Ședința C8 (23.02.2026): Proiecte din domeniile protecție socială, energie, justiție, mediu, sănătate

Comisia pentru drepturi și libertăți ale organizațiilor societății civile (C8) din cadrul Consiliului Economic și Social (CES) s-a reunit în ședință luni, 23 februarie 2026, pentru a discuta și aviza o serie de proiecte de acte normative. Ședința a avut loc online.

Ordinea de zi propusă

Comisia a avut în atenție elaborarea proiectelor de aviz la următoarele proiecte de acte normative:

Proiect de Ordonanță de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul energiei în vederea promovării producerii de biometan (termen de avizare: 2.03.2026) – Inițiator: Ministerul Energiei
Proiect de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea măsurilor de organizare și funcționare, precum și de reorganizare ale Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva (termen de avizare: 3.03.2026) – Inițiator: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
Propunere legislativă pentru protecţia minorilor împotriva riscurilor utilizării rețelelor sociale (plx61/16.02.2026) (termen de avizare: 3.03.2026) – Inițiatori: deputați SOS RO
Propunere legislativă pentru completarea art.36 alin.(7) din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului (b41/09.02.2026) (termen de avizare: 5.03.2026) – Inițiatori: deputați PSD
Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (b45/10.02.2026) (termen de avizare: 5.03.2026) – Inițiator: Ştefan-Alexandru BĂIŞANU – deputat PSD
Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr.487/2002 a sănătății mintale şi a protecției persoanelor cu tulburări psihice (b46/10.02.2026) (termen de avizare: 5.03.2026) – Inițiator: Raisa ENACHI – deputat neafiliat
Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență nr.155/2024 privind instituirea unui cadru pentru securitatea cibernetică a rețelelor și sistemelor informatice din spațiul cibernetic național civil, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.124/2025, precum și pentru completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal (b53/11.02.2026) (termen de avizare: 3.03.2026) – Inițiatori: senatori și deputați PSD, USR, PNL, AUR, UDMR, minorități
Propunere legislativă privind protecţia minorilor sub 16 ani pe platformele de social media (b54/11.02.2026) (termen de avizare: 5.03.2026) – Inițiator: Raisa ENACHI – deputat neafiliat
Proiect de Ordonanță de urgență a Guvernului privind măsurile aplicabile clienţilor finali casnici din piaţa de gaze naturale în perioada 1 aprilie 2026 – 31 martie 2027 (termen de avizare: 17.03.2026) – Inițiator: Ministerul Energiei

Ce a decis Comisia:

1. Aviz favorabil cu observații pentru Proiect de Ordonanță de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul energiei în vederea promovării producerii de biometan

Aviz FAVORABIL, cu observațiile: și propuneri de modificare: observații proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului reglementează aspectele tehnice privind racordarea și injectarea biometanului, însă nu introduce în mod explicit criterii de sustenabilitate a biomasei utilizate. În absența unor condiționări clare privind proveniența și tipologia materiei prime, există riscul dezvoltării unor modele de producție bazate pe culturi energetice dedicate intensive, cu potențial impact asupra solului, biodiversității și utilizării terenurilor agricole. Se recomandă completarea actului normativ cu o prevedere expresă potrivit căreia biometanul injectat în rețea trebuie să respecte criteriile de sustenabilitate aplicabile combustibililor regenerabili, inclusiv cerințele privind utilizarea durabilă a terenurilor și protecția biodiversității; în contextul obiectivelor de dezvoltare durabilă și al protecției mediului rural, este necesară includerea unor garanții privind prevenirea monoculturilor energetice pe suprafețe extinse, care pot conduce la degradarea solului și reducerea diversității agricole. Se recomandă analizarea posibilității de a prioritiza utilizarea deșeurilor agricole, a dejecțiilor și a reziduurilor organice drept materie primă pentru producția de biometan, precum și introducerea unor mecanisme de monitorizare a impactului asupra utilizării terenurilor. referitor la Art. I. Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, art.100, pct. 48 este necesar a se modifica cu următorul cuprins: „48. gaze naturale – gazele care constau în principal din metan, inclusiv biometanul, sau alte tipuri de gaze care din punct de vedere tehnic și al respectării siguranței, pot fi injectate în sistemul de gaze naturale și transportate prin acesta;” Definiția este reintrodusă, in conformitate cu art. 2 pct. 1 din Directiva (UE) 2024/1788 privind normele comune pentru piețele interne în sectorul gazelor din surse regenerabile, al gazelor naturale și al hidrogenului („Directiva”); referitor la Art. I. Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, art.118, alin. (2) este necesar a se modifica cu următorul cuprins: „(2) Desfășurarea activităților de furnizare a gazelor naturale, GNL, de operare a conductelor de alimentare din amonte aferente producției sau de înmagazinare a gazelor naturale, a sistemelor de transport, de distribuție, a terminalelor GNL, precum și administrarea piețelor centralizate de gaze naturale se realizează pe bază de licență.” Propunem reintroducerea acestor prevederi, care au existat in forma anterioara a OUG. Motivare: Având în vedere art. 2 pct. 1 din Directiva, potrivit căruia biometanul este inclus, prin definiție, în categoria gazelor naturale, se impune amendarea prevederilor legii în sensul instituirii unei singure licențe comune pentru furnizarea de gaze naturale și de biometan în locul unor licențe distincte. Prin aducerea biometanului la parametrii gazelor naturale, în rețelele de transport și distribuție va exista un singur tip de gaz. Din punctul de vedere al licenței de furnizare a gazelor naturale și biometanului, situația este similară cu cea a licenței de furnizare a energiei electrice, care nu distinge în funcție de sursele de producere a energiei. Mai mult, în aplicarea dispozițiilor din Directivă menționate în antecedență, prin licența pentru furnizarea gazelor naturale trebuie să se acorde titularului acestuia și dreptul de a desfășura activitatea de furnizare a biometanului la clienții finali. Prevederea emiterii, în acest context, a unei licențe distincte pentru desfășurarea activității de furnizare a biometanului ar fi contrară dispozițiilor Directivei și ar crea o barieră administrativă pentru activitatea de furnizare a biometanului. referitor la Art. I. Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, art. 119, pct. 3, lit. a) este necesar a se modifica cu următorul cuprins: „a) furnizare de gaze naturale și GNL;” Această propunere este în linie cu propunerea anterioară. propuneri de modificare

2. Aviz favorabil cu observații pentru Proiect de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea măsurilor de organizare și funcționare, precum și de reorganizare ale Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva

Obiectul de reglementare: Are ca obiectiv principal eficientizarea administrării fondului forestier de stat și alinierea la principiile moderne de guvernanță corporativă, reprezentând o măsură de reformă asumată de România prin PNRR și corelată cu noul Cod Silvic. Actul normativ propune o structură administrativă mult mai suplă prin reducerea drastică a funcțiilor de conducere și comasarea direcțiilor județene în 16-19 direcții silvice regionale, stabilind criterii stricte de performanță pentru directorii cu mandate de 5 ani și centralizarea concursurilor de angajare pentru a garanta transparența. Deși inițiativa guvernamentală urmărește combaterea exploatărilor ilegale și reducerea cheltuielilor bugetare, aceasta a stârnit reacții puternice din partea sindicatelor din domeniu, care avertizează asupra riscului unor concedieri colective și a provocărilor sociale cauzate de necesitatea relocării personalului din structurile teritoriale desființate.
Aviz FAVORABIL, cu observațiile: proiectul de Hotărâre a Guvernului ridică probleme care trebuie corectate pentru ca reforma să producă efecte reale asupra guvernanței și administrării fondului forestier. 1) este necesară explicitarea obiectivelor de reorganizare în termeni de eficiență operațională, responsabilitate decizională și protecție a patrimoniului forestier, precum și introducerea unor mecanisme clare de monitorizare a rezultatelor, inclusiv indicatori care să reflecte funcțiile ecologice și sociale ale pădurii, nu doar performanța economică; 2) Nota de fundamentare nu include o analiză a impactului bugetar al măsurilor propuse. În lipsa unor estimări privind costurile de tranziție, economiile preconizate și efectele asupra capacității investiționale, nu poate fi evaluată sustenabilitatea reformei. Este necesară completarea proiectului cu o evaluare financiară, care să fundamenteze opțiunile organizaționale și să permită o analiză reală a eficienței economice; 3) proiectul introduce avizul conducătorului autorității publice tutelare asupra organigramei, regulamentului de organizare și funcționare și metodologiei de selecție pentru ocuparea posturilor. Această intervenție directă trebuie analizată în raport cu O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, care consacră autonomia managerială și limitează ingerința autorității tutelare în deciziile operaționale. Pentru a preveni riscul de politizare și afectarea independenței Consiliului de administrație, se impune restrângerea acestor avize la nivel strategic și eliminarea intervenției directe în mecanismele interne de management; 4) Limitarea posibilității de reinvestire a profitului, așa cum rezultă din proiect, poate reduce capacitatea regiei de a investi în digitalizare, infrastructură forestieră, prevenirea tăierilor ilegale și conservarea biodiversității. Administrarea durabilă a fondului forestier presupune investiții constante și adaptare tehnologică. Este necesară regândirea mecanismului de repartizare a profitului astfel încât să fie garantată o capacitate minimă de reinvestire în obiective strategice de mediu și modernizare; 5) Indicatorii de performanță prevăzuți includ ținte de 100% în materie de litigii sau contestații, ceea ce indică o abordare formală. De asemenea, nu există o corelare clară între indicatorii executivi și cei strategici stabiliți pentru Consiliul de administrație. Se recomandă revizuirea indicatorilor în sensul introducerii unor ținte măsurabile, realiste și corelate cu obiectivele strategice privind protecția mediului, prevenirea tăierilor ilegale și dezvoltarea bioeconomiei forestiere, precum și includerea unor indicatori specifici privind starea de conservare a habitatelor forestiere, capacitatea de sechestrare a carbonului, refacerea suprafețelor degradate și contribuția la reziliența climatică a ecosistemelor forestiere; 6) Proiectul nu dezvoltă suficient dimensiunea interesului public al administrării fondului forestier. Performanța este tratată predominant în termeni economici, fără repere clare privind conservarea biodiversității, adaptarea la schimbările climatice, contribuția la economia locală și crearea de valoare adăugată. Este necesară introducerea unor indicatori expliciți privind performanța de mediu și contribuția social-economică, astfel încât evaluarea regiei să reflecte rolul său de administrator al unui bun public strategic, cu funcții multiple, ecologice, climatice, sociale și economice, care nu pot fi reduse la volumul de masă lemnoasă exploatat sau la rezultatul financiar.

3. Aviz nefavorabil pentru Propunere legislativă pentru protecţia minorilor împotriva riscurilor utilizării rețelelor sociale (plx61/16.02.2026)

Obiectul de reglementare: Propunerea legislativă plx61/2026 privind protecția minorilor împotriva riscurilor utilizării rețelelor sociale vizează combaterea efectelor negative majore pe care mediul online le are asupra dezvoltării emoționale și sănătății mintale a copiilor. Actul normativ reglementează direct restricționarea accesului liber la rețelele sociale pentru minorii sub vârsta de 16 ani, permițând utilizarea acestora doar cu acordul explicit și verificabil al părinților sau reprezentanților legali. Totodată, instituie obligații stricte pentru furnizorii de platforme de a implementa instrumente reale de verificare a vârstei la crearea conturilor, cu scopul de a preveni fenomene alarmante precum dependența digitală, cyberbullying-ul și expunerea la conținuturi nocive. Măsurile propuse nu reprezintă acte de cenzură, ci creează un cadru juridic imperativ de responsabilizare a companiilor tech, aliniat la standardele europene (GDPR și Digital Services Act), având ca obiectiv primordial plasarea siguranței minorului în centrul politicilor de reglementare a spațiului digital.
Aviz NEFAVORABIL, cu motivarea: în timp ce împărtășim preocuparea autorităților române pentru protecția minorilor în mediul digital, considerăm importantă existența unui cadru coerent care să asigure siguranța online printr-o colaborare constructivă cu toate părțile implicate. În acest sens, atragem atenția că, în forma actuală, proiectul de act normativ aflat în dezbatere ridică probleme de compatibilitate cu dreptul Uniunii Europene și pot genera un impact negativ disproporționat asupra mediului de afaceri și inovării; adoptarea unor măsuri legislative la nivel național în domeniul protecției minorilor în mediul online este nu numai inoportună, ci riscă să afecteze piața unică europeană și să înlăture de pe piața românească operatori ai anumitor platforme de la nivel mondial. Există un cadru de reglementare armonizat la nivel cu privire la furnizorii de servicii online și garantarea unui mediu digital sigur, incident platformelor digitale care operează pe întreg teritoriul european, inclusiv în România; prin adoptarea Regulamentului (UE) 2022/2065 al Parlamentului European și al Consiliului privind o piață unică pentru serviciile digitale și de modificare a Directivei 2000/31/CE (în continuare Regulamentul privind serviciile digitale – DSA), Uniunea Europeană și-a propus să elimine fragmentarea pieței unice în privința serviciilor digitale, facilitând astfel interoperabilitatea și inovarea, dar și garantarea unui mediu online sigur și de încredere pentru consumatori; Regulamentul vine cu obligații pentru furnizorii de servicii intermediare, așa cum sunt definite la art. 3 lit. (g), cu privire la conținut, informare, tranzacții comerciale online, asigurând totodată un echilibru între protejarea drepturilor utilizatorilor și asigurarea unui mediu concurențial just în sectoarele digitale. Regulamentul instituie obligații pentru platformele digitale, în sensul adoptării unor măsuri care: să contracareze conţinutul ilegal și să asigure o reacţie rapidă pentru eliminarea acestuia (propagandă, știri false, incitare la ură, abuzuri asupra copiilor) să combată comercializarea produselor și serviciilor ilegale implementeze instrumente de moderare a conţinutului, asigurând și opţiuni de contestare a deciziilor de eliminare/restricţionare a conţinutului utilizatorilor să restricţioneze publicitatea destinată copiilor și modelarea anunţurilor publicitare în baza datelor cu caracter personal sensibile (gen, orientare sexuală, rasă, religie sau convingeri politice) să restricţioneze elementele de design manipulator (dark patterns); din perspectiva protecției minorilor, preambulul Regulamentului recunoaște în mod explicit ca fiind un obiectiv principal al politicilor Uniunii Europene, precum și o serie de elemente, cu caracter non-exhaustiv, ce ar trebui avute în vedere de către furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari pentru evaluarea riscurilor pentru drepturile copiilor. Interesul superior al minorilor este evidențiat ca fiind unul dintre principalele elemente ce trebuie avute în vedere în proiectarea platformelor și a motoarelor de căutare, furnizorii trebuind să se asigure că minorii au acces la mecanismele prevăzute în Regulament, iar conținutul nu le periclitează dezvoltarea fizică, mentală sau morală; prevederile specifice protecției minorilor în mediul online se regăsesc cuprinse în art. 28 al Regulamentului, care la alin. (1) instituie obligația furnizorilor de platforme online accesibile minorilor de a adopta „măsuri adecvate și proporționale pentru a asigura un nivel ridicat de confidențialitate, siguranță și securitate a minorilor în cadrul serviciului lor.” Protecția drepturilor minorilor se regăsește cuprinsă și în prevederi subsecvente ce vizează evaluarea riscurilor, atenuarea riscurilor și standarde. Mai mult, art. 44 prevede la alin. (1) lit. g) faptul că măsurile specifice de protecție a minorilor în mediul online fac parte din acele subiecte pentru care Comisia se va consulta cu Comitetul european pentru servicii digitale și va sprijini elaborarea și punerea în aplicare a unor standarde europene și internaționale; Fiind un regulament direct aplicabil, DSA nu permite adoptarea de măsuri naționale suplimentare. Obligațiile introduse prin propunerea legislativă depășesc cadrul stabilit de DSA și pot genera conflicte de aplicare între cerințele naționale și obligațiile armonizate la nivel european, incertitudine juridică și costuri disproporționate de conformare. Este important de subliniat că DSA permite platformelor să determine cele mai potrivite măsuri de reducere a riscurilor pentru minori, în urma unor evaluări anuale de risc; în același timp, în Comunicarea cu privire la Agenda pentru Consumatori 2030, Comisia Europeană a anunțat demararea în anul 2026 a unei noi inițiative care să asigure echitatea digitală și protecția consumatorilor în mediul online, sub forma „Digital Fairness Act (DFA)”, care va acorda o atenție deosebită protecției copiilor în mediul online, pentru a reduce astfel expunerea minorilor la practici și caracteristici dăunătoare ale produselor digitale; în final, propunerea legislativă contravine orientărilor Comisiei Europene privind protecția minorilor și, în mod particular, principiului proporționalității. Comisia Europeană recomandă ca măsurile de protecție să fie proporționale cu riscurile identificate, evitând restricții excesive. În mod concret, o interdicție generală pentru serviciile online poate fi disproporționată, deoarece nu toate serviciile prezintă același nivel de risc pentru minori. Potrivit orientărilor CE, controlul parental, deși util, nu poate substitui responsabilitatea platformelor de a proteja minorii, astfel că măsurile excesive sau intruzive trebuie evitate, iar implementarea unor mecanisme de protecție trebuie să fie echilibrată și scalabilă. În plus, în spiritul alinierii la inițiativele UE, România ar trebui să aibă în vedere demersurile Comisiei Europene pentru dezvoltarea unei soluții tehnice standardizate pentru verificarea vârstei, care să fie utilizată de toate statele membre, și să evite adoptarea unui mecanism național complex și potențial în contradicție cu această direcție; prin urmare, din cele expuse mai sus, reiese cu certitudine intenția legiuitorului european de a avea o reglementare uniformă în materie de servicii digitale, inclusiv cu privire la protecția minorilor în mediul online, ținând cont de caracterul transfrontalier al acestui tip de servicii. Impunerea unor obligații suplimentare în prestarea serviciilor în România este de natură a fragmenta piața unică și/sau a limita accesul anumitor companii pe piața din România; propunerea legislativă este insuficient detaliată iar conținutul poate da naștere la interpretări, sau chiar imposibilitatea punerii în aplicare; obiectivul declarant al propunerii legislative, reducerea riscurilor asociate utilizării rețelelor sociale, este legitim și necesar. Cu toate acestea, soluția propusă, bazată pe interdicția generală a accesului sub 15 ani și pe mecanisme sancționatorii extinse, nu răspunde adecvat naturii problemei și nu este fundamentată pe o logică de prevenție sistemică; restrângerea accesului la rețelele sociale implică limitări ale libertății de exprimare, dreptului la informație și vieții private, drepturi protejate constituțional. Orice restrângere trebuie să fie necesară și proporțională. Proiectul nu demonstrează că interdicția generală reprezintă cea mai eficientă și mai puțin restrictivă măsură pentru protejarea minorilor, în condițiile în care cadrul European, inclusiv Regulamentul (UE) 2016/679 și Regulamentul (UE) 2022/2065 privind serviciile digitale, stabilește deja obligații clare pentru platforme în materia protecției minorilor și reducerii riscurilor; din perspectiva politicilor publice, problema expunerii copiilor la conținut nociv este legată în mod direct de arhitectura algoritmică a platformelor, de designul persuasiv, de mecanismele de monetizare și de lipsa unui control eficient asupra practicilor comerciale digitale. Interdicția formală de acces nu intervine asupra acestor cauze structurale. Ea deplasează responsabilitatea către familie și creează iluzia unei soluții rapide, fără a consolida instrumentele reale de prevenție. Ceea ce se găsește pe aceste platforme trebuie atent moderat, iar algoritmii trebuie construiți astfel încât să nu distribuie violență, conținut extrem sau materiale nocive, ci să promoveze, pe cât posibil, educație, dorință de cunoaștere și conținut compatibil cu susținerea curriculei școlare; pozițiile unor specialiști în criminologie și politici digitale, arată că măsurile prohibitive rigide pot conduce la migrarea utilizării către spații digitale mai puțin reglementate și mai greu de monitorizat. Spectrul este foarte larg: de la Dark Web până la platforme noi care ocolesc legislația sau migrarea către jocuri video și spații online ascunse, greu accesibile adulților și autorităților; în absența unei strategii integrate de educație digitală, sprijin parental și responsabilizare a platformelor, interdicția poate produce efecte contrare celor urmărite. În acest sens, experiențe recente din alte state, precum Australia, singura țară din vestul global unde a fost introdusă o interdicție generală de acces pentru minori sub 16 ani, au generat controverse serioase în rândul experților, tocmai din cauza riscului de a produce efecte adverse și a lipsei unui consens științific privind eficiența unei asemenea măsuri; totodată, s-a evidențiat riscul ca excluderea completă a minorilor din mediul digital până la o anumită vârstă să conducă la un deficit de competențe digitale și de reziliență, urmat de o expunere bruscă și nepregătită la riscurile online odată cu atingerea vârstei legale. O asemenea abordare poate transforma generații întregi într-un „experiment de politică publică” fără evaluare prealabilă a impactului, în absența unor date empirice solide care să susțină eficiența interdicției generale; o politică publică eficientă în acest domeniu ar trebui să fie centrată pe prevenție: dezvoltarea competențelor digitale ale copiilor, formarea părinților, integrarea educației media și digitale în curriculum cu resurse adecvate, mecanisme de audit independent al algoritmilor, transparență privind practicile de targetare și limitarea designului adictiv. Aceste măsuri atacă direct factorii de risc și construiesc reziliență pe termen lung; reglementarea noțiunii de „neglijență parentală digitală”, în forma actuală, este insuficient determinată și poate conduce la intervenții disproporționate în viața familială, în special în cazul familiilor vulnerabile. O abordare preventivă presupune sprijin instituțional și servicii publice, nu extinderea potențialelor mecanisme sancționatorii; propunerea legislativă ridică, totodată, probleme de fezabilitate administrativă. Pentru a aplica interdicția, ar fi necesară verificarea vârstei tuturor utilizatorilor, pentru a identifica persoanele sub 16 ani, precum și gestionarea acordurilor parentale la scară națională. Textul atribuie un rol central ANCOM în această arhitectură de supraveghere. În acest sens, este rezonabil să ne întrebăm dacă o instituție cu resurse limitate ar putea procesa milioane de acorduri parentale și ar putea asigura legătura operațională între părinți, copii și platforme digitale. În absența unei evaluări realiste a capacității instituționale, proiectul riscă să creeze un mecanism inaplicabil sau pur formal; în lipsa unei fundamentări științifice solide, a unei evaluări de impact și a unei corelări riguroase cu mecanismele deja instituite prin Digital Services Act, proiectul nu asigură un echilibru adecvat între protecția minorilor și respectarea drepturilor fundamentale și riscă să genereze o intervenție normativă dificil de implementat în practică; propunerea legislativă intră în coliziune directă cu Regulamentul privind Serviciile Digitale (Digital Services Act – DSA). Regulamentul european, care are aplicabilitate directă și prioritară față de legea națională, stabilește un cadru armonizat pentru platformele online la nivelul întregii Uniuni Europene. O reglementare națională care impune furnizorilor de servicii digitale obligații specifice de implementare a unor sisteme de verificare a vârstei, dictate de o autoritate locală precum ANCOM, contravine principiului țării de origine și libertății de a furniza servicii transfrontaliere; în ceea ce privește Articolul 4 referitor la conținutul cu risc extrem, textul propus ignoră regimul de răspundere a furnizorilor de servicii intermediare stabilit tot prin DSA. Statele membre nu pot impune furnizorilor obligații generale de monitorizare a conținutului sau de căutare activă a faptelor care indică activități ilegale. Deși intenția de a elimina conținutul care promovează suicidul sau violența este legitimă, impunerea unor termene rigide de soluționare și a unei răspunderi penale sau contravenționale directe pentru conținutul generat de utilizatori încalcă clauza de exonerare de răspundere („safe harbor”) prevăzută de legislația europeană; în final, prevederile referitoare la educația digitală și utilizarea telefoanelor în școli (Art. 6 și Art. 7) suferă de deficiențe de tehnică legislativă, deoarece acestea intră în sfera de competență a Legii Învățământului Preuniversitar și a regulamentelor subsecvente emise de Ministerul Educației. Includerea lor într-o lege separată privind rețelele sociale creează un paralelism legislativ inutil și o fragmentare a normelor juridice. Mai mult, interdicția utilizării telefoanelor în școli este deja reglementată prin Statutul Elevului și prin modificările recente aduse legislației educației, astfel încât o nouă prevedere la nivel de lege ordinară fără a corela textele existente ar genera dificultăți în aplicare și incertitudine juridică pentru unitățile de învățământ; în ceea ce privește Articolul 8, stabilirea unei amenzi de până la 3% din cifra de afaceri globală și posibilitatea suspendării activității prin decizie administrativă a ANCOM intră în conflict direct cu sistemul de sancțiuni prevăzut de Regulamentul privind Serviciile Digitale (DSA). Regulamentul european stabilește deja un plafon maxim de 6% din cifra de afaceri anuală mondială pentru încălcări grave și desemnează Comisia Europeană drept autoritate principală de supraveghere pentru platformele foarte mari (VLOPs). O reglementare națională care instituie praguri și proceduri paralele de sancționare pentru aceleași fapte creează un conflict de competențe și încalcă principiul ne bis in idem, conform căruia o entitate nu poate fi sancționată de două ori pentru aceeași faptă de către autorități diferite în baza unor temeiuri juridice concurente; propunerea legislativă este: ușor de ocolit. O limită de vârstă (sub 15 ani în proiect) devine în practică o barieră pe care mulți o pot evita (conturi pe alte jurisdicții-prin utilizarea VPN, date false, instrumente de ocolire), ceea ce reduce efectul real de protecție. mută copiii în zone mai periculoase. Dacă se limitează accesul la platformele mari/„vizibile”, o parte dintre copii nu ies din online, ci migrează către platforme mai puțin moderate, mai puțin transparente sau „ascunse” (inclusiv spații greu de monitorizat de adulți/autorități). poate reduce presiunea pe platforme să repare „cauza”. Deși propunerea legislativă introduce obligații privind „conținut cu risc extrem” și termen de 24h la raportări când e implicat un minor, el rămâne centrat pe acces/cont, nu pe schimbări de design și distribuție algoritmică (de tip „addictive design”, amplificare). inițiative multiple fără fundamentare suficientă: studii relevante pentru România, analiză de impact și lipsa dezbaterilor/consultărilor ample cu actorii afectați (copii, părinți, profesori, specialiști, ONG-uri etc.)

4. Aviz favorabil cu observații pentru Propunere legislativă pentru completarea art.36 alin.(7) din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului (b41/09.02.2026)

Obiectul de reglementare: Propunerea legislativă pentru completarea art. 36 alin. (7) din Legea nr. 272/2004 urmărește protejarea mai eficientă a interesului superior al minorului prin clarificarea și extinderea situațiilor în care instanța poate acorda custodia exclusivă. Actul normativ reglementează explicit „motivele întemeiate” pentru care se poate decide exercitarea autorității părintești de către un singur părinte, introducând în lege situații clare precum: alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri, violența față de copil sau față de celălalt părinte, precum și existența unor condamnări pentru trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni sexuale sau infracțiuni de violență. De asemenea, modificarea stabilește direct că dezinteresul și încălcarea repetată, cu rea-credință, a obligațiilor părintești, alături de orice altă imposibilitate obiectivă a părinților de a colabora, constituie temeiuri legale suficiente pentru acordarea autorității părintești exclusive, măsuri menite să protejeze copiii de disputele toxice și să reducă numărul proceselor repetate din instanțe.
Aviz FAVORABIL, cu propunerile: propuneri de modificare

5. Aviz nefavorabil pentru Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (b45/10.02.2026)

Obiectul de reglementare: Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 272/2004 vizează instituirea unui cadru normativ strict pentru protecția copiilor în mediul digital, limitând expunerea timpurie și necontrolată a minorilor la platformele de socializare. Actul normativ propune direct ridicarea vârstei minime pentru crearea și utilizarea conturilor pe rețelele sociale la 16 ani, impunând totodată furnizorilor de platforme obligații tehnice clare de verificare a vârstei și de conformare. De asemenea, inițiativa introduce un mecanism sancționator orientat preponderent către părinți sau reprezentanții legali, care vor fi direct responsabili de limitarea accesului minorilor la astfel de servicii digitale, măsura fiind justificată de necesitatea protejării dezvoltării emoționale și comportamentale a copiilor în fața riscurilor din mediul online.
Aviz NEFAVORABIL, cu motivarea: în timp ce împărtășim preocuparea autorităților române pentru protecția minorilor în mediul digital, considerăm importantă existența unui cadru coerent care să asigure siguranța online printr-o colaborare constructivă cu toate părțile implicate. În acest sens, atragem atenția că, în forma actuală, proiectul de act normativ aflat în dezbatere ridică probleme de compatibilitate cu dreptul Uniunii Europene și pot genera un impact negativ disproporționat asupra mediului de afaceri și inovării; adoptarea unor măsuri legislative la nivel național în domeniul protecției minorilor în mediul online este nu numai inoportună, ci riscă să afecteze piața unică europeană și să înlăture de pe piața românească operatori ai anumitor platforme de la nivel mondial. Există un cadru de reglementare armonizat la nivel cu privire la furnizorii de servicii online și garantarea unui mediu digital sigur, incident platformelor digitale care operează pe întreg teritoriul european, inclusiv în România; prin adoptarea Regulamentului (UE) 2022/2065 al Parlamentului European și al Consiliului privind o piață unică pentru serviciile digitale și de modificare a Directivei 2000/31/CE (în continuare Regulamentul privind serviciile digitale – DSA), Uniunea Europeană și-a propus să elimine fragmentarea pieței unice în privința serviciilor digitale, facilitând astfel interoperabilitatea și inovarea, dar și garantarea unui mediu online sigur și de încredere pentru consumatori. Regulamentul vine cu obligații pentru furnizorii de servicii intermediare, așa cum sunt definite la art. 3 lit. (g), cu privire la conținut, informare, tranzacții comerciale online, asigurând totodată un echilibru între protejarea drepturilor utilizatorilor și asigurarea unui mediu concurențial just în sectoarele digitale. Regulamentul instituie obligații pentru platformele digitale, în sensul adoptării unor măsuri care să: contracareze conţinutul ilegal și să asigure o reacţie rapidă pentru eliminarea acestuia (propagandă, știri false, incitare la ură, abuzuri asupra copiilor); combată comercializarea produselor și serviciilor ilegale; implementeze instrumente de moderare a conţinutului, asigurând și opţiuni de contestare a deciziilor de eliminare/restricţionare a conţinutului utilizatorilor; restricţioneze publicitatea destinată copiilor și modelarea anunţurilor publicitare în baza datelor cu caracter personal sensibile (gen, orientare sexuală, rasă, religie sau convingeri politice); – restricţioneze elementele de design manipulator (dark patterns). din perspectiva protecției minorilor, preambulul Regulamentului recunoaște în mod explicit ca fiind un obiectiv principal al politicilor Uniunii Europene, precum și o serie de elemente, cu caracter non-exhaustiv, ce ar trebui avute în vedere de către furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari pentru evaluarea riscurilor pentru drepturile copiilor. Interesul superior al minorilor este evidențiat ca fiind unul dintre principalele elemente ce trebuie avute în vedere în proiectarea platformelor și a motoarelor de căutare, furnizorii trebuind să se asigure că minorii au acces la mecanismele prevăzute în Regulament, iar conținutul nu le periclitează dezvoltarea fizică, mentală sau morală; prevederile specifice protecției minorilor în mediul online se regăsesc cuprinse în art. 28 al Regulamentului, care la alin. (1) instituie obligația furnizorilor de platforme online accesibile minorilor de a adopta „măsuri adecvate și proporționale pentru a asigura un nivel ridicat de confidențialitate, siguranță și securitate a minorilor în cadrul serviciului lor.” Protecția drepturilor minorilor se regăsește cuprinsă și în prevederi subsecvente ce vizează evaluarea riscurilor, atenuarea riscurilor și standarde. Mai mult, art. 44 prevede la alin. (1) lit. g) faptul că măsurile specifice de protecție a minorilor în mediul online fac parte din acele subiecte pentru care Comisia se va consulta cu Comitetul european pentru servicii digitale și va sprijini elaborarea și punerea în aplicare a unor standarde europene și internaționale; fiind un regulament direct aplicabil, DSA nu permite adoptarea de măsuri naționale suplimentare. Obligațiile introduse prin proiectul de act normativ depășesc cadrul stabilit de DSA și pot genera conflicte de aplicare între cerințele naționale și obligațiile armonizate la nivel european, incertitudine juridică și costuri disproporționate de conformare. Este important de subliniat că DSA permite platformelor să determine cele mai potrivite măsuri de reducere a riscurilor pentru minori, în urma unor evaluări anuale de risc; în același timp, în Comunicarea cu privire la Agenda pentru Consumatori 2030, Comisia Europeană a anunțat demararea în 2026 a unei noi inițiative care să asigure echitatea digitală și protecția consumatorilor în mediul online, sub forma „Digital Fairness Act (DFA)”, care va acorda o atenție deosebită protecției copiilor în mediul online, pentru a reduce astfel expunerea minorilor la practici și caracteristici dăunătoare ale produselor digitale; în final, proiectul de act normativ contravine orientărilor Comisiei Europene privind protecția minorilor și, în mod particular, principiului proporționalității. Comisia Europeană recomandă ca măsurile de protecție să fie proporționale cu riscurile identificate, evitând restricții excesive. În mod concret, o interdicție generală pentru serviciile online poate fi disproporționată, deoarece nu toate serviciile prezintă același nivel de risc pentru minori. Potrivit orientărilor CE, controlul parental, deși util, nu poate substitui responsabilitatea platformelor de a proteja minorii, astfel că măsurile excesive sau intruzive trebuie evitate, iar implementarea unor mecanisme de protecție trebuie să fie echilibrată și scalabilă. În plus, în spiritul alinierii la inițiativele UE, România ar trebui să aibă în vedere demersurile Comisiei Europene pentru dezvoltarea unei soluții tehnice standardizate pentru verificarea vârstei, care să fie utilizată de toate statele membre, și să evite adoptarea unui mecanism național complex și potențial în contradicție cu această direcție; prin urmare, din cele expuse mai sus, reiese cu certitudine intenția legiuitorului european de a avea o reglementare uniformă în materie de servicii digitale, inclusiv cu privire la protecția minorilor în mediul online, ținând cont de caracterul transfrontalier al acestui tip de servicii. Impunerea unor obligații suplimentare în prestarea serviciilor în România este de natură a fragmenta piața unică și/sau a limita accesul anumitor companii pe piața din România; articolele 274 și 275 din propunerea legislativă introduc obligații tehnice pentru furnizori care sunt deja reglementate la nivelul Uniunii Europene prin Regulamentul privind Serviciile Digitale (DSA). Statele membre nu pot impune reguli naționale specifice privind verificarea vârstei sau interdicții de profilare care să difere de cadrul armonizat european. Mai mult, interdicția profilării și a afișării anumitor conținuturi, deși nobilă ca intenție, este formulată prin termeni vagi precum „influențare comportamentală” sau „atingere dezvoltării psihice”, care nu îndeplinesc standardele de claritate și predictibilitate ale normei juridice, încălcând astfel principiile constituționale ale legalității și proporționalității; cea mai critică problemă apare la Articolul 277, care introduce un regim sancționator disproporționat și intruziv la adresa părinților. Sancționarea părinților cu amenzi sau, mai grav, cu restrângerea drepturilor părintești și plasamentul temporar al copilului din cauza activității digitale a acestuia reprezintă o ingerință brutală a statului în viața de familie. În dreptul familiei și în Codul Civil, decăderea din drepturile părintești sau plasamentul sunt măsuri de ultim resort, rezervate abuzurilor fizice, neglijării severe sau abandonului. Echivalarea utilizării unei platforme de socializare de către un minor de 15 ani cu o situație de „pericol grav” care să justifice scoaterea copilului din familie încalcă principiul proporționalității și interesul superior al copilului, care presupune, cu prioritate, creșterea acestuia alături de părinții săi; în final, structura instituțională propusă la Articolul 276 creează un amalgam de competențe între autorități cu roluri total diferite. Atribuirea unor funcții de monitorizare a mediului digital către Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPDCA), care nu are capacitatea tehnică de a supraveghea infrastructura internetului, ar duce la un blocaj instituțional; obiectivul declarat al inițiativei legislative, consolidarea protecției minorilor în mediul digital, este legitim și necesar. Cu toate acestea, soluția propusă, bazată pe interdicția generală a accesului sub 16 ani și pe un regim sancționator direct aplicabil părinților, nu răspunde adecvat naturii problemei și nu este fundamentată pe o logică de prevenție sistemică; restrângerea accesului la rețelele sociale implică limitări ale libertății de exprimare, dreptului la informație și vieții private, drepturi protejate constituțional. Orice restrângere trebuie să fie necesară și proporțională. Proiectul nu demonstrează că interdicția generală reprezintă cea mai eficientă și mai puțin restrictivă măsură pentru protejarea minorilor, în condițiile în care cadrul european, inclusiv Regulamentul (UE) 2016/679 și Regulamentul (UE) 2022/2065 privind serviciile digitale, stabilește deja obligații clare pentru platforme în materia protecției minorilor și reducerii riscurilor; din perspectiva politicilor publice, problema expunerii copiilor la conținut nociv este legată în mod direct de arhitectura algoritmică a platformelor, de designul persuasiv, de mecanismele de monetizare și de lipsa unui control eficient asupra practicilor comerciale digitale. Interdicția formală de acces nu intervine asupra acestor cauze structurale. Ea deplasează responsabilitatea către familie și creează iluzia unei soluții rapide, fără a consolida instrumentele reale de prevenție. Conținutul de pe aceste platforme trebuie atent moderat, iar algoritmii trebuie construiți astfel încât să nu distribuie violență, conținut extrem sau materiale nocive, ci să promoveze, pe cât posibil, educație, dorință de cunoaștere și conținut compatibil cu susținerea curriculei școlare; pozițiile unor specialiști în criminologie și politici digitale, arată că măsurile prohibitive rigide pot conduce la migrarea utilizării către spații digitale mai puțin reglementate și mai greu de monitorizat. Spectrul este foarte larg: de la Dark Web până la platforme noi care ocolesc legislația sau migrarea către jocuri video și spații online ascunse, greu accesibile adulților și autorităților; în absența unei strategii integrate de educație digitală, sprijin parental și responsabilizare a platformelor, interdicția poate produce efecte contrare celor urmărite. Experiențe recente din alte state, precum Australia, singura țară din vestul global unde a fost introdusă o interdicție generală de acces pentru minori sub 16 ani, au generat controverse serioase în rândul experților tocmai din cauza riscului de a produce efecte adverse și a lipsei unui consens științific privind eficiența unei asemenea măsuri; totodată, s-a evidențiat riscul ca excluderea completă a minorilor din mediul digital până la o anumită vârstă să conducă la un deficit de competențe digitale și de reziliență, urmat de o expunere bruscă și nepregătită la riscurile online odată cu atingerea vârstei legale. O asemenea abordare poate transforma generații întregi într-un experiment de politică publică fără evaluare prealabilă a impactului, în absența unor date empirice solide care să susțină eficiența interdicției generale; în mod particular, această inițiativă introduce un regim sancționator gradual aplicabil părinților, care poate ajunge până la sesizarea instanței pentru restrângerea temporară a exercițiului drepturilor părintești. O asemenea soluție reprezintă o ingerință majoră în viața familială și ridică probleme serioase de proporționalitate. Transferarea responsabilității structurale de la platforme către familie, prin amenzi și potențiale măsuri asupra autorității părintești, poate afecta în mod disproporționat familiile vulnerabile și nu intervine asupra factorilor sistemici generați de platforme; în plus, inserarea acestor dispoziții în Legea nr. 272/2004 plasează utilizarea rețelelor sociale în sfera protecției copilului și a intervenției autorităților specializate, cu potențialul activării mecanismelor specifice din domeniul protecției sociale. O asemenea calificare extinde semnificativ consecințele juridice ale conduitei și mută accentul de la reglementarea platformelor la intervenția asupra familiei, cu riscul unor măsuri disproporționate în raport cu natura faptei; propunerea legislativă ridică, totodată, probleme de fezabilitate administrativă. Pentru a aplica interdicția, ar fi necesară verificarea vârstei tuturor utilizatorilor, pentru a identifica persoanele sub 16 ani, precum și gestionarea consimțământului parental verificabil la scară națională. În lipsa unei infrastructuri digitale integrate și interoperabile, compatibile cu mecanismele europene de identitate digitală, măsura riscă să fie dificil de aplicat și să genereze presiuni suplimentare asupra autorităților cu competențe în domeniul protecției copilului și al protecției datelor; în lipsa unei fundamentări științifice solide, a unei evaluări de impact și a unei corelări riguroase cu mecanismele deja instituite prin Digital Services Act, proiectul nu asigură un echilibru adecvat între protecția minorilor și respectarea drepturilor fundamentale și riscă să genereze o intervenție normativă dificil de implementat în practică; propunerea legislativă: 1) Mută răspunderea pe familie. Politicile eficiente trebuie să pună responsabilitatea principală pe platforme, nu pe tineri și părinți; propunerea legislativă face exact invers prin sancțiuni graduale asupra părinților și escaladare către interzicerea drepturilor părintești; 2) Poate exclude/victimiza familii vulnerabile: sancțiunile pe părinți + posibilitatea de măsuri de protecție specială (monitorizare/plasament temporar) creează risc de intervenție disproporționată fără să rezolve cauza tehnică (design, algoritmi, moderare); 3) Inițiative multiple fără fundamentare suficientă: studii relevante pentru România, analiză de impact și lipsa dezbaterilor/consultărilor ample cu actorii afectați (copii, părinți, profesori, specialiști, ONG-uri etc.).

6. Aviz nefavorabil pentru Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr.487/2002 a sănătății mintale şi a protecției persoanelor cu tulburări psihice (b46/10.02.2026)

Obiectul de reglementare: Propunerea legislativă pentru completarea Codului penal și a Legii sănătății mintale nr. 487/2002 vizează instituirea unui mecanism jurisdicțional de intervenție excepțională pentru minorii sub 14 ani care săvârșesc infracțiuni deosebit de grave. Actul normativ propune direct introducerea unei excepții de la regula nerăspunderii penale absolute a minorilor sub 14 ani, permițând aplicarea unor măsuri de siguranță speciale, condiționate strict de constatarea discernământului funcțional și a unui pericol social grav printr-o expertiză medico-legală psihiatrică complexă. Totodată, proiectul reglementează măsuri concrete (printr-un nou articol introdus în Codul penal) precum internarea minorului într-un centru specializat de evaluare și intervenție terapeutică, alături de instituirea unei supravegheri judiciare specializate, având ca scop atât protejarea societății, cât și asigurarea tratamentului necesar în cazurile extreme de infracționalitate juvenilă.
Aviz NEFAVORABIL, cu motivarea: la art. 1131 alin. (1) măsurile de siguranță specială propuse nu se pot realiza concret pentru că centrul specializat de evaluare și intervenție terapeutică nu există, supravegherea judiciară specializată se realizează doar in centre sociale rezidențiale care au un regim deschis și unde sunt instituționalizați copii care nu au săvârșit fapte penale. Lipsa infrastructurii pentru acest segment de copii și lipsa personalului specializat din sistemul de asistență socială duce la introducerea copiilor cu probleme penale în sistemul normal de asistență socială și tulbură condițiile de viață ale acestora producând traume care le afectează intreaga viață; conform sistemului juridic român, minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani beneficiază de o prezumție absolută de lipsă a discernământului, ceea ce înseamnă că fapta sa nu poate constitui infracțiune, lipsind unul dintre elementele esențiale ale acesteia. Prin introducerea conceptului de „discernământ funcțional” la Art. 113 alin. (11) lit. a), textul creează o confuzie juridică periculoasă, încercând să eludeze pragul de vârstă stabilit pentru răspunderea penală prin utilizarea unei terminologii cvasi-medicale care nu are un corespondent clar în legislația penală actuală; o altă deficiență majoră vizează natura juridică a „măsurilor de siguranță speciale” descrise la Art. 1131. Deși textul susține la alin. (12) lit. a) că acestea nu constituie pedepse, măsura internării într-un centru specializat, menționată la lit. a), reprezintă în fapt o privare de libertate. Aplicarea unei măsuri privative de libertate unui minor sub 14 ani în cadrul unui proces penal, chiar și sub eticheta de „măsură de siguranță”, contravine standardelor internaționale privind drepturile omului și jurisprudenței CEDO, care impun ca minorii fără răspundere penală să fie protejați exclusiv prin măsuri de asistență socială și protecție (conform Legii 272/2004), nu prin mecanisme de control judiciar; Prevederea care permite internarea minorului „independent de consimțământul reprezentantului legal” la Art. 1131 alin. (1) lit. a) ridică probleme de legalitate privind protecția vieții private și de familie. O astfel de ingerință gravă a statului în autoritatea părintească, în lipsa unei infracțiuni propriu-zise din punct de vedere legal, vulnerabilizează drepturile fundamentale ale familiei; deși inițiativa nu modifică formal vârsta răspunderii penale, aceasta introduce posibilitatea restrângerii libertății minorilor sub 14 ani prin internare într-un centru specializat sau prin supraveghere judiciară specializată, inclusiv independent de consimțământul reprezentantului legal. Natura acestor măsuri, chiar dacă este calificată drept preventiv-educativă, implică ingerințe semnificative în dreptul la libertate, viață privată și viață de familie, fiind supuse exigențelor stricte de necesitate, proporționalitate și caracter excepțional prevăzute de Constituție și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului; o vulnerabilitate majoră a propunerii legislative constă în absența unei limite minime de vârstă pentru aplicarea măsurilor propuse. Propunerea legislativă se referă generic la „minorii sub 14 ani”, fără a stabili un prag inferior clar. În lipsa unei delimitări explicite, mecanismul poate fi aplicat inclusiv copiilor de vârstă foarte fragedă, în baza unei evaluări privind discernământul și pericolul social. O asemenea formulare nu oferă suficiente garanții de proporționalitate și afectează previzibilitatea legii, în condițiile în care intervenția poate presupune internarea într-un centru specializat; propunerea legislativă creează o interferență problematică între dreptul penal și legislația sănătății mintale. Internarea terapeutică reglementată de Legea nr. 487/2002 este concepută pentru situații în care există tulburări psihice care justifică o intervenție medicală. În proiectul analizat, măsura poate fi dispusă în baza constatării discernământului funcțional și a pericolului social, fără a fi necesară existența unei patologii psihiatrice. Această configurare riscă să transforme mecanismele de sănătate mintală într-un instrument de gestionare a riscului penal, cu potențial de stigmatizare și patologizare a comportamentului infracțional al minorului; din perspectiva drepturilor copilului, standardele stabilite prin Convenția ONU privind drepturile copilului și prin Comentariul general nr. 24 (2019) al Comitetului pentru Drepturile Copilului. Potrivit acestuia, statele sunt încurajate să stabilească vârsta minimă a răspunderii penale la cel puțin 14 ani, iar peste 50 de state au crescut acest prag după ratificarea Convenției. Comitetul îndeamnă explicit statele să nu reducă, sub nicio formă, vârsta minimă și să evite mecanisme care, fără a declara formal răspunderea penală, produc efecte echivalente cu sancțiuni privative de libertate. În acest context, instituirea unui mecanism de internare pentru minorii sub 14 ani, în absența unor garanții procedurale consolidate și a unei limite minime de vârstă, ridică serioase semne de întrebare privind compatibilitatea cu standardele internaționale; totodată, noțiunea de „pericol social grav și actual” este formulată într-o manieră largă și lipsită de criterii obiective clare, ceea ce poate conduce la aplicări neunitare și la extinderea progresivă a măsurii dincolo de situațiile cu adevărat excepționale. Proiectul nu este însoțit de o analiză de impact privind capacitatea sistemului de sănătate mintală și a instanțelor de a implementa un asemenea mecanism și nici de o evaluare a riscului de aplicare disproporționată asupra copiilor proveniți din medii vulnerabile; trebuie admis faptul că pot exista unele situații excepționale în care actualul cadru normativ poate genera dificultăți de intervenție. Cu toate acestea, propunerea legislativă nu oferă suficiente garanții pentru a preveni restrângeri disproporționate ale drepturilor fundamentale ale copilului și utilizarea improprie a mecanismelor de sănătate mintală în scopuri de control social.

7. Aviz favorabil cu observații pentru Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență nr.155/2024 privind instituirea unui cadru pentru securitatea cibernetică a rețelelor și sistemelor informatice din spațiul cibernetic național civil, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.124/2025, precum și pentru completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal (b53/11.02.2026)

Obiectul de reglementare: Propunerea legislativă b53/2026 pentru modificarea OUG nr. 155/2024 și completarea Codului Penal are ca scop consolidarea cadrului de securitate cibernetică la nivel național și înăsprirea sancțiunilor pentru infracțiunile informatice. Actul normativ reglementează direct obligații mai stricte pentru operatorii de rețele și sisteme informatice din spațiul civil în ceea ce privește prevenirea, gestionarea și raportarea incidentelor de securitate cibernetică. Totodată, proiectul propune modificări concrete prin completarea Codului Penal, vizând introducerea unor noi reglementări și agravarea pedepselor pentru atacurile cibernetice, măsuri menite să descurajeze criminalitatea informatică, să protejeze infrastructura digitală civilă și să asigure o reacție penală fermă în fața vulnerabilităților din mediul online.

8. Aviz nefavorabil pentru Propunere legislativă privind protecţia minorilor sub 16 ani pe platformele de social media (b54/11.02.2026)

Obiectul de reglementare: Propunerea legislativă b54/2026 privind protecția minorilor sub 16 ani pe platformele de social media are ca scop combaterea expunerii copiilor la conținut nociv și comportamente abuzive în mediul online, trecând de la simpla autoreglementare la impunerea unor obligații legale stricte pentru marile companii tehnologice. Actul normativ reglementează direct limitarea accesului minorilor sub 16 ani la funcționalitățile publice ale rețelelor sociale și obligă furnizorii de platforme să implementeze mecanisme clare și verificabile de control, aliniind astfel legislația națională la standardele europene (Digital Services Act – DSA) pentru a corecta dezechilibrul dintre capacitatea limitată de control a părinților și influența masivă a algoritmilor comerciali de captare a atenției.
Aviz NEFAVORABIL, cu motivarea: în timp ce împărtășim preocuparea autorităților române pentru protecția minorilor în mediul digital, considerăm importantă existența unui cadru coerent care să asigure siguranța online printr-o colaborare constructivă cu toate părțile implicate. În acest sens, atragem atenția că, în forma actuală, proiectul de act normativ aflat în dezbatere ridică probleme de compatibilitate cu dreptul Uniunii Europene și pot genera un impact negativ disproporționat asupra mediului de afaceri și inovării; adoptarea unor măsuri legislative la nivel național în domeniul protecției minorilor în mediul online este nu numai inoportună, ci riscă să afecteze piața unică europeană și să înlăture de pe piața românească operatori ai anumitor platforme de la nivel mondial. Există un cadru de reglementare armonizat la nivel cu privire la furnizorii de servicii online și garantarea unui mediu digital sigur, incident platformelor digitale care operează pe întreg teritoriul european, inclusiv în România; prin adoptarea Regulamentului (UE) 2022/2065 al Parlamentului European și al Consiliului privind o piață unică pentru serviciile digitale și de modificare a Directivei 2000/31/CE (în continuare Regulamentul privind serviciile digitale – DSA), Uniunea Europeană și-a propus să elimine fragmentarea pieței unice în privința serviciilor digitale, facilitând astfel interoperabilitatea și inovarea, dar și garantarea unui mediu online sigur și de încredere pentru consumatori. Regulamentul vine cu obligații pentru furnizorii de servicii intermediare, așa cum sunt definite la art. 3 lit. (g), cu privire la conținut, informare, tranzacții comerciale online, asigurând totodată un echilibru între protejarea drepturilor utilizatorilor și asigurarea unui mediu concurențial just în sectoarele digitale. Regulamentul instituie obligații pentru platformele digitale, în sensul adoptării unor măsuri care să: contracareze conţinutul ilegal și să asigure o reacţie rapidă pentru eliminarea acestuia (propagandă, știri false, incitare la ură, abuzuri asupra copiilor); combată comercializarea produselor și serviciilor ilegale; implementeze instrumente de moderare a conţinutului, asigurând și opţiuni de contestare a deciziilor de eliminare/restricţionare a conţinutului utilizatorilor; restricţioneze publicitatea destinată copiilor și modelarea anunţurilor publicitare în baza datelor cu caracter personal sensibile (gen, orientare sexuală, rasă, religie sau convingeri politice); – restricţioneze elementele de design manipulator (dark patterns). din perspectiva protecției minorilor, preambulul Regulamentului recunoaște în mod explicit ca fiind un obiectiv principal al politicilor Uniunii Europene, precum și o serie de elemente, cu caracter non-exhaustiv, ce ar trebui avute în vedere de către furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari pentru evaluarea riscurilor pentru drepturile copiilor. Interesul superior al minorilor este evidențiat ca fiind unul dintre principalele elemente ce trebuie avute în vedere în proiectarea platformelor și a motoarelor de căutare, furnizorii trebuind să se asigure că minorii au acces la mecanismele prevăzute în Regulament, iar conținutul nu le periclitează dezvoltarea fizică, mentală sau morală; prevederile specifice protecției minorilor în mediul online se regăsesc cuprinse în art. 28 al Regulamentului, care la alin. (1) instituie obligația furnizorilor de platforme online accesibile minorilor de a adopta „măsuri adecvate și proporționale pentru a asigura un nivel ridicat de confidențialitate, siguranță și securitate a minorilor în cadrul serviciului lor.” Protecția drepturilor minorilor se regăsește cuprinsă și în prevederi subsecvente ce vizează evaluarea riscurilor, atenuarea riscurilor și standarde. Mai mult, art. 44 prevede la alin. (1) lit. g) faptul că măsurile specifice de protecție a minorilor în mediul online fac parte din acele subiecte pentru care Comisia se va consulta cu Comitetul european pentru servicii digitale și va sprijini elaborarea și punerea în aplicare a unor standarde europene și internaționale; fiind un regulament direct aplicabil, DSA nu permite adoptarea de măsuri naționale suplimentare. Obligațiile introduse prin proiectul de act normativ depășesc cadrul stabilit de DSA și pot genera conflicte de aplicare între cerințele naționale și obligațiile armonizate la nivel european, incertitudine juridică și costuri disproporționate de conformare. Este important de subliniat că DSA permite platformelor să determine cele mai potrivite măsuri de reducere a riscurilor pentru minori, în urma unor evaluări anuale de risc; în același timp, în Comunicarea cu privire la Agenda pentru Consumatori 2030, Comisia Europeană a anunțat demararea în 2026 a unei noi inițiative care să asigure echitatea digitală și protecția consumatorilor în mediul online, sub forma „Digital Fairness Act (DFA)”, care va acorda o atenție deosebită protecției copiilor în mediul online, pentru a reduce astfel expunerea minorilor la practici și caracteristici dăunătoare ale produselor digitale; în final, proiectul de act normativ contravine orientărilor Comisiei Europene privind protecția minorilor și, în mod particular, principiului proporționalității. Comisia Europeană recomandă ca măsurile de protecție să fie proporționale cu riscurile identificate, evitând restricții excesive. În mod concret, o interdicție generală pentru serviciile online poate fi disproporționată, deoarece nu toate serviciile prezintă același nivel de risc pentru minori. Potrivit orientărilor CE, controlul parental, deși util, nu poate substitui responsabilitatea platformelor de a proteja minorii, astfel că măsurile excesive sau intruzive trebuie evitate, iar implementarea unor mecanisme de protecție trebuie să fie echilibrată și scalabilă. În plus, în spiritul alinierii la inițiativele UE, România ar trebui să aibă în vedere demersurile Comisiei Europene pentru dezvoltarea unei soluții tehnice standardizate pentru verificarea vârstei, care să fie utilizată de toate statele membre, și să evite adoptarea unui mecanism național complex și potențial în contradicție cu această direcție; prin urmare, din cele expuse mai sus, reiese cu certitudine intenția legiuitorului european de a avea o reglementare uniformă în materie de servicii digitale, inclusiv cu privire la protecția minorilor în mediul online, ținând cont de caracterul transfrontalier al acestui tip de servicii. Impunerea unor obligații suplimentare în prestarea serviciilor în România este de natură a fragmenta piața unică și/sau a limita accesul anumitor companii pe piața din România; obiectivul declarat al inițiativei legislative, protejarea minorilor sub 16 ani împotriva riscurilor asociate utilizării platformelor de social media, este legitim și necesar. Cu toate acestea, soluția propusă, bazată pe instituirea unui regim special de limitare a funcționalităților de tip social public și pe obligații extinse de verificare a vârstei în sarcina platformelor, nu răspunde adecvat naturii structurale a problemei și ridică serioase probleme de proporționalitate și coerență normativă. deși proiectul afirmă că nu instituie o interdicție generală a accesului la internet sau la tehnologie, el introduce o limitare semnificativă a accesului minorilor sub 16 ani la funcționalitățile esențiale ale platformelor de social media, inclusiv postarea de conținut public, interacțiunea publică și utilizarea algoritmilor de recomandare. Aceste restrângeri afectează în mod direct exercitarea dreptului la informare și exprimare și trebuie analizate prin prisma art. 53 din Constituție. Proiectul nu este însoțit de o analiză de impact care să demonstreze că aceste măsuri sunt cele mai puțin restrictive și cele mai eficiente pentru atingerea scopului declarat; problema expunerii minorilor la conținut nociv este legată în mod direct de arhitectura algoritmică a platformelor, de mecanismele de amplificare automată și de logica comercială a maximizării timpului petrecut online. Limitarea accesului utilizatorului final nu modifică în mod real parametrii sistemici care generează distribuirea disproporționată a conținutului violent sau manipulator. În absența unor obligații concrete privind redesignul mecanismelor algoritmice și al practicilor comerciale, intervenția propusă rămâne parțială. propunerea legislativă introduce un sistem gradual de verificare a vârstei, incluzând declarații explicite, indicatori tehnici sau confirmări indirecte prin terți, cu interdicția colectării datelor sensibile și cu stocarea exclusivă a unei valori binare privind împlinirea vârstei de 16 ani; chiar și în aceste condiții, eficiența practică a mecanismului este discutabilă, în lipsa unei infrastructuri tehnice interoperabile la nivel european. Mecanismele bazate pe auto-declarare sau pe indicatori tehnici generali sunt ușor de eludat, iar verificarea prin terți ridică probleme de coordonare transfrontalieră; un aspect central îl reprezintă compatibilitatea efectivă cu Regulamentul (UE) 2022/2065 privind serviciile digitale (Digital Services Act). Domeniul protecției minorilor și al gestionării riscurilor sistemice generate de platformele de social media este deja reglementat la nivel european, iar pentru platformele foarte mari competența principală de supraveghere aparține Comisiei Europene. Introducerea, prin lege națională, a unor obligații suplimentare privind limitarea funcționalităților sau configurarea mecanismelor de verificare a vârstei riscă să depășească marja de intervenție permisă statelor membre și să fie, în practică, dificil sau imposibil de impus unor furnizori globali. În absența unei corelări explicite cu mecanismele de cooperare și aplicare prevăzute de DSA, măsurile propuse pot rămâne formal adoptate, dar inaplicabile efectiv; regimul sancționator este aplicabil exclusiv furnizorilor de platforme, ceea ce reprezintă un element pozitiv în raport cu alte inițiative similare. Totuși, atribuirea competenței de supraveghere ANCOM trebuie analizată în raport cu arhitectura DSA, care stabilește mecanisme clare de coordonare între statele membre și Comisia Europeană. Fără o delimitare precisă a competențelor și fără integrarea în mecanismul european existent, aplicarea sancțiunilor poate deveni incertă sau contestabilă; dezbaterea europeană arată că soluțiile bazate exclusiv pe praguri de vârstă și limitări tehnice pot conduce la migrarea utilizării către alte servicii digitale sau către platforme mai puțin reglementate, reducând capacitatea de protecție efectivă; o politică publică eficientă în acest domeniu ar trebui să fie centrată pe prevenție sistemică: audit algoritmic independent, transparență reală privind mecanismele de recomandare, limitarea designului adictiv, consolidarea educației digitale și media și integrarea acestor măsuri într-o strategie națională coerentă, armonizată cu cadrul european; în lipsa unei fundamentări științifice solide, a unei evaluări de impact și a unei corelări riguroase cu mecanismele deja instituite prin Digital Services Act, proiectul nu asigură un echilibru adecvat între protecția minorilor și respectarea drepturilor fundamentale și riscă să genereze o intervenție normativă dificil de implementat în practică; Art. 4 alin. (2) din propunerea legislativă stabilește că răspunderea pentru aplicarea legii revine furnizorilor, fără a fi transferată utilizatorilor sau părinților. Această prevedere creează o formă de răspundere obiectivă extrem de oneroasă, care ignoră regimul de exonerare de răspundere („safe harbor”) pentru furnizorii de servicii intermediare stabilit la nivel european. Furnizorii nu pot fi făcuți responsabili pentru acțiunile utilizatorilor care eludează sistemele de verificare a vârstei (de exemplu, prin utilizarea de VPN-uri sau date false), deoarece statele membre nu pot impune o obligație generală de monitorizare activă a tuturor utilizatorilor pentru a detecta minorii care au declarat vârste false; prevederea de la Articolul 9 litera d), care interzice utilizarea algoritmilor de recomandare pentru „maximizarea timpului de utilizare” în cazul minorilor, este lipsită de claritate și predictibilitate juridică. „Maximizarea timpului” este un concept comercial, nu un termen juridic definit, ceea ce face imposibilă sancționarea obiectivă a furnizorilor. În plus, reglementarea sistemelor de recomandare este deja subiectul unor obligații stricte de transparență și auditare sub egida DSA, orice adăugire la legea națională creând insecuritate juridică și fragmentare legislativă; propunerea legislativă prezintă: 1) Dificultăți practice de verificare a vârstei. Deși mecanismele propuse la art. 6 alin. (1) sunt variate (autodeclarație, indicatori tehnici, confirmare indirectă prin cont adult sau servicii terțe), eficiența lor practică rămâne discutabilă. Autodeclarația este ușor de ocolit, iar mecanismele mai riguroase pot genera costuri operaționale semnificative pentru platforme și bariere de acces pentru utilizatori. 2) Risc de migrare a minorilor către platforme nereglementate. Limitarea accesului la platformele mari, care sunt mai ușor de reglementat, poate determina migrarea minorilor către platforme mai mici, mai puțin vizibile și potențial mai riscante, unde aplicarea legii este dificilă. 3) Pragul de 16 ani. Alegerea vârstei de 16 ani nu este susținută în expunerea de motive de dovezi științifice specifice care să justifice acest prag în raport cu alternativele (13, 14 sau 15 ani). Diferite state europene au optat pentru praguri diferite (Franța – 15 ani), iar absența unei fundamentări explicite poate fi un punct vulnerabil. 4) Inițiative multiple fără fundamentare suficientă: studii relevante pentru România, analiză de impact și lipsa dezbaterilor/consultărilor ample cu actorii afectați (copii, părinți, profesori, specialiști, ONG-uri etc.)

9. Aviz favorabil cu observații pentru Proiect de Ordonanță de urgență a Guvernului privind măsurile aplicabile clienţilor finali casnici din piaţa de gaze naturale în perioada 1 aprilie 2026 – 31 martie 2027

Aviz FAVORABIL, cu observațiile: și propunere de modificare: observatii: este necesară eliminare prevederilor care vizează publicarea de liste ale persoanelor fizice bune platnice sau restanțiere la impozitele locale deoarece această prelucrare este excesivă în raport cu prevederile GDPR și poate aduce prejudicii persoanelor în cauză; în ceea ce privește aplicarea mecanismului de achitare (Art. IX, pct. 3 din propunerea legislativă), în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, a jumătate din cuantumul amenzilor aplicate în domeniul executării lucrărilor de construcții și al urbanismului, se impune extinderea situațiilor în care acest beneficiu nu poate fi utilizat. Astfel, pe lângă cazul în care „sunt executate lucrări fără autorizația de construire sau desființare cerută de lege ori cu nerespectarea prevederilor acesteia”, ar trebui avute în vedere și alte ipoteze în care mecanismul nu ar trebui să fie aplicabil; necesitatea reformării mecanismului de achitare a amenzilor în domeniul urbanismului derivă din realitatea că, în forma actuală, facilitățile de plată subminează forța coercitivă a legii și încurajează un comportament oportunist din partea dezvoltatorilor. Extinderea listei de excepții de la beneficiul plății a jumătate din minimul amenzii nu este doar o măsură administrativă, ci o formă de protecție a ordinii de drept și a siguranței publice. Propunerea legislativă ar permite o clemență care, în loc să corecteze conduita contravenientului, transformă amenda într-o simplă „taxă de funcționare” nesemnificativă în raport cu profiturile imobiliare; o ipoteză critică ce necesită eliminarea acestui beneficiu este neîndeplinirea obligației de repunere în starea anterioară a terenurilor. Această inacțiune reprezintă o sfidare directă a autorității statului și a interesului colectiv de conservare a mediului și a configurației urbanistice. Dacă un contravenient poate plăti o sumă modică fără a remedia prejudiciul adus spațiului public sau privat, sancțiunea își pierde caracterul preventiv și devine o validare tacită a abuzului. Această conduită menține o stare de ilegalitate perpetuă, afectând direct calitatea vieții și sustenabilitatea dezvoltării urbane; de asemenea, omisiunea anunțării datei începerii lucrărilor de construcții reprezintă o barieră majoră în calea controlului riguros al calității. Deși pare o nerespectare de ordin birocratic, consecințele practice sunt grave, deoarece împiedică Inspectoratul de Stat în Construcții să monitorizeze fazele determinante ale execuției. Prin achitarea unei amenzi reduse, constructorul obține practic imunitate pentru o perioadă critică a lucrării, în care viciile de structură pot fi ascunse sub finisaje, devenind imposibil de detectat ulterior. în aceeași măsură, neefectuarea recepției la terminarea lucrărilor constituie un pericol social iminent, deoarece această etapă reprezintă singura garanție oficială că imobilul este sigur pentru utilizare și respectă indicatorii urbanistici aprobați. Facilitarea plății amenzii în acest context încurajează darea în folosință a unor clădiri neconforme, care pot pune în pericol viața locatarilor sau a trecătorilor. așa cum prevede proiectul de act normativ, modalitățile prin care se pot realiza reducerile de cheltuieli de personal sunt următoarele: a) reducerea numărului de posturi finanţate; b) disponibilizarea de personal, (…); c) reducerea nivelului unor sporuri; d) alte modalități de reducere a cheltuielilor de personal. niciuna dintre aceste modalități de reducere, nu au aplicabilitate la acest moment în sistemul de asistență socială. Astfel, aplicarea unor măsuri de reducere de cheltuieli de personal ar adânci criza și ar afecta grav funcționarea sistemului de asistență socială, contravenind principiilor de continuitate și calitate a serviciilor sociale. La acest moment, în sistem, există criză cronică de personal ~ 40% (1 salariat realizează norma de muncă a 3 salariați), ce se va întâmpla în situația în care salariații vor înregistra ori scădere de venituri, ori vor fi încărcați cu munca personalului care va fi disponibilizat urmare a reducerii de 10%, peste cele 3 norme pe care le realizează în prezent?! totodată, în acest sistem lucrează peste 100.000 de angajați, iar 70% primesc salariul minim și îngrijesc aproape 200.000 de beneficiari de servicii sociale. Aplicarea altor modalități de reduceri de cheltuieli de personal, nu sunt posibilie în situația actuală în care, nivelul sporurilor este acordat la salariul de bază din 2018 și plafonat la 30% pe ordonator principal de credite. subliniem faptul că, veniturile salariale ale personalului care lucrează în Asistență Socială sunt mici, în raport cu responsabilitățile mult prea mari din activitatea de îngrijire și asistență a persoanelor vulnerabile, iar acest lucru a condus la diminuarea numărului de angajați și la recrutarea cu mare dificultate de personal. nu trebuie să fie omise nici proiectele cu fonduri europene prin care s-au diversificat serviciile sociale și care nu se pot licenția și funcționa din lipsă de personal și nici nu trebuie uitat faptul că, în anul 2025, MMFTSS a primit numeroase Memorandumuri pentru angajarea de personal în aceste servicii sociale nou înființate, care nu au fost aprobate. propunere de modificare:

Concluzii

În ședința din 23 februarie 2026, Comisia C8 a analizat 9 proiecte de acte normative, formulând 5 avize favorabile cu observații și 4 avize nefavorabile.

Motivarea avizelor nefavorabile (plx61, b45, b46, b54) și observațiile formulate (proiectul de la punctul 2.1, proiectul de la punctul 2.2, b41, proiectul de la punctul 2.1) sunt redate integral mai sus.

Din partea Fundației Naționale pentru Tineret a participat la ședință Bogdan-Petru CRIȘAN.

Proiectele de aviz ale comisiei au fost supuse aprobării Plenului CES (24.02.2026, 25.02.2026, 05.03.2026).