarea și soluționarea solicitărilor privind modificarea infrastructurii electrice, fără a fi condiționate exclusiv de existența unui interes public general. Totodată, soluțiile tehnice identificate nu sunt limitate la trecerea în subteran a rețelelor aeriene, ci sunt stabilite de la caz la caz, în funcție de criterii 4 tehnice, economice și de eficiență a implementării. Or, propunerea legislativă impune, în esență, prevalența soluției de trecere din LEA în LES, eliminând posibilitatea identificării celei mai eficiente soluții tehnico-economice, de la caz la caz, fapt care poate conduce la costuri nejustificate și la soluții suboptime din punct de vedere tehnic în acest sens, apreciem că nu poate fi reținută existența unui vid legislativ și nici a unui blocaj juridic sau investițional care să justifice intervenția legislativă propusă; ➢ aspecte privind corelarea cu normele de tehnică legislativă raportat la exigențele stabilite prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, textul inițiativei nu asigură coerența și claritatea reglementării propuse în privința următoarelor aspecte: – clarificarea necesității intervenției legislative – pentru consolidarea fundamentării, ar fi fost necesară o detaliere a eventualelor dificultăți practice întâmpinate în aplicarea cadrului normativ actual, inclusiv prin indicarea unor situații concrete. O astfel de analiză poate evidenția dacă problema este una de conținut normativ (lacune, contradicții, neclarități) sau mai degrabă una de implementare și pot fi remediate prin soluții administrative și nu neapărat prin modificarea legislației; – evitarea paralelismelor normative – introducerea art. 51¹ – privind procedura de relocare/trecere în subteran – prezintă elemente care se suprapun cu dispozițiile art. 44 alin. (7)–(9) din Legea nr. 123/2012; – fundamentarea tehnică şi economică – având în vedere implicațiile tehnice și financiare ale relocării infrastructurii electrice (inclusiv trecerea în subteran), ar fi fost necesară completarea expunerii de motive cu o analiză de impact care să evalueze costurile, termenele de implementare și efectele asupra operatorilor de rețea și utilizatorilor.

• Propunere legislativă privind instituirea anului 2026 ca „Anul Centenar al Partidului Naţional Ţărănesc” (b21/03.02.2026)

Inițiat de deputați PNL și neafiliați, cu termen de avizare 24.02.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil. Motivarea avizului: deși prezentată ca un demers comemorativ cu caracter istoric, măsura nu se justifică din perspectiva necesității legislative, a oportunității politice și a principiilor constituționale care guvernează activitatea Parlamentului propunerea legislativă nu produce efecte juridice reale, nu răspunde unei nevoi sociale identificate și nici nu contribuie în mod substanțial la consolidarea memoriei istorice, fiind mai degrabă un act simbolic care transferă în sfera legislativă o acțiune ce poate fi realizată fără intervenția Parlamentului; 2 din perspectiva criteriului de necesitate a reglementării, proiectul nu demonstrează un vid normativ sau o disfuncționalitate ce ar necesita intervenția Parlamentului prin lege. Orice activitate de tip cultural, educațional, memorial sau editorial evocată în proiect este deja posibilă în regimul ordinar al dreptului administrativ și cultural, putând fi dispusă prin decizii administrative ale autorităților publice centrale sau locale, prin acte normative subsecvente de nivel guvernamental sau prin inițiative autonome ale instituțiilor de cultură și educație, fără a fi indispensabilă adoptarea unei legi pentru a le permite instituirea prin lege a unui „An Național” dedicat unui partid politic, fie și cu relevanță istorică, nu reprezintă un instrument necesar pentru valorizarea memoriei democratice. Contribuția Partidului Național Țărănesc este deja recunoscută în spațiul academic, cultural și memorial, iar marcarea centenarului poate fi realizată prin inițiative academice și civice, fără consacrare legislativă și fără implicarea formală a autorităților publice. Propunerea legislativă nu adaugă un cadru normativ substanțial, ci introduce o consacrare simbolică punctuală, care nu justifică instituirea unui an național în plus, inițiativa are potențialul de a crea precedent pentru ca partidele politice să fie sărbătorite de către statul român. Astfel, deși nu poate să fie negată contribuția unor lideri politici ai partidului la dezvoltarea statului român, activitatea generală a partidului a fost una politică sub aspectul formei, propunerea legislativă nu îndeplinește condițiile elementare în privința caracterului general al actelor normative, de reglementare a unor relații sociale, pornind de la „dezideratele sociale prezente și de perspectivă, precum și de la insuficiențele legislației în vigoare”, așa cum prevede, la art. 6, Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare normele propuse de propunerea legislativă nu instituie obligații în sarcina autorităților sau o conduită juridică clar determinată, caracterul lor fiind strict declarativ, în condițiile în care art. 8 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 prevede că „prin modul de exprimare, actul normativ trebuie să asigure dispozițiilor sale un caracter obligatoriu” (fie el imperativ, alternativ sau permisiv în raport cu alte norme precis identificate) în privința normei permisive conform căreia „Agenția Națională de Presă AGERPRES, Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot produce, difuza sau redifuza conţinut editorial care marchează Centenarul Partidului National Tărănesc”, ea încalcă 3 principiul autonomiei și independenței editoriale ale celor două servicii publice, statuat la art. 1 și art. 8 al Legii nr. 41/1994, republicată și actualizată, privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune. Autonomia SRTv și SRR este garantată prin Constituție, conform art. 31, alin. (5) din legea fundamentală nu în ultimul rând, propunerea legislativă este susceptibilă de a reprezenta o formă mascată de propagandă și finanțare publică de propagandă pentru un partid politic încă existent în România, având în vedere că proiectul acordă unor instituţii publice posibilitatea de a aloca fonduri din bugetele proprii pentru a „organiza sau sprijini acţiuni dedicate Centenarului Partidului Naţional Tărănesc” Constituția României interzice confuzia dintre stat și partidele politice, precizând că acestea sunt asociații de drept public care contribuie la definirea și exprimarea voinței politice a cetățenilor, dar nu pot fi asimilate instituțiilor statului și nu pot beneficia de tratament preferențial din partea acestuia. În momentul în care Statul Român adoptă o lege prin care dedică un an întreg unui partid, se produce o interferență între autoritatea publică și o entitate politică, interferență ce poate fi interpretată ca o formă de promovare politică, chiar dacă textul propunerii legislative încearcă să prevadă contrariul.

• Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea art.30 din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare (b22/03.02.2026)

Inițiat de senator PACE – Întâi România, deputat neafiliat, cu termen de avizare 25.02.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil. Motivarea avizului: deși urmărește consolidarea transparenței, proiectul rigidizează excesiv mecanismele de execuție bugetară și poate afecta capacitatea Guvernului de a reacționa rapid în situații excepționale, introduce suprapuneri și incertitudini privind efectele controlului parlamentar ulterior, creează potențiale blocaje procedurale și formulează criterii insuficient definite, cu risc de interpretare neunitară și dificultăți în aplicare; 2 regimul Fondului de rezervă bugetară este deja reglementat prin norme cu caracter organic, acesta având rolul de a permite Guvernului să răspundă rapid unor situații neprevăzute, urgente și cu caracter excepțional introducerea obligației ca toate alocările să fie supuse unui control parlamentar ulterior nu este în sine contrară Constituției și mecanismelor legale existente, dar devine o eroare atunci când transformă controlul parlamentar într-o procedură obligatorie, formalizată, impusă pentru fiecare alocare, ceea ce afectează autonomia executivului în administrarea bugetului aprobat de Parlament prevederea potrivit căreia alocările destinate altor state sau entități externe pot fi făcute numai prin lege adoptată de Parlament contravine principiului separării competențelor în politica externă și bugetară Guvernul are atribuția constituțională de a conduce politica externă și de a acorda ajutoare de urgență în situații internaționale, iar condiționarea oricărei astfel de alocări de o lege specială ar bloca reacțiile diplomatice și umanitare rapide, transformând acțiuni necesare într-un proces legislativ lent și nepractic organul executiv este Guvernul, prin urmare el este responsabil de executarea bugetului statului, iar Parlamentul, prin moțiunile de cenzură, poate sancționa activitatea acestuia.

• Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (b23/03.02.2026)

Inițiat de senator PACE – Întâi România, deputat neafiliat, cu termen de avizare 25.02.2026, acest proiect a primit aviz favorabil.

• Propunere legislativă pentru reglementarea, autorizarea şi protecţia activităţilor de natură sexuală (b24/03.02.2026)

Inițiat de senatori și deputați PSD, PNL, POT, neafiliați, cu termen de avizare 25.02.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil. Motivarea avizului: ➢ legalizarea prostituției stimulează cererea de servicii sexuale, ceea ce contribuie la extinderea traficului de persoane, fenomen caracterizat prin violență, constrângere, control coercitiv, pierderea autonomiei și traumă complexă. Din această perspectivă, nu putem susține teorii ale „consimțământului” în contexte marcate structural de vulnerabilitate, abuz de putere și inegalitate și nici sisteme juridice care, în practică, ajung să protejeze cumpărătorii de servicii sexuale și exploatatorii, în locul persoanelor vătămate. 2 ➢ din perspectivă legală, poziția aceasta se fundamentează pe mai multe tratate, convenții și acte internaționale și europene, printre care: Convenția ONU din 19491 recunoaște prostituția ca incompatibilă cu demnitatea umană și obligă statele să sancționeze proxenetismul în toate formele sale, inclusiv deținerea de bordeluri și profitul din prostituția altor persoane, chiar și în prezența unui pretins consimțământ. CEDAW (1979)2, la articolul 6, solicită statelor să suprime exploatarea prostituției femeilor. Protocolul de la Palermo al ONU (2000)3 definește „exploatarea prostituției altora” ca formă centrală a traficului de persoane și obligă statele să descurajeze cererea care favorizează exploatarea [art. 9 alin. (5)] Parlamentul European a calificat prostituția drept „încălcare a demnității umane” și „un obstacol în calea egalității între femei și bărbați, contrar Cartei drepturilor fundamentale a UE”4 (Rezoluția din 2014) și a reafirmat în 2023 că prostituția este o formă de violență, solicitând dezincriminarea persoanelor aflate în prostituție, servicii de ieșire din prostituție și sancționarea cumpărării de acte sexuale5. Directiva UE 2011/36/UE clasifică exploatarea sexuală și exploatarea prostituției ca forme principale de trafic și impune statelor membre măsuri de reducere a cererii [art. (18)]. Recomandarea generală nr. 38 a Comitetului CEDAW (2020) arată că industria prostituției creează cerere care alimentează traficul și obligă statele să abordeze simultan cererea și vulnerabilitățile structurale. Raportorul Special al ONU privind violența împotriva femeilor, în raportul „Prostitution and violence against women and girls” (A/HRC/56/48), concluzionează că „legalizarea prostituției amplifică cererea, favorizează violența împotriva femeilor și fetelor și reduce capacitatea autorităților de a monitoriza, identifica și sancționa infractorii, inclusiv traficanții”6. 1 Convenția pentru Suprimarea Traficului de Persoane și a Exploatării Prostituției Altora, Art. 1, 2. 2 Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor 1979, Art. 6. 3 PROTOCOLUL privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, Art. 9. 4 Rezoluţia Parlamentului European din 26 februarie 2014 referitoare la exploatarea sexuală și prostituția – impactul acestora asupra egalității de gen (2013/2103(INI)) . 5 Rezoluția Parlamentului European din 14 septembrie 2023 referitoare la reglementarea prostituției în UE: implicațiile sale transfrontaliere și impactul asupra egalității de gen și a drepturilor femeilor (2022/2139(INI)). 6 Report of the Special Rapporteur on violence against women and girls, its causes and consequences, Reem Alsalem, p. 11. 3 Rapoarte ale unor instituții precum UNODC7, ale Comisiei Europene8, OSCE9 și Europol10 arată constant că exploatarea sexuală rămâne cea mai frecvent identificată formă de trafic și că piețele legale și platformele de publicitate pentru „servicii sexuale” sunt utilizate pe scară largă de rețele de trafic, fiind extrem de dificil de separat situațiile de constrângere de cele prezentate ca fiind „consensuale”. Din perspectiva acestor standarde, legalizarea prostituției ar plasa România în contradicție cu propriile sale obligații internaționale și ar crea un cadru care, conform dovezilor existente, va crește cererea, va extinde piețele exploatării și va face mai dificilă protejarea reală a victimelor; ➢ propunerea legislativă pentru reglementarea, autorizarea și protecția activităților de natură sexuală își formulează o serie de obiective care, la nivel declarativ, ar urmări protejarea persoanelor implicate și reducerea fenomenelor infracționale conexe. Totuși, analiza fiecărui scop în parte, prin raportare la experiența statelor care au adoptat modele similare și la datele empirice disponibile, ridică semne serioase de întrebare cu privire la eficiența și coerența acestor intenții; ➢ protejarea sănătății fizice și psihice, a integrității și demnității persoanelor care desfășoară activități de natură sexuală [lit. a)]. Deși se menționează protecția fizică și psihică, experiența supraviețuitoarelor exploatării sexuale arată că legalizarea nu asigură în practică siguranța sau demnitatea. În statele care au legalizat prostituția (Olanda, Germania, Elveția, Austria), femeile sunt expuse în continuare la violență fizică și sexuală: studiile arată că 41% dintre ele au raportat agresiuni11, iar ratele de mortalitate sunt semnificativ mai mari decât în populația generală12. Controalele medicale și reglementările nu neutralizează inegalitatea de putere dintre client și persoana aflată în prostituție, iar sănătatea femeilor rămâne subordonată cererii sexuale a clienților; ➢ prevenirea și combaterea exploatării sexuale, a abuzului, a constrângerii și a traficului de persoane în legătură cu aceste activități [lit. b)]. Legalizarea nu reduce 7 UNODC, Global Report on Trafficking in Persons 2024. 8 European Commission, Data collection on trafficking in human beings in the EU 2026 9 OSCE Office of the Special Representative and Co-ordinator for Combating Trafficking in Human Beings, Applying gender-sensitive approaches in combating trafficking in human beings, Vienna, 2021. 10 Europol, Trafficking in Human Beings in the EU – Serious and Organised Crime Threat Assessment (SOCTA), 2021. 11 Failed Promises. The History of Legal Prostitution and Sex Trafficking in the Kingdom of the Netherlands, CATW International, Feb. 2025. 12 Germany – Homicides and Attempted Homicides of Prostituted Persons Since the Complete Decriminalization of Prostitution in 2002, Prostitution Research & Education, 2018; Speaking of Prostitution: Prostitution, Sex Work, and Trafficking in Sweden 2013, Prostitution Research & Education, 2013. 4 traficul de persoane, ci îl amplifică. Un Raport asupra situației din Olanda13 arată că anual identifică între 5000 și 8000 de victime ale traficului de persoane, două treimi sunt forțate în industria sexului, iar 21% provin din trafic transfrontalier pentru prostituție. Experiența Germaniei post-legalizare (2002) indică de asemenea creșterea complexității rețelelor de exploatare și dificultatea autorităților de a monitoriza exploatatorii14; ➢ asigurarea exercitării activităților sexuale în condiții de legalitate [lit. c)]. Acest obiectiv normalizează piața sexuală și consolidează ideea că corpul femeilor este un bun tranzacționabil. Legalizarea creează un cadru care protejează mai degrabă consumatorii și exploatatorii decât persoanele vulnerabile, ignorând violența intrinsecă industriei sexului. În Germania și Olanda, prostituția „legală” nu a redus agresiunile: femeile continuă să fie controlate de proxeneți, iar violența sexuală rămâne omniprezentă; ➢ statul devine complice la exploatare. În timp ce transparența fiscală poate fi un obiectiv administrativ, ea nu contribuie la protecția victimelor sau la reducerea exploatării. Profitul din prostituție legalizată poate facilita traficul de persoane și controlul exercitat de proxeneți sau operatori de bordeluri, așa cum s-a observat în Germania și Elveția, unde legalizarea nu a împiedicat exploatarea economică și violența sistemică. În acest scenariu, statul, prin taxele colectate de la persoanele exploatate, ar putea deveni complice; ➢ deficit de personal specializat în combaterea criminalității organizate. La nivelul principalelor instituţii publice cu competenţe în combaterea traficului de persoane, de exemplu IGPR sau DIICOT, există un deficit de personal situat la aproximativ 20%, pe lângă fluctuaţia de personal care determină o constantă nevoie de instruire. Proactivitatea în vederea identificării victimelor în rândul persoanelor vulnerabile este o necesitate a sistemului antitrafic care nu poate fi îndeplinită în lipsa personalului suficient şi specializat15; ➢ victimele traficului prin exploatare sexuală sunt în majoritate copii. Componenta minorilor reprezintă unul dintre cele mai critice elemente ale fenomenului exploatării sexuale. În perioada 2019–2023, numărul minorilor identificați anual variază între aproximativ 221 și 327 de cazuri, reprezentând, în majoritatea anilor, între 40% și peste 55% din totalul victimelor. În anii 2021 și 2023, România s-a situat între primele trei state din UE ca număr de minori identificați, alături de Franța, Italia și 13 Failed Promises…, CATW. 14 Promises…, CATW. Helmut Sporer, Statement on Prostitution and Trafficking, NordicModelNow.org, June 1, 2021. 15 ANITP, Strategia Națională Împotriva Traficului de persoane, p 10. 5 Germania. În 2024, datele naționale indică 277 (45,40%) minori din totalul de 610 victime, confirmând menținerea unei ponderi ridicate a copiilor în structura victimelor. Profilul victimelor minore este puternic feminizat, fetele adolescente reprezentând constant majoritatea covârșitoare, fenomen corelat direct cu prevalența exploatării sexuale și a pornografiei infantile. Această tendință reflectă vulnerabilități structurale legate de sărăcie, abandon școlar, violență familială, lipsa accesului la servicii de protecție și expunerea crescută în mediul online. O creștere a cererii de servicii sexuale va duce la o și mai mare vulnerabilizare la exploatare a copiilor și adolescenților; ➢ sub aspect tehnic, propunerea legislativă intră în contradicție flagrantă cu normele Codului Penal, respectiv cu dispozițiile art. 213 care incriminează proxenetismul. Conform Codului Penal român, dar și la nivelul celorlalte reglementări asemănătoare din Europa, proxenetismul reprezintă determinarea sau înlesnirea practicării prostituției. Or, din acest punct de vedere, crearea unui cadru legal care să „reglementeze” desfășurarea serviciilor sexuale, reprezintă o veritabilă înlesnire a practicării prostituției. Cu alte cuvinte, prin protejarea și încurajarea acestei activități, statul devine subiectul activ al infracțiunii de proxenetism, contrazicând propria sa politică penală; ➢ asigurarea unui cadru legal în care serviciile de natură sexuală pot fi prestate va crește exploatarea și traficul de persoane, așa cum o arată experiența statelor care au legalizat, exacerbând vulnerabilitățile deja existente în țara noastră, sărăcia, lipsa alternativelor reale, violența anterioară, marginalizarea socială.

• Propunere legislativă privind stabilirea unor măsuri de aplicare a dispozițiilor art.II alin.(1) din Legea nr.186/2017 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr.18/1991 (b25/03.02.2026)

Inițiat de Florin-Claudiu ROMAN – deputat PNL, cu termen de avizare 25.02.2026, acest proiect a primit aviz favorabil.

• Propunere legislativă pentru instituirea zilei de 18 iulie ca „Ziua Naţională a Rezistenței Anticomuniste din România” (b26/03.02.2026)

Inițiat de deputați PNL, cu termen de avizare 25.02.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil. Motivarea avizului: Parlamentul României a instituit deja, prin Legea nr. 247/2011, ziua de 9 martie drept „Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989”, consacrând astfel oficial memoria victimelor regimului comunist și a celor care au suferit represalii pentru opoziția față de acesta. În acest context, instituirea unei noi zile naționale dedicate rezistenței anticomuniste generează o suprapunere tematică evidentă totodată, din perspectiva criteriului de necesitate a reglementării, propunerea legislativă nu demonstrează un vid normativ sau o disfuncționalitate ce ar necesita 2 intervenția Parlamentului prin lege. Orice activitate de tip cultural, educațional, memorial sau editorial evocată în proiect este deja posibilă în regimul ordinar al dreptului administrativ și cultural, putând fi dispusă prin decizii administrative ale autorităților publice centrale sau locale, prin acte normative subsecvente de nivel guvernamental sau prin inițiative autonome ale instituțiilor de cultură și educație, fără a fi indispensabilă adoptarea unei legi pentru a le permite misiunea de a promova „istoria comunismului din România şi eroii rezistenţei anticomuniste române” este deja reprezentată prin curriculum preuniversitar, prin existența unui număr de instituții publice având acest obiect de activitate (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc – IICCMER, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului – INST), prin eforturi de natură muzeală, inclusiv inițiate la nivel parlamentar (Muzeul Ororilor Comunismului) și prin zile aniversare (Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România, Ziua Deținuților Politici Anticomuniști, Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste) deși expunerea de motive evocă repere istorice reale și incontestabile privind condamnarea comunismului, rezistența anticomunistă, fenomenologia represiunii și biografii exemplare, argumentația oferită este narativă, memorială și morală, fără a se converti într‑o justificare juridică a necesității intervenției pe cale legislativă propunerea legislativă nu îndeplinește condițiile elementare în privința caracterului general al actelor normative, de reglementare a unor relații sociale, pornind de la „dezideratele sociale prezente și de perspectivă, precum și de la insuficiențele legislației în vigoare”, așa cum prevede, la art. 6, Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare normele propuse de propunerea legislativă nu instituie obligații în sarcina autorităților sau o conduită juridică clar determinată, caracterul lor fiind strict declarativ, în condițiile în care art. 8 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 prevede că „prin modul de exprimare, actul normativ trebuie să asigure dispozițiilor sale un caracter obligatoriu” (fie el imperativ, alternativ sau permisiv în raport cu alte norme precis identificate) în privința normei permisive conform căreia „Agenția Națională de Presă AGERPRES, Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot produce, difuza sau redifuza conţinut editorial care marchează (,,,)”, ea încalcă principiul autonomiei și independenței editoriale ale celor două servicii publice, statuat la art. 1 și art. 8 al Legii nr. 41/1994 3 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Autonomia SRTv și SRR este garantată prin Constituție, conform art. 31, alin. (5) din legea fundamentală din punct de vedere al cheltuielilor publice, propunerea legislativă instituie obligații potențiale pentru bugetul de stat fără o fundamentare financiară, fără identificarea surselor de finanțare și fără analiza impactului bugetar, ceea ce contravine normelor de responsabilitate fiscală și prevederilor constituționale privind gestionarea resurselor publice.

• Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.287/2009 privind Codul civil (b27/03.02.2026)

Inițiat de Raisa ENACHI – deputat neafiliat, cu termen de avizare 25.02.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil. Motivarea avizului: se constată existența unor expresii care pot da naștere interpretărilor: „acte medicale care nu implică un risc major pentru sănătatea ori integritatea copilului; informarea prealabilă într-un termen rezonabil” propunerea legislativă este neclară și poate genera în practică numeroase situații litigioase între părinții divorțați care exercită autoritatea părintească în comun.

• Propunere legislativă pentru abrogarea Legii nr.241/2025 (b29/04.02.2026)

Inițiat de deputați AUR, neafiliați, cu termen de avizare 25.02.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil. Motivarea avizului: Legea nr. 241/2025 nu este o lege autonomă, ci o lege de modificare și completare, care urmărește trei obiective juridice majore: clarificarea incriminărilor existente, corelarea legislației interne cu obligațiile internaționale asumate de România și întărirea mecanismelor de prevenție împotriva extremismului violent. Abrogarea ei ar produce efecte juridice disproporționate raportat la eventualele critici punctuale în primul rând, din perspectivă constituțională, România are obligația pozitivă de a proteja ordinea constituțională democratică, pluralismul și demnitatea umană. Curtea Constituțională a României (CCR) a statuat constant că libertatea de exprimare nu 2 acoperă propaganda totalitară, negarea genocidului sau glorificarea criminalilor de război. Legea nr. 241/2025 se înscrie exact în această jurisprudență, fiind o lege de punere în acord a normelor penale cu standardele constituționale deja validate. Abrogarea ei ar reactiva ambiguități normative pe care CCR le-a considerat periculoase în al doilea rând, din perspectiva dreptului internațional și european, România are obligații ferme asumate prin Convenția ONU pentru prevenirea și pedepsirea crimei de genocid, Convenția europeană a drepturilor omului, Decizii-cadru ale UE privind combaterea rasismului și xenofobiei, Recomandări ale Comisiei Europene și ale ECRI Legea nr. 241/2025 este un instrument de conformare, nu de supra-reglementare. Abrogarea ei ar expune statul român la proceduri de infringement, rapoarte negative internaționale și, potențial, la condamnări la CEDO pentru inacțiune legislativă în fața discursului extremist având în vedere raționamentele prezentate de inițiator în expunerea de motive pentru abrogarea Legii nr. 241/2025, menționăm faptul că toate aspectele sesizate au fost adresate de Curtea Constituțională a României prin decizia nr. 355 din 10 iulie 2025, care a respins obiecția de neconstituționalitate formulată de anumiți deputați atunci când proiectul de lege se afla inițial în circuitul legislativ. Conform deciziei CCR, s- a concluzionat că forma actuală a Legii nr. 241/2025 nu reprezintă o ingerință asupra libertății de exprimare, informare și învățătură, întrucât, în urma aplicării testului de proporționalitate, legea își găsește justificarea raportat la exigențele indicate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, sub aspectul scopului legitim și al măsurii adecvate și necesare într-o societate democratică, păstrând echilibrul just între interesele colective și cele individuale Legea nr.241/2025, a cărei abrogare este urmărită prin propunerea legislativă, care vizează o repunere în vigoare a vechii forme a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31 din 2002, a făcut obiectul controlului de constituționalitate a Curții Constituționale a României (Decizia 356/2025 a CCR), fiind considerată conformă cu legea fundamentală, și al reexaminării în Parlament, la cererea președintelui României. Având în vedere acest fapt, propunerea legislativă nu poate fi considerată ca având la bază dorința restabilirii unui echilibru constituțional (căci dezechilibrul nu există), ci reducerea sensibilității penale față de discursul extremist, la nivelul anterior adoptării Legii nr. 241/2025 – a cărei rațiune de existență a fost tocmai ineficiența răspunsurilor pe care Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002 le putea da exacerbării extremismului; 3 având în vedere existența în continuare a situațiilor sociale generale avute în vedere la adoptarea Legii nr. 241/2025 – prezența în societate a unui nivel ridicat al discursului extremist – ca și neînregistrarea, până la acest moment, a efectelor de cenzură și inhibare a libertății de exprimare invocate de inițiatori, oportunitatea abrogării Legii nr.241/2025 este cel puțin discutabilă este de reținut faptul că Ordonanța de urgență 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de război reprezintă cadrul normativ fundamental prin care România își îndeplinește obligațiile asumate prin tratate internaționale, inclusiv Convențiile europene privind combaterea rasismului și xenofobiei, precum și cele privind prevenirea și sancționarea genocidului, crimei de război și a crimelor împotriva umanității. Abrogarea unei legi de modificare și revenirea la forma veche a actului normativ afectează stabilitatea regimului juridic aplicabil și poate lăsa perioade sau segmente normative incoerente, fără corelare cu evoluțiile legislative și sociale recente din punct de vedere legal, o asemenea schimbare ar fi o regresie normativă gravă, contrară obligațiilor României de a preveni radicalizarea și de a combate fascismul, antisemitismul și xenofobia în ultimii ani, Europa a asistat la creșterea mișcărilor radicale, la proliferarea simbolisticii extremiste și la utilizarea ei în spațiul public, inclusiv online. O legislație mai slabă le-ar permite acestor curente să se manifeste mai liber, crescând riscul de normalizare a discursului extremist și reducând capacitatea statului de a interveni rapid și eficient împotriva propagandei radicale. este de subliniat faptul că, din perspectiva ordinii constituționale și a obligațiilor asumate de România la nivel european, inițiativa legislativă ridică probleme serioase de oportunitate și de protecție a drepturilor fundamentale. Combaterea ideologiilor totalitare și a formelor de glorificare a unor regimuri sau persoane responsabile de crime grave nu reprezintă o opțiune politică circumstanțială, ci o obligație derivată din art. 1 alin. (3) din Constituție, care consacră demnitatea umană și valorile statului de drept, precum și din angajamentele europene în materia prevenirii și combaterii rasismului și xenofobiei libertatea de exprimare, garantată de art. 30 din Constituție și de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, constituie un pilon fundamental al democrației. Cu toate acestea, jurisprudența constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului stabilește că protecția nu se extinde asupra discursului care promovează ideologii 4 totalitare, antisemitism, ură rasială sau glorificarea unor crime împotriva umanității . Statele dispun de o marjă de apreciere în adoptarea unor măsuri proporționale pentru protejarea demnității umane, a ordinii publice și a pluralismului democratic. În acest context, abrogarea integrală a Legii nr. 241/2025 ar reprezenta un regres normativ într-un domeniu în care standardele europene și internaționale evoluează în direcția consolidării mecanismelor de prevenire a radicalizării și a propagării ideologiilor extremiste. Dacă anumite formulări legislative pot necesita clarificări sau ajustări tehnice, soluția adecvată într-un stat de drept este perfecționarea normei, nu eliminarea sa completă nu în ultimul rând, propunerea legislativă are implicații directe asupra protecției grupurilor vulnerabile. Istoric și social, ideologiile fasciste, legionare și rasiste sunt asociate cu persecuție, excludere și violență sistemică îndreptată împotriva comunității evreiești, a comunității rome, a minorităților etnice și religioase, precum și a altor categorii expuse discriminării. Slăbirea cadrului normativ care sancționează promovarea și cultul acestor ideologii afectează nivelul de protecție acordat acestor persoane și transmite un semnal de relativizare a gravității faptelor istorice asociate cu ele democrația constituțională nu este neutră față de ideologii care urmăresc subminarea principiilor egalității și pluralismului. Statul are responsabilitatea de a asigura un cadru normativ care previne reapariția și legitimarea discursului extremist. Eliminarea unor instrumente legislative destinate acestui scop, în absența unei analize de impact solide și a unei alternative normative echivalente, afectează coerența politicilor publice în domeniul combaterii discriminării și al protecției demnității umane având în vedere aceste considerente, apreciem că propunerea legislativă generează un regres în materia protecției drepturilor fundamentale, creează vulnerabilități în combaterea extremismului și este inoportun în contextul actual, caracterizat de intensificarea discursului radical și a formelor de intoleranță în spațiul public european.

• Propunere legislativă privind instituirea Zilei Alesului Local (b30/04.02.2026)

Inițiat de deputați PSD, neafiliați, cu termen de avizare 25.02.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil. Motivarea avizului: propunerea legislativă nu evidențiază un vid normativ, o disfuncționalitate a regimului juridic existent sau o coliziune de competențe care să impună adoptarea unei legi. Tot ceea ce propunerea legislativă afirmă că se poate realiza este deja posibil în regimul juridic curent prin decizii administrative ale autorităților administrației publice locale și centrale, prin acte ale ordonatorilor de credite în limitele bugetelor aprobate și prin inițiative ale instituțiilor publice de cultură și educație nu se operează nici o modificare în sfera competențelor Guvernului, a ministerelor de resort, a structurilor asociative ale autorităților locale, a unităților administrativ‑teritoriale ori a serviciilor publice de media. De asemenea, nu se instituie o procedură minimală de programare sau de evaluare anuală în absența unei probleme juridice identificate, apelul la lege devine redundant, transformând instrumentul normativ suprem al politicii publice în vehicul de 2 consacrare simbolică a unei teme care poate fi gestionată oricum, sub forul dreptului existent, prin acte administrative comune. Această lipsă de necesitate se desprinde nemijlocit din corpul proiectului și din expunerea de motive, care invocă, în mod generic, Carta europeană a autonomiei locale și ideea de consolidare a democrației locale, fără a corela aceste enunțuri cu vreo insuficiență a cadrului juridic românesc sau cu vreo logică de implementare ce nu poate fi atinsă fără intervenție legislativă propunerea legislativă nu îndeplinește condițiile elementare în privința caracterului general al actelor normative, de reglementare a unor relații sociale, pornind de la „dezideratele sociale prezente și de perspectivă, precum și de la insuficiențele legislației în vigoare”, așa cum prevede, la art. 6, Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare din perspectiva relevanței juridice, soluția legislativă nu creează norme cu caracter obligatoriu și, pe cale de consecință, nu produce schimbări în ordinea de drept. Posibilitatea de a organiza manifestări în limita alocațiilor bugetare nu echivalează cu o obligație de a organiza, iar formula de trimitere nu creează priorități în execuția bugetară, nici standarde minime de conținut sau de calitate, nici exigențe de transparență sau raportare care ar putea fi supuse controlului parlamentar dispozițiile privind evidențierea în Statutul unității administrativ‑teritoriale nu fac decât să împingă sarcina simbolică în actele de identitate locală, fără a genera conținut normativ material. Chiar și prevederea referitoare la acordarea de premii, distincții, medalii și titluri onorifice nu stabilește criterii, proceduri, limitări, surse de finanțare distincte sau mecanisme de contestare, lăsând întreaga materie la latitudinea autorităților, ceea ce poate genera riscuri de tratament discreționar și transforma eventualul mecanism într‑o practică de gratificare fără standarde, imposibil de controlat jurisdicțional pe latura oportunității administrative efectul util generat de propunerea legislativă este nul, iar calitatea de zi aniversară instituită de Parlament nu adaugă niciun element care să nu poată fi atins prin decizie administrativă totodată, posibilitatea ca autoritățile publice locale să atribuie fonduri pentru propria omagiere constituie în sine un risc bugetar și de conflict de interese. Inițiatorii par a confunda minima „obligaţie din partea noastră, a parlamentarilor” privind „Acordarea unei atenţii sporite în rândul cetăţenilor asupra celor care-şi dedică partea din activitatea lor dezvoltării colectivităţilor locale” cu permisiunea ca aleșii locali să se sărbătorească pe ei înșiși, acordându-și tot ei o „atenție sporită” în comunitate finanțată de cetățenii înșiși. În egală măsură, prezumția că doar aleșii 3 (locali) își dedică activitatea „dezvoltării colectivităţilor locale”, nu și ansamblul persoanelor din administrația publică locală este de natură să creeze imaginea nereală a funcțiilor elective ca sacrificiu personal, meritând – indiferent de rezultate – omagiere în sine instituirea prin lege a unei „Zile a Alesului Local”, însoțită de posibilitatea acordării de premii, distincții și alocări bugetare pentru manifestări dedicate, introduce o dimensiune simbolică suplimentară care nu adaugă valoare normativă cadrului existent. Calendarul legislativ al sărbătorilor publice trebuie construit cu măsură și coerență, în raport cu interesul general și cu echilibrul instituțional în privința normei permisive conform căreia „Agenția Națională de Presă AGERPRES, Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot produce, difuza sau redifuza conţinut editorial”, ea încalcă principiul autonomiei și independenței editoriale ale celor două servicii publice, statuat la art. 1 și art. 8 al Legii nr. 41/1994, republicată și actualizată, privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune. Autonomia SRTv și SRR este garantată prin Constituție, conform art. 31, alin. (5) din legea fundamentală funcția de ales local reprezintă o demnitate publică reglementată prin Constituție și prin Codul administrativ, exercitată în temeiul votului cetățenilor și supusă controlului democratic permanent. Recunoașterea rolului administrației publice locale se exprimă prin consolidarea autonomiei locale, prin creșterea calității serviciilor publice și prin responsabilitate instituțională orice zi oficială instituită prin lege generează cheltuieli publice repetitive, deoarece instituțiile locale și centrale se simt obligate să marcheze formal această zi prin organizarea de evenimente, activități, ceremonii sau comunicări publice. Chiar dacă legea nu impune explicit astfel de activități, caracterul solemn al unei „zile oficiale” împinge administrațiile să includă anual în bugetul lor alocări pentru materiale informative, evenimente publice, întâlniri instituționale sau manifestări culturale. Aceasta duce la costuri suplimentare, neprevăzute în bugetele anuale, încălcând principiul legal al previzibilității cheltuielilor publice în plus, într-un context economic nefavorabil marcat de deficit bugetar și recesiune tehnică nu este oportună implicarea de cheltuieli suplimentare din partea administrației publice centrale și locale.

• Propunere legislativă privind standardizarea designului digital și asigurarea accesibilității serviciilor publice digitale (b31/04.02.2026)

Inițiat de senatori USR, cu termen de avizare 25.02.2026, acest proiect a primit aviz favorabil.

• Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală cu modificările şi completările ulterioare (b33/04.02.2026)

Inițiat de Ştefan-Alexandru BĂIŞANU – deputat PSD, cu termen de avizare 25.02.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil. Motivarea avizului: propunerea legislativă limitează în mod excesiv autonomia financiară a autorităților administrației publice locale, generează riscuri de neconstituționalitate, poate produce blocaje administrative și afectarea gravă a serviciilor publice esențiale, transformă o opțiune legitimă de gestiune bugetară într-o potențială infracțiune, fără fundamentare juridică; 2 utilizarea impozitelor și taxelor, ce constituie venituri la bugetul județean sau la bugetul local, se aprobă în bugetul local sau județean prin hotărâri ale consiliilor locale sau județene și țin de funcționalitatea și nevoile fiecărei unități administrativ teritoriale (UAT) restricțiile impuse de propunerea legislativă poate crea disfuncționalități în desfășurarea activității în UAT-uri normele care limitează utilizarea impozitelor și taxelor locale exclusiv la „investiții județene și locale” sunt contrare principiului autonomiei locale garantat de normele existente de drept pozitiv, astfel cum acesta permite autorităților locale să își stabilească liber bugetele și structura cheltuielilor în funcție de nevoile comunității Legea nr. 500/2002 a finanțelor publice locale, cu modificările și completările ulterioare, stabilește deja destinațiile legale ale fondurilor locale, incluzând cheltuieli de funcționare, cheltuieli sociale, acțiuni administrative și servicii publice. A impune prin Codul de procedură fiscală o limitare absolută la „investiții” subminează rolul autorităților locale și contravine principiului descentralizării administrative transformarea oricărei utilizări legitime a fondurilor locale în afara investițiilor într- o „deturnare de fonduri” contravine regimului penal, care nu poate fi extins prin norme fiscale. Infracțiunea de deturnare de fonduri are o sferă strictă, definită prin Codul penal, iar legiuitorul nu poate crea printr-o normă fiscală situații artificiale care să califice conduite administrative obișnuite drept infracțiuni. Această extindere ar aduce un risc grav la adresa legalității penale, încălcând principiul constituțional al tipicității faptelor incriminate modificarea art. 22 din Codul de procedură fiscală este, de asemenea, contrară principiilor sistemului fiscal. Introducerea unor modalități extralegale de stingere a creanțelor fiscale precum „darea în plată”, „cesiunea” sau „munca în folosul comunității” contrazice regimul juridic al creanțelor bugetare, care pot fi stinse numai prin modalități expres prevăzute în legislația fiscală de drept public.

• Propunere legislativă pentru modificarea art.113 din Codul penal – reducerea limitei de vârstă a răspunderii penale de la 14 la 12 ani, exclusiv pentru infracţiunea de omor, condiţionată de discernământ (b34/04.02.2026)

Inițiat de Ştefan-Alexandru BĂIŞANU – deputat PSD, cu termen de avizare 25.02.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil. Motivarea avizului: ➢ propunerea legislativă urmărește modificarea pragurilor legale ale răspunderii penale a minorilor prin instituirea unei excepții: minorul între 12 și 14 ani ar urma să răspundă penal numai pentru omor, dacă se dovedește că a săvârșit fapta cu discernământ, menționându-se totodată dezideratul recuperării și educării acestuia din perspectivă medicală, educațională și a reintegrării sociale; 2 ➢ în dreptul penal român, răspunderea penală este o formă de răspundere juridică ce presupune, în esență, săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, cu vinovăție, de către o persoană care are capacitatea de a răspunde penal. La minori, legiuitorul operează cu prezumții legale de capacitate, tocmai pentru a evita ca o evaluare extrem de delicată, variabilă și dificil de obiectivat – discernământul – să devină regula în raport cu copii aflați în plin proces de dezvoltare psihică și morală. Pragurile de vârstă nu sunt simple opțiuni de politică penală arbitrare, ci instrumente de protecție juridică, menite să delimiteze un domeniu în care reacția penală este, prin natura ei, cea mai severă intervenție a statului. Din această perspectivă, propunerea legislativă propune o soluție normativă inconsecventă și problematică sub mai multe aspecte: în primul rând, se creează o fractură conceptuală în teoria răspunderii penale: se afirmă implicit că un minor de 12–14 ani poate avea, în mod excepțional, capacitatea penală pentru cea mai gravă infracțiune contra vieții, însă nu poate avea aceeași capacitate pentru infracțiuni mai puțin grave, deși mecanismul psihologic al înțelegerii caracterului ilicit și al controlului conduitei este, în logica dreptului penal, unitar. Dacă acceptăm că un copil poate discerne la nivelul cerut pentru a-și asuma semnificația socială și consecințele juridice ale suprimării vieții, atunci, în mod logic, ar trebui admis că poate discerne și în raport cu conduite mai simple din punct de vedere al conținutului social și juridic, precum sustragerea unui bun. Or, proiectul încearcă să mențină simultan două teze incompatibile: pe de o parte, că minorul de 12–14 ani este, ca regulă, lipsit de capacitate penală, iar pe de altă parte, că același minor poate avea capacitate penală pentru omor, dar numai pentru omor. O asemenea construcție riscă să submineze coerența internă a instituției răspunderii penale a minorului și să contravină cerinței de previzibilitate și claritate a legii penale, întrucât introduce o excepție care nu se sprijină pe o diferență de natură a discernământului, ci pe gravitatea rezultatului faptei în al doilea rând, invocarea discernământului ca filtru nu rezolvă, ci amplifică dificultățile de aplicare. Discernământul, în sens penal, nu este o simplă “maturitate” generică, ci capacitatea concretă de a înțelege caracterul ilicit al faptei și de a-și controla conduita în momentul comiterii ei. La vârste de 12– 13 ani, această evaluare este deosebit de dificilă, puternic influențată de factori de mediu, de istoricul de abuz/ neglijare, de dezvoltarea neuropsihică, de presiunea grupului, de eventuale tulburări de conduită sau traume, ceea ce poate conduce la practici judiciare neunitare și la rezultate profund 3 inechitabile. Într-o materie în care principiul legalității și al egalității în fața legii impune tratament comparabil pentru situații comparabile, introducerea unei zone largi de apreciere, la o vârstă atât de mică, creează premise serioase de arbitrar și de discriminare indirectă, în special în raport cu copiii proveniți din medii vulnerabile, care ajung mai frecvent în contact cu sistemul penal în al treilea rând, propunerea riscă să deturneze finalitatea reacției statului față de minor de la paradigma educativă către una preponderent punitivă, chiar dacă în text se menționează „recuperarea și educarea” minorului. În dreptul penal român, rațiunea diferențierii tratamentului sancționator al minorului derivă din faptul că minorul se află în formare, iar reacția statului trebuie orientată prioritar spre îndreptare, reintegrare și prevenție, cu folosirea intervenției penale ca ultim resort. Scopul sancțiunilor penale, indiferent de formularea doctrinară adoptată, rămâne unul de apărare a valorilor sociale, prevenire a săvârșirii de noi fapte și reintegrare socială, iar în cazul minorilor această finalitate este cu atât mai pronunțată. Coborârea pragului de la 14 la 12 ani, chiar limitată la omor, mută accentul dinspre mecanismele de protecție și intervenție socială/medicală către răspunsul penal, într-un segment de vârstă în care eficiența preventivă a constrângerii penale este discutabilă, iar riscul de stigmatizare și “etichetare” socială este maxim. În plus, propunerea nu demonstrează, printr-o fundamentare juridico-penală solidă, de ce instrumentele existente în zona de protecție a copilului și de intervenție instituțională nu sunt suficiente pentru gestionarea situațiilor excepționale de violență extremă comise de copii sub 14 ani în al patrulea rând, soluția propusă ridică o problemă de politică penală și de proporționalitate legislativă: răspunderea penală este o măsură de maximă severitate și trebuie justificată prin necesitate și adecvare, nu prin reacție la cazuri-limită. Excepția construită exclusiv pentru omor pare a fi determinată de gravitatea emoțională și socială a faptei, însă dreptul penal nu poate fi remodelat punctual, în funcție de tipologia unui rezultat, fără a afecta arhitectura principiilor generale. Dacă rațiunea este protecția societății, aceasta nu se realizează printr-o derogare îngustă, ci prin mecanisme coerente de prevenție, identificare timpurie a comportamentelor violente, intervenție psihologică, protecție familială și instituțională. În absența unei demonstrații că pragul de 14 ani este, în mod real, un obstacol juridic în protejarea vieții și în gestionarea 4 situațiilor deosebite, schimbarea propusă apare ca disproporționată și cu potențial de a produce efecte sistemice nedorite; ➢ argumentul logic de tip „cine poate mai mult poate și mai puțin” evidențiază chiar fragilitatea proiectului. Dacă legiuitorul admite că la 12–14 ani se poate dovedi discernământ pentru cea mai gravă faptă, este dificil de susținut, fără contradicție, că pentru fapte mai puțin grave discernământul ar fi juridic irelevant. Propunerea legislativă ajunge astfel fie să fie incoerentă (dacă menține excepția doar pentru omor), fie să deschidă inevitabil calea unor extinderi ulterioare și a unei coborâri generale a răspunderii penale, ceea ce ar reprezenta o schimbare majoră de paradigmă în dreptul penal românesc, fără o fundamentare suficientă; ➢ propunerea legislativă are ca rațiune, conform Expunerii de motive, „reacția la creșterea vizibilă a infracționalității juvenile grave” și nu se bazează pe existența unor evaluări implicând actorii relevanți în domeniu, de la psihologi și psihiatri la reprezentanți ai sistemului de protecție socială și ai sistemului de justiție, inclusiv din zona executării pedepselor, controlului și supravegherii; ➢ reducerea vârstei răspunderii penale a minorului, chiar și pentru un singur tip de infracțiune, are implicații majore asupra întregului sistem penal și necesită consultări și discuții pe care proiectul legislativ nu le-a avut și nu le are în vedere, în condițiile în care procesul de legiferare nu se poate baza în mod unic pe reacții subiective și presiuni generate de momente cu mare încărcătură emoțională; ➢ de asemenea, o formulare precum „se va face tot posibilul pentru recuperarea și educarea” minorului „din perspectivă medicală, educațională și de reintegrare socială” este neconformă cu standardele de predictibilitate ale actelor normative (nu rezultă cine are obligația de a face, ce reprezintă, în mod determinat, „tot posibilul” și nu există sancțiuni pentru neîndeplinirea obligației), suplimentar faptului că aspectul privind recuperarea și educarea nu face obiectul de reglementare a Codului Penal și că astfel de obligații ar trebui să vizeze orice făptuitor, minor sau major, nu doar minorii între 12 și 14 ani care comit omoruri.

• Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal (b35/04.02.2026)

Inițiat de senatori și deputați PNL, UDMR, minorități, neafiliați, cu termen de avizare 25.02.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil. Motivarea avizului: propunerea legislativă nu ține cont de faptul că cifra de afaceri și, în special, profitul unei companii, poate varia semnificativ în timp, iar companiile nu își pot asuma cheltuieli pe termen lung cu pensiile ocupaționale în lipsa unei certitudini cu privire la sumele disponibile pentru creditul fiscal în consecință, măsurile propuse pot conduce la conflicte sociale între angajați și angajatori, în cazul în care angajatorul, din motive obiective, nu mai poate folosi creditul fiscal; 2 totodată, soluția legislativă poate crea distorsiuni în piață, companiile cu cifre de afaceri mai mari de 750 milioane euro fiind supuse prevederilor Legii nr. 431/2023 privind asigurarea unui nivel minim global de impozitare a grupurilor de întreprinderi multinaționale și a grupurilor naționale de mari dimensiuni privind impozitul minim de 15% (Directiva Pillar 2), prevederi care le limitează semnificativ posibilitatea de a beneficia de credit fiscal (creditul fiscal se scade din impozitul pe profit, putând duce la o cotă de impozit pe profit mai mică de 15% și deci la plata diferenței).

• Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.287/2009 privind Codul civil (b36/04.02.2026)

Inițiat de Raisa ENACHI – deputat neafiliat, cu termen de avizare 25.02.2026, acest proiect a primit aviz favorabil.

• Propunere legislativă pentru modificarea art.94 alin.(2) al Legii nr.208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente (b38/05.02.2026)

Inițiat de senatori și deputați AUR, cu termen de avizare 25.02.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil. Motivarea avizului: majorarea pragului alternativ la 8 circumscripții poate restrânge excesiv accesul formațiunilor politice emergente sau cu susținere regională legitimă, afectând pluralismul politic și echilibrul proporționalității consacrat constituțional. Pluralismul este o valoare constituțională esențială și nu poate fi subordonat exclusiv obiectivului de simplificare a aritmeticii parlamentare măsura riscă să producă o barieră suplimentară de reprezentare fără o fundamentare suficientă privind necesitatea și proporționalitatea intervenției, limitând capacitatea 2 minorităților naționale să fie reprezentate adecvat în Parlamentul României și reducând diversitatea politică în Parlament nu este demonstrată existența unei probleme sistemice reale care să justifice această intervenție, argumentul stabilității politice invocat în expunerea de motive nefiind susținut de o analiză empirică privind impactul concret al pragului alternativ actual asupra funcționalității Parlamentului. O intervenție asupra regulilor de reprezentare trebuie să fie fundamentată pe date și evaluări obiective, nu pe afirmații generale privind „fragmentarea excesivă” România aplică deja unul dintre cele mai restrictive regimuri de acces la reprezentare parlamentară din UE, prin cumulul unui prag național de 5%, al unui prag alternativ teritorial și al unor condiții suplimentare pentru alianțe electorale. În multe state membre, pragurile sunt mai reduse sau nu sunt dublate de mecanisme teritoriale cumulative în jurisprudența și recomandările sale, Comisia de la Veneția a subliniat că pragurile electorale pot fi admise în scopul asigurării funcționalității parlamentare, însă acestea trebuie să fie proporționale și să nu afecteze substanța pluralismului politic. Orice creștere a barierelor de acces la reprezentare trebuie justificată printr-o necesitate reală și demonstrabilă, evaluată în raport cu impactul asupra diversității politice și asupra dreptului de a fi ales. În lipsa unei asemenea fundamentări, modificarea propusă riscă să depășească marja rezonabilă de apreciere a legiuitorului și să producă un efect de restrângere excesivă a competiției politice impactul social al modificării este subevaluat. Formațiunile politice noi sau cele care reprezintă interese regionale legitime, inclusiv comunități marginalizate sau zone cu probleme socio-economice specifice, pot avea dificultăți sporite în a accede la reprezentare. În absența unei justificări riguroase privind necesitatea măsurii, modificarea poate produce un efect de îngustare a spațiului democratic și de consolidare a poziției partidelor mari deja instituționalizate procesul de consultare descris în expunerea de motive este generic și nu indică existența unui dialog public transparent cu partidele politice neparlamentare, organizațiile societății civile sau experți independenți în domeniul drepturilor electorale. O modificare a regulilor de acces în Parlament ar trebui să fie rezultatul unui consens larg și al unei dezbateri publice consistente, pentru a evita percepția de ajustare strategică a regulilor în favoarea actorilor dominanți.

• Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri (b39/05.02.2026)

Inițiat de Corneliu NEGRU – senator AUR, cu termen de avizare 25.02.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil. Motivarea avizului: propunerea legislativă vizează creșterea limitelor de pedeapsă pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și sancționarea cumpărării sau deținerii de droguri pentru consum propriu, de la cantitatea (determinată aleatoriu) de 1 gram, inițiatorii stabilind un prag cantitativ pentru incriminare care în practică, raportat la diverse tipuri de droguri, determină grade foarte diferite de pericol social (1 gram de cannabis 2 e o cantitate nesemnificativă – două țigări –, în timp ce 1 gram de cocaină e mult – zece prize mici/medii), conducând la un dezechilibru în individualizarea atât a faptei, cât și a pedepsei inițiativa pare să considere că pedepsele alternative privării de libertate reprezintă un viciu al legii și, eventual, al activității Parchetului, fără a oferi o analiză privind cantitățile de droguri identificate în cazul persoanelor condamnate pentru trafic – existând posibilitatea reală ca, în realitate, condamnările să vizeze preponderent micii dealeri de la colțul străzii, care trafichează cantități extrem de mici și în cazul cărora o pedeapsă cu limite între 5 și 15 ani ar fi excesivă raportat și la pericolul social sancționat, și la capacitățile penitenciarelor din România creșterea limitelor de pedeapsă, respectiv încarcerarea fără posibilitatea individualizării pedepselor, nu reprezintă o măsură considerată ca eficientă în combaterea consumului, nu face parte din măsurile prevăzute în Strategia Națională în Domeniul Drogurilor 2022-2026, nu compensează lipsurile naționale în privința sistemului de asistență integrată pentru consumatori și are efectul secundar al aglomerării spațiilor de deținere (al penitenciarelor), în privința cărora (inclusiv în ceea ce privește calitatea vieții) statul român este deficitar măsura propusă ar duce la dezincriminarea faptei de cultivare/ producere/ fabricare etc. a cantităților drogurilor de risc a cantităților mai mari de un gram, fără drept. Modificările privind art. 5–8 păstrează incriminări necesare (punerea la dispoziție a spațiilor, prescripții medicale abuzive, administrarea nelegală, furnizarea de inhalanți toxici minorilor), dar le reîncadrează în bareme de pedeapsă necorelate cu gravitatea comparativă a faptelor din capitol. De pildă, se majorează pedepse pentru situații colaterale, dar în același timp se reduce drastic răspunderea pentru forme tipice ale traficului sub 1 gram, rezultând un tablou sancționator inegal și inconsistent, care nu respectă principiul proporționalității și al individualizării pedepsei pe baza pericolului concret incriminarea „nedenunțării” în forma propusă, prin reconfigurarea art. 25 din Legea nr. 143/2000, extinde răspunderea penală la un cerc foarte larg de persoane, cu un standard vag de „a lua cunoștință”, fără excepții suficiente și fără a distinge între situații de pericol actual și simple informații de notorietate, ceea ce contravine principiului legalității incriminării și poate descuraja accesul la servicii medicale și programe de reducere a riscurilor totodată, introducerea unui prag cantitativ de 1 gram pentru drogurile de risc, concomitent cu majorarea pedepselor pentru cantități peste acest prag, ar genera dificultăți practice în combaterea micului trafic, iar măsura poate limita eficiența 3 instrumentelor de urmărire penală și poate crea zone de impunitate funcțională pentru distribuirea fragmentată a drogurilor, fără a oferi un cadru alternativ de intervenție preventivă și terapeutică în contextul creșterii consumului de canabis în rândul tinerilor și al impactului medical documentat, apreciem că o eventuală reformă a regimului juridic trebuie fundamentată pe o analiză complexă și pe un model de politici publice, nicidecum pe introducerea unui prag cantitativ fix care poate produce efecte contrare scopului declarat de protejare a sănătății publice lipsa fundamentării pe dovezi și ineficiența regimului sancționator mai sever – conform raportului „Politicile publice antidrog în România. Între justiție penală și sănătate publică” (Friedrich-Ebert-Stiftung, septembrie 2023), nu există dovezi că majorarea pedepselor conduce la reducerea consumului sau a traficului de droguri. Datele indică faptul că accentuarea componentei punitive a determinat creșterea numărului de dosare și condamnări, fără efecte proporționale asupra reducerii fenomenului, ceea ce pune sub semnul întrebării eficiența unei noi înăspriri legislative impact social și deficiențe structurale ale sistemului de prevenție și asistență – înăsprirea regimului sancționator riscă să amplifice stigmatizarea și excluziunea socială a persoanelor consumatoare, în condițiile în care România nu dispune de o infrastructură suficient dezvoltată de prevenție, tratament și reintegrare. Totodată, Agenția Națională Antidrog, invocată ca pilon central al politicii publice în domeniu, nu mai funcționează în forma și capacitatea instituțională presupuse de propunerea legislativă, ceea ce afectează coerența și aplicabilitatea măsurilor propuse stabilirea unor pedepse ridicate inclusiv pentru cantități foarte mici și apropierea regimului juridic aplicabil consumatorilor de cel aplicabil traficanților riscă să conducă la o aplicare excesivă a pedepselor privative de libertate, fără o fundamentare solidă privind eficiența acestei abordări. România este parte la convențiile Organizației Națiunilor Unite în materia controlului drogurilor, care, pe lângă obligația de incriminare, încurajează utilizarea măsurilor alternative la detenție pentru consumatori, inclusiv tratament, consiliere și reintegrare. De asemenea, Strategia Uniunii Europene privind Drogurile 2021-2025 promovează un echilibru între reducerea ofertei și reducerea cererii, cu accent pe sănătate publică, prevenție și intervenții bazate pe dovezi, or, proiectul legislativ abordează aproape exclusiv componenta represivă și se îndepărtează de aceste orientări; 4 costurile bugetare ale încarcerării sunt considerabile și suportate din fonduri publice, în timp ce investițiile în prevenție, educație și tratament rămân insuficiente. Proiectul nu este însoțit de o evaluare financiară și instituțională care să demonstreze sustenabilitatea măsurilor propuse în plus, mediul carceral, în special în cazul tinerilor sau al persoanelor aflate la prima abatere, nu oferă garanții reale de reeducare, iar experiența comparată indică riscuri crescute de marginalizare și recidivă deși propunerea legislativă include elemente privind dezvoltarea infrastructurii de tratament, acestea sunt integrate într-o arhitectură legislativă predominant punitivă, fără o fundamentare solidă pe date și fără o analiză de impact social propunerea legislativă privilegiază răspunsul represiv în detrimentul unei politici publice echilibrate, proporționale și aliniate standardelor internaționale. Combaterea eficientă a consumului de droguri presupune intervenții timpurii în școli, programe comunitare susținute, educație pentru sănătate, campanii de informare și servicii accesibile de consiliere, care reduc cererea și vulnerabilitatea, nu doar sancțiuni sporite. Eliminarea posibilității individualizării judiciare și accentuarea pedepsei privative de libertate riscă să genereze efecte contraproductive, inclusiv supraaglomerarea sistemului penitenciar, fără a aborda cauzele structurale ale fenomenului.

Alte puncte de pe ordinea de zi:

• Propunerea domnului Vicepreședinte Cătălin Niță, formulată în numele părții patronale, de efectuare a Studiului cu tema ”Analiza necesității și a opțiunilor privind un model de muncă cu timp redus în România”, în vederea includerii în calendarul tematic de studii pe anul 2026
• Propunerea domnului Vicepreședinte Victor Florescu, formulată în numele părții sindicale, de efectuare a Studiului cu tema ”Impactul măsurilor luate prin Legea nr. 141/2025 care vizează sistemul de învățământ preuniversitar”, în vederea includerii în calendarul tematic de studii pe anul 2026
• Aprobarea candidaturii doamnei GHEORGHE Ana-Maria, propusă de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, în vederea ocupării unui post de asistent judiciar la Tribunalul Constanța
• Invitația Patronatului Național al Femeilor de Afaceri din IMM adresată domnului Președinte Sterică Fudulea la Conferința regională „Consolidarea dialogului social și a parteneriatelor pentru ocupare și formare”, 6 martie 2026, Constanța
• Aprobarea proiectului minutei şedinţei Plenului din data de 28.01.2026
• Aprobarea proiectului minutei şedinţei Plenului din data de 30.01.2026
• Informare privind şedinţa Biroului Executiv din data de 18.02.2026 10. Diverse

Concluzie

În ședința din 18 februarie 2026, Plenul CES a analizat 27 proiecte de acte normative, adoptând 7 avize favorabile și 16 avize nefavorabile; avizarea a fost amânată pentru 3 proiecte și 1 proiect a fost returnat.