Ședința Plenului CES (25.02.2026): Proiecte din domeniile protecție socială, agricultură, mediu, educație, cultură, sănătate, justiție, energie

Plenul Consiliului Economic și Social (CES) s-a reunit în ședință online în data de 25 februarie 2026, ora 12:00, pentru a dezbate și aviza o serie de proiecte de acte normative.

Puncte principale de pe ordinea de zi

Avizarea proiectelor de acte normative: Plenul a analizat următoarele proiecte de acte normative:

  • Proiect de Ordonanță de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul energiei în vederea promovării producerii de biometan
Inițiat de Ministerul Energiei, cu termen de avizare 2.03.2026, proiectul a fost returnat.
  • Proiect de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea măsurilor de organizare și funcționare, precum și de reorganizare ale Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva
Inițiat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, cu termen de avizare 3.03.2026, proiectul a fost returnat.
Inițiat de deputați PNL, cu termen de avizare 3.03.2026, acest proiect a primit aviz favorabil.
Inițiat de deputați SOS RO, cu termen de avizare 3.03.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil.
Motivarea avizului:
  • propunerea legislativă, deși urmărește un obiectiv legitim – protecția minorilor împotriva riscurilor asociate utilizării rețelelor sociale – suferă de o lipsă de coerență normativă și de proporționalitate a măsurilor propuse. Textul amestecă interdicția accesului minorilor la rețelele de socializare cu interzicerea utilizării telefoanelor mobile și cu sancționarea părinților, fără a delimita clar regimurile juridice aplicabile și fără a fundamenta în mod riguros necesitatea fiecărei măsuri în parte. O asemenea abordare creează impresia unei reglementări construite prin acumularea de 2 interdicții, nu printr-o analiză sistemică a fenomenului digital și a instrumentelor adecvate de intervenție
  • interzicerea generală a accesului minorilor la rețelele de socializare, fără diferențiere în funcție de vârstă, nivel de maturitate sau scopul utilizării, reprezintă o măsură excesivă care nu respectă principiul proporționalității. Realitatea socială și tehnologică actuală arată că mediul digital face parte integrantă din viața educațională și socială a copiilor, iar utilizarea platformelor online nu are exclusiv un caracter nociv. O interdicție absolută ignoră dimensiunea educativă, informativă și relațională a mediului digital și riscă să transforme legea într-o normă formală, dificil sau imposibil de aplicat în practică
  • sancționarea părintelui pentru simpla utilizare a rețelelor sociale de către minor presupune o prezumare implicită de culpă și transferă în mod excesiv responsabilitatea asupra familiei. În condițiile în care accesul la internet este larg răspândit, iar dispozitivele digitale sunt utilizate în mod curent inclusiv în scopuri școlare, controlul absolut al activității online a unui adolescent este, în mod realist, imposibil. Transformarea părintelui într-un subiect pasibil de sancțiune pentru o conduită asupra căreia nu are un control efectiv deplin creează un dezechilibru între responsabilitatea familială și obligația statului de a reglementa în mod eficient furnizorii de servicii digitale
  • interzicerea utilizării telefoanelor mobile de către minori amplifică această lipsă de proporționalitate. Telefonul mobil nu este doar un instrument de acces la rețele sociale, ci un mijloc esențial de comunicare, de siguranță și, în numeroase situații, de participare la activități educaționale. O interdicție generalizată nu distinge între utilizarea abuzivă și utilizarea legitimă, afectând dreptul copilului la comunicare și la acces la informație. În loc să combată riscurile specifice mediului online, o asemenea măsură elimină, în mod nediferențiat, un instrument indispensabil în societatea contemporană
  • în ansamblu, proiectul creează o reglementare rigidă și dificil de aplicat, în care interdicțiile se suprapun fără o fundamentare clară și fără o analiză reală a impactului social. Protecția minorilor în mediul digital nu poate fi realizată eficient prin interdicții absolute și sancțiuni aplicate părinților, ci prin politici publice integrate, educație digitală, responsabilizarea platformelor și dezvoltarea unor mecanisme tehnice adecvate de control și filtrare a conținutului.
  • art. 2 instituie interdicția creării de conturi pentru persoanele sub 15 ani și suspendarea conturilor existente până la împlinirea vârstei legale. O asemenea soluție, în forma actuală, este excesiv de rigidă, nu este însoțită de garanții 3 procedurale suficiente și nu detaliază mecanismele tehnice și juridice prin care se evită erorile, abuzurile sau blocarea nejustificată a accesului
  • art. 4 impune furnizorilor obligația de a preveni și elimina cu celeritate anumite categorii de conținut, precum și soluționarea raportărilor prioritare în maximum 24 de ore atunci când este implicat un minor. Deși finalitatea este legitimă, proiectul nu stabilește proceduri clare de evaluare, criterii de probă, dreptul la contestare/revizuire, delimitarea dintre conținut ilegal și conținut dăunător, dar protejat de libertatea de exprimare. Această omisiune poate conduce la supracenzură și eliminări preventive excesive
  • art. 5 alin. (2) introduce obligația inscripționării pe ambalajele telefoanelor mobile și ale dispozitivelor conectate la internet a mențiunii „Nerecomandat minorilor sub 13 ani”. Această obligație nu este adecvat corelată cu obiectul principal al reglementării (platforme și servicii digitale), transferă nejustificat sarcina către producători/distribuitori de dispozitive și nu este susținută de o justificare tehnico- juridică suficientă în expunerea de motive
  • propunerea legislativă introduce dispoziții privind utilizarea telefoanelor mobile în unitățile de învățământ (art. 7), educația digitală în curriculum (art. 6), sancțiuni administrative (art. 8), precum și posibile consecințe în materia răspunderii parentale (art. 9), fără o corelare explicită și riguroasă cu legislația sectorială relevantă (educație, protecția datelor, servicii digitale, regim contravențional/penal). Această abordare fragmentară poate genera conflicte de norme și dificultăți de interpretare
  • art. 8 prevede amenzi de până la 3% din cifra de afaceri globală, suspendarea temporară a activității și aplicarea altor sancțiuni prevăzute de legislația Uniunii Europene, însă nu sunt reglementate clar criteriile de individualizare a sancțiunilor, procedura de constatare și aplicare, competențele detaliate ale autorității și garanțiile procesuale ale operatorilor economici. În forma actuală, regimul sancționator este incomplet și poate ridica probleme de proporționalitate și securitate juridică.
  • art. 9 consacră posibilitatea ca expunerea gravă, repetată și nesupravegheată a minorului la rețele sociale să constituie formă de neglijență, în condițiile Codului penal, dar fără a defini elementele constitutive, criteriile de evaluare ori raportul cu normele existente. Formularea este imprecisă și riscă interpretări excesive, cu impact asupra vieții de familie și asupra aplicării unitare a legii
  • propunerea legislativă poate reduce presiunea pe platforme să repare „cauza”. Deși propunerea legislativă introduce obligații privind „conținut cu risc extrem” și termen de 24h la raportări când este implicat un minor, aceasta rămâne centrată pe 4 acces/cont, nu pe schimbări de design și distribuție algoritmică (de tip „addictive design”, amplificare)
  • este importantă existența unui cadru coerent care să asigure siguranța online printr-o colaborare constructivă cu toate părțile implicate. În acest sens, atragem atenția că, în forma actuală, propunerea legislativă ridică probleme de compatibilitate cu dreptul Uniunii Europene și poate genera un impact negativ disproporționat asupra mediului de afaceri și inovării
  • adoptarea unor măsuri legislative la nivel național în domeniul protecției minorilor în mediul online este nu numai inoportună, ci riscă să afecteze piața unică europeană și să înlăture de pe piața românească operatori ai anumitor platforme de la nivel mondial. Există un cadru de reglementare armonizat cu privire la furnizorii de servicii online și garantarea unui mediu digital sigur, incident platformelor digitale care operează pe întreg teritoriul european, inclusiv în România
  • prin adoptarea Regulamentului (UE) 2022/2065 al Parlamentului European și al Consiliului privind o piață unică pentru serviciile digitale și de modificare a Directivei 2000/31/CE (Regulamentul privind serviciile digitale – Digital Services Act), Uniunea Europeană și-a propus să elimine fragmentarea pieței unice în privința serviciilor digitale, facilitând astfel interoperabilitatea și inovarea, dar și garantarea unui mediu online sigur și de încredere pentru consumatori
  • Regulamentul vine cu obligații pentru furnizorii de servicii intermediare, așa cum sunt definite la art. 3 lit. (g), cu privire la conținut, informare, tranzacții comerciale online, asigurând totodată un echilibru între protejarea drepturilor utilizatorilor și asigurarea unui mediu concurențial just în sectoarele digitale. Regulamentul instituie obligații pentru platformele digitale, în sensul adoptării unor măsuri care: – să contracareze conţinutul ilegal și să asigure o reacţie rapidă pentru eliminarea acestuia (propagandă, știri false, incitare la ură, abuzuri asupra copiilor); – să combată comercializarea produselor și serviciilor ilegale; – implementeze instrumente de moderare a conţinutului, asigurând și opţiuni de contestare a deciziilor de eliminare/restricţionare a conţinutului utilizatorilor; – să restricţioneze publicitatea destinată copiilor și modelarea anunţurilor publicitare în baza datelor cu caracter personal sensibile (gen, orientare sexuală, rasă, religie sau convingeri politice); – să restricţioneze elementele de design manipulator (dark patterns)
  • din perspectiva protecției minorilor, preambulul Regulamentului recunoaște în mod explicit ca fiind un obiectiv principal al politicilor Uniunii Europene, precum și o serie de elemente, cu caracter non-exhaustiv, ce ar trebui avute în vedere de către 5 furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari pentru evaluarea riscurilor pentru drepturile copiilor. Interesul superior al minorilor este evidențiat ca fiind unul dintre principalele elemente ce trebuie avute în vedere în proiectarea platformelor și a motoarelor de căutare, furnizorii trebuind să se asigure că minorii au acces la mecanismele prevăzute în Regulament, iar conținutul nu le periclitează dezvoltarea fizică, mentală sau morală
  • prevederile specifice protecției minorilor în mediul online se regăsesc cuprinse în art. 28 al Regulamentului, care la alin. (1) instituie obligația furnizorilor de platforme online accesibile minorilor de a adopta „măsuri adecvate și proporționale pentru a asigura un nivel ridicat de confidențialitate, siguranță și securitate a minorilor în cadrul serviciului lor.” Protecția drepturilor minorilor se regăsește cuprinsă și în prevederi subsecvente ce vizează evaluarea riscurilor, atenuarea riscurilor și standarde. Mai mult, art. 44 prevede la alin. (1) lit. g) faptul că măsurile specifice de protecție a minorilor în mediul online fac parte din acele subiecte pentru care Comisia se va consulta cu Comitetul european pentru servicii digitale și va sprijini elaborarea și punerea în aplicare a unor standarde europene și internaționale. Fiind un regulament direct aplicabil, Regulamentul privind serviciile digitale – Digital Services Act – DSA) nu permite adoptarea de măsuri naționale suplimentare. Obligațiile introduse prin propunerea legislativă depășesc cadrul stabilit de DSA și pot genera conflicte de aplicare între cerințele naționale și obligațiile armonizate la nivel european, incertitudine juridică și costuri disproporționate de conformare. Este important de subliniat că DSA permite platformelor să determine cele mai potrivite măsuri de reducere a riscurilor pentru minori, în urma unor evaluări anuale de risc
  • în același timp, în Comunicarea cu privire la Agenda pentru Consumatori 2030, Comisia Europeană a anunțat demararea în anul 2026 a unei noi inițiative care să asigure echitatea digitală și protecția consumatorilor în mediul online, sub forma „Digital Fairness Act (DFA)”, care va acorda o atenție deosebită protecției copiilor în mediul online, pentru a reduce astfel expunerea minorilor la practici și caracteristici dăunătoare ale produselor digitale
  • în final, propunerea legislativă contravine orientărilor Comisiei Europene privind protecția minorilor și, în mod particular, principiului proporționalității. Comisia Europeană recomandă ca măsurile de protecție să fie proporționale cu riscurile identificate, evitând restricții excesive. Potrivit orientărilor Comisiei Europene, controlul parental, deși util, nu poate substitui responsabilitatea platformelor de a proteja minorii, astfel că măsurile excesive sau intruzive trebuie evitate, iar implementarea unor mecanisme de protecție trebuie să fie echilibrată și scalabilă. În 6 plus, în spiritul alinierii la inițiativele UE, România ar trebui să aibă în vedere demersurile Comisiei Europene pentru dezvoltarea unei soluții tehnice standardizate pentru verificarea vârstei, care să fie utilizată de toate statele membre, și să evite adoptarea unui mecanism național complex și potențial în contradicție cu această direcție.
  • impunerea unor obligații suplimentare în prestarea serviciilor în România este de natură a fragmenta piața unică și/sau a limita accesul anumitor companii pe piața din România
  • în ceea ce privește art. 4 referitor la conținutul cu risc extrem, textul propus ignoră regimul de răspundere a furnizorilor de servicii intermediare stabilit tot prin Regulamentul privind serviciile digitale – Digital Services Act – DSA). Statele membre nu pot impune furnizorilor obligații generale de monitorizare a conținutului sau de căutare activă a faptelor care indică activități ilegale. Deși intenția de a elimina conținutul care promovează suicidul sau violența este legitimă, impunerea unor termene rigide de soluționare și a unei răspunderi penale sau contravenționale directe pentru conținutul generat de utilizatori încalcă clauza de exonerare de răspundere („safe harbor”) prevăzută de legislația europeană
  • în final, prevederile referitoare la educația digitală și utilizarea telefoanelor în școli (art. 6 și art. 7) suferă de deficiențe de tehnică legislativă, deoarece acestea intră în sfera de competență a Legii Învățământului Preuniversitar și a regulamentelor subsecvente emise de Ministerul Educației. Includerea lor într-o lege separată privind rețelele sociale creează un paralelism legislativ inutil și o fragmentare a normelor juridice. Mai mult, interdicția utilizării telefoanelor în școli este deja reglementată prin Statutul Elevului și prin modificările recente aduse legislației educației, astfel încât o nouă prevedere la nivel de lege ordinară fără a corela textele existente ar genera dificultăți în aplicare și incertitudine juridică pentru unitățile de învățământ
  • în ceea ce privește art. 8, stabilirea unei amenzi de până la 3% din cifra de afaceri globală și posibilitatea suspendării activității prin decizie administrativă a ANCOM intră în conflict direct cu sistemul de sancțiuni prevăzut de Regulamentul privind serviciile digitale – Digital Services Act – DSA). Regulamentul european stabilește deja un plafon maxim de 6% din cifra de afaceri anuală mondială pentru încălcări grave și desemnează Comisia Europeană drept autoritate principală de supraveghere pentru platformele foarte mari (VLOPs -Very Large Online Platforms). O reglementare națională care instituie praguri și proceduri paralele de sancționare pentru aceleași fapte creează un conflict de competențe și încalcă principiul ne bis in 7 idem, conform căruia o entitate nu poate fi sancționată de două ori pentru aceeași faptă de către autorități diferite în baza unor temeiuri juridice concurente
  • din perspectiva politicilor publice, problema expunerii copiilor la conținut nociv este legată în mod direct de arhitectura algoritmică a platformelor, de designul persuasiv, de mecanismele de monetizare și de lipsa unui control eficient asupra practicilor comerciale digitale. Interdicția formală de acces nu intervine asupra acestor cauze structurale. Ea deplasează responsabilitatea către familie și creează iluzia unei soluții rapide, fără a consolida instrumentele reale de prevenție. Ceea ce se găsește pe aceste platforme trebuie atent moderat, iar algoritmii trebuie construiți astfel încât să nu distribuie violență, conținut extrem sau materiale nocive, ci să promoveze, pe cât posibil, educație, dorință de cunoaștere și conținut compatibil cu susținerea curriculei școlare
  • pozițiile unor specialiști în criminologie și politici digitale, arată că măsurile prohibitive rigide pot conduce la migrarea utilizării către spații digitale mai puțin reglementate și mai greu de monitorizat. Spectrul este foarte larg: de la Dark Web până la platforme noi care ocolesc legislația sau migrarea către jocuri video și spații online ascunse, greu accesibile adulților și autorităților
  • în absența unei strategii integrate de educație digitală, sprijin parental și responsabilizare a platformelor, interdicția poate produce efecte contrare celor urmărite
  • o politică publică eficientă în acest domeniu ar trebui să fie centrată pe prevenție: dezvoltarea competențelor digitale ale copiilor, formarea părinților, integrarea educației media și digitale în curriculum cu resurse adecvate, mecanisme de audit independent al algoritmilor, transparență privind practicile de targetare și limitarea designului adictiv. Aceste măsuri atacă direct factorii de risc și construiesc reziliență pe termen lung
  • reglementarea noțiunii de „neglijență parentală digitală” este insuficient determinată și poate conduce la intervenții disproporționate în viața familială, în special în cazul familiilor vulnerabile. O abordare preventivă presupune sprijin instituțional și servicii publice, nu extinderea potențialelor mecanisme sancționatorii
  • propunerea legislativă ridică, totodată, probleme de fezabilitate administrativă. Pentru a aplica interdicția, ar fi necesară verificarea vârstei tuturor utilizatorilor, pentru a identifica persoanele sub 16 ani, precum și gestionarea acordurilor parentale la scară națională. Se atribuie un rol central Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) în această arhitectură de supraveghere, dar în absența unei evaluări realiste a capacității instituționale, având în vedere 8 procesarea unui număr foarte mare de acorduri parentale și asigurarea legăturii operaționale între părinți, copii și platforme digitale, propunerea legislativă riscă să creeze un mecanism inaplicabil sau pur formal
  • în lipsa unei fundamentări științifice solide, a unei evaluări de impact și a unei corelări riguroase cu mecanismele deja instituite prin Digital Services Act, proiectul nu asigură un echilibru adecvat între protecția minorilor și respectarea drepturilor fundamentale și riscă să genereze o intervenție normativă dificil de implementat în practică.
Inițiat de deputați AUR, POT, SOS RO, neafiliați, cu termen de avizare 5.03.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil.
Motivarea avizului:
  • ➢ neconformitatea cu cadrul european și național privind caracterul neremunerat al donării: 2
  • Directiva 2002/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului stabilește standardele de calitate și securitate pentru colectarea și utilizarea sângelui uman și consacră în mod expres caracterul neremunerat al donării. În considerentul (18) se prevede că „Donarea de sânge și componente sanguine ar trebui să fie voluntară și neremunerată.”
  • în interpretarea Comisiei Europene, „neremunerat” înseamnă că donatorul nu poate primi bani sau echivalent în bani, fiind permise doar forme de compensare care nu constituie venit sau avantaj financiar, precum masa caldă, gustările sau tichetele de masă cu utilizare exclusiv alimentară
  • acordarea unei sume de bani pe un card bancar reprezintă, în mod evident, o remunerație, ceea ce contravine principiilor europene obligatorii pentru statele membre. Reglementările europene permit doar compensarea cheltuielilor efective sau acordarea unor beneficii strict alimentare, pentru a evita transformarea donării într-o activitate remunerată
  • tichetele de masă, în forma actuală, sunt conforme deoarece au utilizare limitată la produse alimentare și nu pot fi convertite în bani. Transformarea lor într-o sumă de bani transferată pe card bancar ar încălca direct aceste principii
  • la nivel național, Legea nr. 282/2005 stabilește la art. 3 lit. c) că „donarea de sânge este un act voluntar, anonim și neremunerat.” Totodată, art. 4 alin. (2) prevede că „donatorii pot beneficia de tichete de masă, în condițiile legii.”
  • opțiunea legiuitorului pentru tichetul de masă ca formă de compensare reflectă tocmai necesitatea respectării caracterului neremunerat al donării și conformitatea cu normele europene. Acordarea banilor pe card bancar ar transforma compensația într-o plată, contrară atât legii interne, cât și obligațiilor europene; ➢ încălcarea principiului anonimatului și riscuri suplimentare:
  • Legea nr. 282/2005 prevede în mod expres caracterul anonim al donării. Transferul unei sume de bani pe un card bancar presupune identificarea donatorului prin date bancare, înregistrarea tranzacției în sistemele financiare și posibilitatea corelării donării cu identitatea persoanei
  • un asemenea mecanism nu poate garanta anonimatul, încălcând în mod direct dispozițiile art. 3 lit. c) din legea mai sus enunțată
  • menționăm că, deși cadrul legal nu interzice în mod expres reîncărcarea cardurilor de donatori, această practică nu este aplicată tocmai pentru a păstra anonimatul donatorilor de sânge; 3
  • modalitatea actuală de acordare a alocației de hrană, sub forma tichetului de masă, nu permite identificarea donatorului și respectă cerința legală de anonimat
  • acordarea de bani – indiferent de forma tehnică (transfer bancar sau card încărcat) – poate genera: – stimularea donării motivate financiar; – creșterea riscului de donări neeligibile; – afectarea siguranței componentelor sanguine; – presiune asupra donatorilor vulnerabili; ➢ pentru aceste considerente, propunerea legislativă nu este compatibilă cu cadrul juridic european și național aplicabil.
Inițiat de deputați PSD, cu termen de avizare 5.03.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil.
Motivarea avizului:
  • propunerea legislativă vizează modificarea art.36, alin.(7) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările și completările ulterioare, în sensul adăugării unei noi sintagme în ce privește motivele întemeiate pentru care instanța poate să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de un singur părinte, anume: „dezinteresul și încălcarea în mod repetat a obligațiilor ce îi revin”. Sintagma pe care proiectul o propune încalcă principiul care dispune ca 2 norma sancționatorie să fie predictibilă (previzibilă), accesibilă și clară, modul de elaborare a textului propus fiind lipsit de claritate si de predictibilitate, putând naște interpretări contradictorii și subiective în aplicare
  • art. 36 alin. (7) conține deja o enumerare amplă a situațiilor în care instanța poate decide exercitarea autorității părintești de către un singur părinte (inclusiv situații grave privind violența, dependențele, condamnările etc.). Introducerea unei formulări generale, fără o delimitare clară față de ipotezele deja prevăzute, poate conduce la suprapuneri și la dificultăți de interpretare sistematică
  • propunerea nu indică standarde minimale de evaluare a conduitei părintelui (de exemplu: durata, frecvența, gravitatea faptelor, probe relevante, rolul autorităților de asistență socială, evaluarea psihologică, ancheta socială etc.). În lipsa acestor repere, există riscul ca noțiunea introdusă să fie invocată frecvent în litigii parentale conflictuale
  • completarea unui alineat deja complex prin introducerea unei sintagme suplimentare, cu formulare generală, fără structurare sau clarificări normative, afectează lizibilitatea și coerența textului. Din perspectiva tehnicii legislative, o asemenea intervenție ar necesita definirea noțiunilor, clarificarea raportului cu celelalte motive deja prevăzute, corelarea cu cadrul procedural și cu legislația specială în materia protecției copilului
  • în forma actuală, formularea propusă poate încuraja invocarea frecventă a unor acuzații generale de „dezinteres” sau „rea-credință” în litigiile de familie, fără un filtru normativ suficient de clar. Acest efect poate fi contrar chiar interesului superior al copilului, dacă norma devine un instrument litigios suplimentar în conflictele dintre părinți
  • situația suplimentară pe care o identifică inițiatorii pentru exercitarea autorității părintești de către un singur părinte presupune îndeplinirea concomitentă a două condiții – „dezinteresul și încălcarea în mod repetat și cu rea credință a obligațiilor ce-i revin” celuilalt părinte, dezinteresul neconstituind, însă, un element care să îndeplinească cerințele de obiectivitate presupuse de ansamblul cauzelor prevăzute la art. 36, alin. (7) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, riscând să conducă la hazard în determinarea tipurilor de comportamente calificabile ca dezinteres, a întinderii lor temporale etc.
  • de asemenea, Expunerea de motive nu fundamentează inițiativa prin descrierea situației generale în nevoie de legiferare, documentări sau analize. Faptul că există litigii (într-un număr nedeterminat) implicând părinți care „împiedică accesul la un anumit tip de educație, servicii medicale etc.” nu reprezintă, în sine, o situație socială 3 care să determine acest tip de intervenție a Statului (a permite accesul la un anumit tip de educație, decis de celălalt părinte, nu constituie o obligație, iar prezumția absolută că părintele care dorește un anumit tip de educație urmărește necesarmente interesul superior al copilului, iar cel care se opune îl încalcă e nesustenabilă)
  • în concluzie, deși propunerea legislativă este benefică în ceea ce privește protecția interesului superior al copilului, prevederea care se dorește a fi introdusă este mult prea vagă și poate atrage numeroase interpretări subiective în raport cu determinarea îndeplinirii motivului de dezinteres sau de rea-credință, pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să fie exercitată de către un singur părinte, în special în comparație cu celelalte motive deja existente (precum alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri ș.a.m.d.), care sunt bine delimitate.
Inițiat de deputați PSD, cu termen de avizare 5.03.2026, acest proiect a primit aviz favorabil.
Inițiat de deputați PNL, PSD, cu termen de avizare 5.03.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil.
Motivarea avizului:
  • propunerea legislativă redefinește Institutul Levantului într-o terminologie inexistentă juridic – nu există „instituții publice de specialitate”, ci doar „organe de specialitate ale statului”. Pe de o parte, organele de specialitate sunt entități 2 administrative care asigură expertiză puterii executive, în timp ce instituțiile autonome sunt independente față de Guvern. Expunerea de motive nu argumentează motivul pentru care este necesară transformarea Institutului Levantului în instituție autonomă, de nivel asemănător Autorității Electorale Permanente, Curții de Conturi sau Consiliului Concurenței
  • de asemenea, în ciuda menționării, în Expunerea de motive, a lipsei unui impact bugetar, formularea privind „salarizarea personalului plătit din fonduri publice la nivelul prevăzut de lege pentru personalul contractual din administrația publică centrală de specialitate” (Anexa VIII, capitolul II, subcapitolul A.) din Legea salarizării nr. 153/2017) conduce la echivalarea grilei de salarizare de la Institutul Levantului cu cea de la nivelul Administrației Prezidențiale. În prezent, personalul Institutului Levantului este salarizat conform Anexei VIII, capitolul II, subcapitolul B., „Alte unități bugetare de subordonare centrală și locală, precum și din compartimentele de contabilitate, financiar, aprovizionare, investiții”, prin transferarea personalului pe o grilă superioară urmând să crească salariile angajaților, în condițiile în care astfel de majorări nu sunt anticipate, în 2026, nicăieri altundeva în sistemul public, iar entitățile publice sunt chemate să-și reducă fondul de salarii
  • stabilirea prin lege specială a unui nivel de salarizare echivalent cu cel din administrația publică centrală de specialitate, pentru o instituție autonomă, fără integrarea explicită în anexele și grilele Legii-cadru nr. 153/2017, creează un regim derogatoriu și poate afecta coerența sistemului unitar
  • măsura poate genera nemulțumiri și percepții de inechitate în rândul personalului din alte instituții publice aflate în situații comparabile, dar care nu beneficiază de un regim salarial similar
  • totodată, stabilirea prin lege specială a unor niveluri salariale superioare poate crea precedente legislative și presiuni suplimentare asupra sistemului public de salarizare
  • asimilarea salarială automată cu personalul din administrația publică centrală de specialitate ignoră diferențele structurale și funcționale dintre cele două categorii de entități publice
  • asimilarea nivelului de salarizare al personalului institutului cu cel al administrației publice centrale de specialitate este nejustificată din perspectiva naturii juridice și a atribuțiilor instituției, afectând principiul ierarhizării și coerenței sistemului unitar de salarizare și creând un precedent legislativ susceptibil de a genera dezechilibre în sectorul public; 3
  • prin chiar scopul său statutar, Institutul de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizația Levantului (ISACCL) avansează propuneri de diplomație culturală vizând, între altele, întărirea culturii păcii
  • având în vedere însă că Inițiativa pentru Pace Globală este doar o componentă a diverselor programe și activități ale ISACCL, propunerea legislativă nu reflectă corespunzător identitatea instituțională a acestei autorități științifice.
Inițiat de Ştefan-Alexandru BĂIŞANU – deputat PSD, cu termen de avizare 5.03.2026, acest proiect a primit aviz favorabil.
Inițiat de Ştefan-Alexandru BĂIŞANU – deputat PSD, cu termen de avizare 5.03.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil.
Motivarea avizului:
  • este importantă existența unui cadru coerent care să asigure siguranța online printr-o colaborare constructivă cu toate părțile implicate. În acest sens, atragem atenția că, în forma actuală, propunerea legislativă ridică probleme de compatibilitate cu dreptul Uniunii Europene și poate genera un impact negativ disproporționat asupra mediului de afaceri și inovării
  • adoptarea unor măsuri legislative la nivel național în domeniul protecției minorilor în mediul online este nu numai inoportună, ci riscă să afecteze piața unică europeană și să înlăture de pe piața românească operatori ai anumitor platforme de la nivel 2 mondial. Există un cadru de reglementare armonizat la nivel cu privire la furnizorii de servicii online și garantarea unui mediu digital sigur, incident platformelor digitale care operează pe întreg teritoriul european, inclusiv în România
  • prin adoptarea Regulamentului (UE) 2022/2065 al Parlamentului European și al Consiliului privind o piață unică pentru serviciile digitale și de modificare a Directivei 2000/31/CE (Regulamentul privind serviciile digitale – DSA), Uniunea Europeană și-a propus să elimine fragmentarea pieței unice în privința serviciilor digitale, facilitând astfel interoperabilitatea și inovarea, dar și garantarea unui mediu online sigur și de încredere pentru consumatori
  • Regulamentul vine cu obligații pentru furnizorii de servicii intermediare, așa cum sunt definite la art. 3 lit. (g), cu privire la conținut, informare, tranzacții comerciale online, asigurând totodată un echilibru între protejarea drepturilor utilizatorilor și asigurarea unui mediu concurențial just în sectoarele digitale. Regulamentul instituie obligații pentru platformele digitale, în sensul adoptării unor măsuri care: – să contracareze conţinutul ilegal și să asigure o reacţie rapidă pentru eliminarea acestuia (propagandă, știri false, incitare la ură, abuzuri asupra copiilor); – să combată comercializarea produselor și serviciilor ilegale; – implementeze instrumente de moderare a conţinutului, asigurând și opţiuni de contestare a deciziilor de eliminare/restricţionare a conţinutului utilizatorilor; – să restricţioneze publicitatea destinată copiilor și modelarea anunţurilor publicitare în baza datelor cu caracter personal sensibile (gen, orientare sexuală, rasă, religie sau convingeri politice); – să restricţioneze elementele de design manipulator (dark patterns)
  • din perspectiva protecției minorilor, preambulul Regulamentului recunoaște în mod explicit ca fiind un obiectiv principal al politicilor Uniunii Europene, precum și o serie de elemente, cu caracter non-exhaustiv, ce ar trebui avute în vedere de către furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari pentru evaluarea riscurilor pentru drepturile copiilor. Interesul superior al minorilor este evidențiat ca fiind unul dintre principalele elemente ce trebuie avute în vedere în proiectarea platformelor și a motoarelor de căutare, furnizorii trebuind să se asigure că minorii au acces la mecanismele prevăzute în Regulament, iar conținutul nu le periclitează dezvoltarea fizică, mentală sau morală
  • prevederile specifice protecției minorilor în mediul online se regăsesc cuprinse în art. 28 al Regulamentului, care la alin. (1) instituie obligația furnizorilor de platforme online accesibile minorilor de a adopta „măsuri adecvate și proporționale pentru a asigura un nivel ridicat de confidențialitate, siguranță și securitate a minorilor în 3 cadrul serviciului lor.” Protecția drepturilor minorilor se regăsește cuprinsă și în prevederi subsecvente ce vizează evaluarea riscurilor, atenuarea riscurilor și standarde. Mai mult, art. 44 prevede la alin. (1) lit. g) faptul că măsurile specifice de protecție a minorilor în mediul online fac parte din acele subiecte pentru care Comisia se va consulta cu Comitetul european pentru servicii digitale și va sprijini elaborarea și punerea în aplicare a unor standarde europene și internaționale
  • fiind un regulament direct aplicabil, DSA nu permite adoptarea de măsuri naționale suplimentare. Obligațiile introduse prin propunerea legislativă depășesc cadrul stabilit de DSA și pot genera conflicte de aplicare între cerințele naționale și obligațiile armonizate la nivel european, incertitudine juridică și costuri disproporționate de conformare. Este important de subliniat că DSA permite platformelor să determine cele mai potrivite măsuri de reducere a riscurilor pentru minori, în urma unor evaluări anuale de risc
  • în același timp, în Comunicarea cu privire la Agenda pentru Consumatori 2030, Comisia Europeană a anunțat demararea în anul 2026 a unei noi inițiative care să asigure echitatea digitală și protecția consumatorilor în mediul online, sub forma „Digital Fairness Act (DFA)”, care va acorda o atenție deosebită protecției copiilor în mediul online, pentru a reduce astfel expunerea minorilor la practici și caracteristici dăunătoare ale produselor digitale
  • în final, propunerea legislativă contravine orientărilor Comisiei Europene privind protecția minorilor și, în mod particular, principiului proporționalității. Comisia Europeană recomandă ca măsurile de protecție să fie proporționale cu riscurile identificate, evitând restricții excesive. În mod concret, o interdicție generală pentru serviciile online poate fi disproporționată, deoarece nu toate serviciile prezintă același nivel de risc pentru minori. Potrivit orientărilor Comisiei Europene, controlul parental, deși util, nu poate substitui responsabilitatea platformelor de a proteja minorii, astfel că măsurile excesive sau intruzive trebuie evitate, iar implementarea unor mecanisme de protecție trebuie să fie echilibrată și scalabilă. În plus, în spiritul alinierii la inițiativele UE, România ar trebui să aibă în vedere demersurile Comisiei Europene pentru dezvoltarea unei soluții tehnice standardizate pentru verificarea vârstei, care să fie utilizată de toate statele membre, și să evite adoptarea unui mecanism național complex și potențial în contradicție cu această direcție.
  • prin urmare, din cele expuse mai sus, reiese cu certitudine intenția legiuitorului european de a avea o reglementare uniformă în materie de servicii digitale, inclusiv cu privire la protecția minorilor în mediul online, ținând cont de caracterul transfrontalier al acestui tip de servicii. Impunerea unor obligații suplimentare în 4 prestarea serviciilor în România este de natură a fragmenta piața unică și/sau a limita accesul anumitor companii pe piața din România
  • deși urmărește un scop de protecție a minorului, mijloacele prin care proiectul înțelege să protejeze minorul sunt total inadecvate, antrenând în mod real doar răspunderea părinților pentru utilizarea de către minorul sub 16 ani a oricărei platforme de socializare
  • măsurile sancționatorii propuse sunt total inadecvate și disproporționate, părinții salariați fiind sancționați cu sancțiuni contravenționale de 20-30% din salariul minim brut pe economie, în timp ce pentru părinții care nu realizează venituri salariale sancțiunile sunt cuprinse de la 1.500 până la 3.000 lei. Sancțiunea este aplicabilă pentru fiecare încălcare, ducând practic la lipsirea totală de venituri pentru familiile ai căror copii minori utilizează platforme de socializare
  • mai mult decât atât, în caz de recidivă, se propune restrângerea drepturilor părintești, cu trimiterea în plasament a copilul minor care utilizează platforme sociale
  • protecția minorilor față de riscul pe care îl reprezintă dependența de platforme sociale și de internet trebuie realizată într-o cu totul altă formă de reglementare, statul, iar nu părinții, trebuind a fi ținut a lua măsuri prin care să se poată asigura condițiile restrângerii acestui tip de dependență
  • există o necorelare internă între regimul consimțământului părintesc și interdicția absolută sub 16 ani. Din structura propunerii legislative rezultă, pe de o parte, reguli privind consimțământul părintelui/reprezentantului legal și verificarea acestuia, iar pe de altă parte o interdicție expresă de creare și utilizare a contului pentru copiii sub 16 ani. În forma actuală, raportul dintre aceste dispoziții nu este clar și poate genera confuzie privind situațiile în care consimțământul părintesc ar mai avea relevanță juridică
  • art. 27³ instituie o interdicție generală de creare și utilizare a conturilor pentru copiii sub 16 ani, fără a diferenția între tipuri de platforme, scopuri educaționale, nivel de risc, setări de siguranță sau forme de utilizare asistată/supravegheată. O soluție atât de generală, în lipsa unor excepții și garanții adecvate, este dificil de aplicat și poate conduce la efecte disproporționate. Interdicția generală de acces la platforme pentru copiii sub 16 ani, fără diferențiere între tipuri de servicii (educaționale vs. divertisment), fără excepții și fără mecanisme graduale, poate fi considerată disproporționată față de scopul urmărit, în raport cu art. 53 din Constituție
  • proiectul impune furnizorilor verificarea vârstei și măsuri tehnice/organizatorice adecvate, precum și respectarea principiului minimizării datelor, însă nu stabilește, de exemplu, responsabilitatea concretă în caz de eroare; 5
  • se propun obligații privind profilarea copiilor, promovarea conținutului și prelucrarea datelor, dar fără o corelare explicită și sistematică cu reglementările deja aplicabile în materia protecției datelor și serviciilor digitale. În absența acestor corelări, există risc de suprapuneri normative, conflicte de competență și dificultăți în aplicare
  • art. 27⁷ califică nerespectarea obligațiilor ca fiind contravenție și prevede sancțiuni graduale, însă textul nu delimitează suficient cine este contravenientul (părinte/reprezentant legal, furnizor de platformă sau alte persoane), cine constată contravenția și aplică sancțiunea, care este procedura de contestare și cum se stabilește „prima” și „a doua abatere”. Această lipsă de claritate afectează securitatea juridică și aplicarea efectivă a normei
  • propunerea legislativă prevede avertisment scris adresat părinților/reprezentanților legali, participare obligatorie la sesiuni de consiliere parentală și amenzi contravenționale, iar în situații apreciate ca grave sau repetate face trimitere la măsuri de protecție specială (inclusiv monitorizarea familiei sau plasament temporar). Criteriile de trecere de la răspunderea contravențională la măsuri de protecție specială nu sunt suficient delimitate, ceea ce poate conduce la aplicări excesive sau neunitare
  • propunerea legislativă redefinește juridic „platformele de socializare” fără a utiliza formularea terminologică și definiția deja existentă la nivelul actelor normative în vigoare (ca „orice serviciu al societății informaționale care permite crearea unui cont personal și interacțiunea publică sau semi-publică cu alți utilizatori prin conținut digital” versus definiția pentru „platformă de servicii de socializare în rețea” – „platformă care permite utilizatorilor finali să se conecteze, să partajeze, să descopere și să comunice între ei pe mai multe dispozitive, inclusiv prin conversații online, postări, videoclipuri și recomandări”, conform art. 4, lit. v) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 155/2024 privind instituirea unui cadru pentru securitatea cibernetică a rețelelor și sistemelor informatice din spațiul cibernetic național civil)
  • în condițiile în care, în privința limitării accesului pe rețele de socializare a minorilor sub 16 ani, există numeroase inițiative legislative, în diferite etape de dezbatere în Parlament și la nivel european, este necesară coordonarea și sintetizarea legislației existente și a celei propuse pentru evitarea paralelismelor și a dublei reglementări
  • structura instituțională propusă la art. 276 creează un amalgam de competențe între autorități cu roluri total diferite. Atribuirea unor funcții de monitorizare a mediului digital către Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPDCA), care nu are capacitatea tehnică de a supraveghea infrastructura internetului, ar duce la un blocaj instituțional; 6
  • cea mai critică problemă apare la art. 277, care introduce un regim sancționator disproporționat și intruziv la adresa părinților. Sancționarea părinților cu amenzi sau, mai grav, cu restrângerea drepturilor părintești și plasamentul temporar al copilului din cauza activității digitale a acestuia reprezintă o ingerință brutală a statului în viața de familie. În dreptul familiei și în Codul Civil, decăderea din drepturile părintești sau plasamentul sunt măsuri de ultim resort, rezervate abuzurilor fizice, neglijării severe sau abandonului. Echivalarea utilizării unei platforme de socializare de către un minor de 15 ani cu o situație de „pericol grav” care să justifice scoaterea copilului din familie încalcă principiul proporționalității și interesul superior al copilului, care presupune, cu prioritate, creșterea acestuia alături de părinții săi
  • obiectivul declarat al inițiativei legislative, consolidarea protecției minorilor în mediul digital, este legitim și necesar. Cu toate acestea, soluția propusă, bazată pe interdicția generală a accesului sub 16 ani și pe un regim sancționator direct aplicabil părinților, nu răspunde adecvat naturii problemei și nu este fundamentată pe o logică de prevenție sistemică
  • restrângerea accesului la rețelele sociale implică limitări ale libertății de exprimare, dreptului la informație și vieții private, drepturi protejate constituțional. Orice restrângere trebuie să fie necesară și proporțională. Proiectul nu demonstrează că interdicția generală reprezintă cea mai eficientă și mai puțin restrictivă măsură pentru protejarea minorilor, în condițiile în care cadrul european, inclusiv Regulamentul (UE) 2016/679 și Regulamentul (UE) 2022/2065 privind serviciile digitale, stabilește deja obligații clare pentru platforme în materia protecției minorilor și reducerii riscurilor
  • din perspectiva politicilor publice, problema expunerii copiilor la conținut nociv este legată în mod direct de arhitectura algoritmică a platformelor, de designul persuasiv, de mecanismele de monetizare și de lipsa unui control eficient asupra practicilor comerciale digitale. Interdicția formală de acces nu intervine asupra acestor cauze structurale. Ea deplasează responsabilitatea către familie și creează iluzia unei soluții rapide, fără a consolida instrumentele reale de prevenție. Conținutul acestor platforme trebuie atent moderat, iar algoritmii trebuie construiți astfel încât să se distribuie conținut violent, conținut extrem sau materiale nocive, ci să promoveze, pe cât posibil, educație, dorință de cunoaștere și conținut compatibil cu susținerea curriculei școlare
  • pozițiile unor specialiști în criminologie și politici digitale arată că măsurile prohibitive rigide pot conduce la migrarea utilizării către spații digitale mai puțin reglementate și mai greu de monitorizat. Spectrul este foarte larg: de la Dark Web 7 până la platforme noi care ocolesc legislația sau migrarea către jocuri video și spații online ascunse, greu accesibile adulților și autorităților
  • totodată, s-a evidențiat riscul ca excluderea completă a minorilor din mediul digital până la o anumită vârstă să conducă la un deficit de competențe digitale și de reziliență, urmat de o expunere bruscă și nepregătită la riscurile online odată cu atingerea vârstei legale. O asemenea abordare poate transforma generații întregi într- un experiment de politică publică fără evaluare prealabilă a impactului, în absența unor date empirice solide care să susțină eficiența interdicției generale
  • propunerea legislativă introduce un regim sancționator gradual aplicabil părinților, care poate ajunge până la sesizarea instanței pentru restrângerea temporară a exercițiului drepturilor părintești. O asemenea soluție reprezintă o ingerință majoră în viața familială și ridică probleme serioase de proporționalitate. Transferarea responsabilității structurale de la platforme către familie, prin amenzi și potențiale măsuri asupra autorității părintești, poate afecta în mod disproporționat familiile vulnerabile și nu intervine asupra factorilor sistemici generați de platforme
  • inserarea acestor dispoziții în Legea nr. 272/2004 plasează utilizarea rețelelor sociale în sfera protecției copilului și a intervenției autorităților specializate, cu potențialul activării mecanismelor specifice din domeniul protecției sociale. O asemenea calificare extinde semnificativ consecințele juridice ale conduitei și mută accentul de la reglementarea platformelor la intervenția asupra familiei, cu riscul unor măsuri disproporționate în raport cu natura faptei
  • propunerea legislativă ridică, totodată, probleme de fezabilitate administrativă. Pentru a aplica interdicția, ar fi necesară verificarea vârstei tuturor utilizatorilor, pentru a identifica persoanele sub 16 ani, precum și gestionarea consimțământului parental verificabil la scară națională. În lipsa unei infrastructuri digitale integrate și interoperabile, compatibile cu mecanismele europene de identitate digitală, măsura riscă să fie dificil de aplicat și să genereze presiuni suplimentare asupra autorităților cu competențe în domeniul protecției copilului și al protecției datelor
  • în lipsa unei fundamentări științifice solide, a unei evaluări de impact și a unei corelări riguroase cu mecanismele deja instituite prin Digital Services Act, proiectul nu asigură un echilibru adecvat între protecția minorilor și respectarea drepturilor fundamentale și riscă să genereze o intervenție normativă dificil de implementat în practică
  • se constată că propunerea legislativă mută răspunderea pe familie., or, politicile eficiente trebuie să pună responsabilitatea principală pe platforme, nu pe tineri și 8 părinți; propunerea legislativă face exact invers prin sancțiuni graduale asupra părinților și escaladare către interzicerea drepturilor părintești
  • propunerea legislativă poate exclude/victimiza familii vulnerabile: sancțiunile aplicabile părinților și posibilitatea de măsuri de protecție specială (monitorizare/plasament temporar a copiilor) creează risc de intervenție disproporționată fără să rezolve cauza tehnică (design, algoritmi, moderare)
  • în absența unei strategii integrate de educație digitală, sprijin parental și responsabilizare a platformelor, interdicția poate produce efecte contrare celor urmărite. Experiențe recente din alte state, precum Australia, singura țară din vestul global unde a fost introdusă o interdicție generală de acces pentru minori sub 16 ani, au generat controverse serioase în rândul experților tocmai din cauza riscului de a produce efecte adverse și a lipsei unui consens științific privind eficiența unei asemenea măsuri.
Inițiat de Raisa ENACHI – deputat neafiliat, cu termen de avizare 5.03.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil.
Motivarea avizului:
  • deși proiectul urmărește instituirea unui mecanism preventiv și educativ, pot fi identificate o serie de potențiale efecte sociale negative, care necesită o aplicare prudentă și riguroasă. Concret, propunerea vizează măsuri speciale pentru minorii sub 14 ani, constând în internarea într-un centru cu caracter preventiv și terapeutic, supraveghere judiciară și obligativitatea participării la programe educative, 2 psihologice și psihiatrice. Aceste măsuri se suprapun și intră în potențială contradicție cu dispozițiile Codului penal referitoare la minorii între 14 și 18 ani, ceea ce poate conduce la interpretări neunitare și la fragmentarea cadrului normativ. În plus, nu există nicio justificare obiectivă pentru excluderea de la aplicarea măsurilor de siguranță propuse a minorilor mai mari, care pot prezenta situații similare din perspectiva pericolului social sau a nevoii de intervenție terapeutică, ceea ce ridică probleme privind principiul egalității în fața legii
  • propunerea legislativă nu precizează durata măsurilor, condițiile de încetare sau criteriile de evaluare periodică, spre deosebire de măsurile de siguranță prevăzute de Codul penal, afectând astfel securitatea juridică și protecția interesului superior al minorului
  • pentru categoria minorilor sub 14 ani care săvârșesc fapte deosebit de grave, se impune instituirea unor măsuri specifice de educare, consiliere și intervenție specializată, distincte de sfera răspunderii penale. O atenție sporită din partea statului, prin mecanisme integrate de evaluare psihologică, suport familial și monitorizare socio-educațională, este esențială pentru prevenirea recidivei și pentru facilitarea reintegrării sociale a copilului, în deplin acord cu principiul interesului superior al acestuia
  • propunerea legislativă modifică punctual Legea nr. 487/2002 și Codul penal, fără a se integra într-o reformă coerentă și sistemică a cadrului privind sănătatea mintală. Legea nr. 487/2002 necesită o revizuire amplă și actualizată, nu intervenții izolate generate în contextul unor situații punctuale
  • propunerea legislativă are o abordare predominant reactivă, centrată pe măsuri de constrângere, fără a aborda dimensiunea preventivă și fără a fi însoțită de o analiză privind capacitatea reală a sistemului de sănătate mintală pentru copii și adolescenți
  • propunerea acordă instanțelor prerogativa de a dispune „alte măsuri terapeutice și educative” prin norme metodologice, în lipsa unei reglementări primare clare și complete. O asemenea soluție contravine principiului legalității, întrucât măsurile restrictive de drepturi trebuie reglementate prin lege, în mod expres, clar și previzibil. Codul penal nu funcționează pe baza unor norme metodologice care să creeze sau să completeze conținutul măsurilor de siguranță ori al măsurilor educative, acestea fiind reglementate direct și exhaustiv prin lege. Actele subsecvente pot avea doar un rol administrativ sau organizatoric, neputând institui măsuri noi și nici completa elemente esențiale ale acestora
  • internarea minorilor sub 14 ani, independent de consimțământul reprezentantului legal și fără garanții procedurale clare, poate aduce atingere drepturilor copilului și 3 ale familiei. Lipsa mecanismelor de control și revizuire poate conduce, de asemenea, la aplicări disproporționate și nejustificate, accentuând vulnerabilitatea acestora.
  • există riscul apariției unei forme de stigmatizare timpurie a minorilor sub 14 ani, în special în contextul aplicării unor măsuri privative de libertate cu caracter terapeutic. Chiar în absența unei naturi penale, percepția publică poate asocia aceste măsuri cu sancțiuni punitive, cu impact asupra dezvoltării psiho-sociale și a integrării ulterioare a minorului
  • totodată, există și riscul unei extinderi interpretative a caracterului excepțional al măsurilor, ceea ce ar putea conduce, în practică, la aplicarea acestora în situații care nu justifică pe deplin o intervenție atât de intruzivă, cu potențial impact asupra drepturilor fundamentale ale copilului
  • reducerea vârstei răspunderii penale sub 14 ani, chiar și pentru infracțiuni foarte grave, ridică serioase probleme juridice, psihologice și morale. Copiii nu au maturitatea emoțională și cognitivă necesară pentru a fi tratați ca subiecți ai răspunderii penale în sens deplin, iar reacția statului ar trebui să fie una educativă și protectivă, nu punitivă. O astfel de propunere legislativă riscă să transforme excepțiile dramatice în reguli generale, cu efecte negative pe termen lung asupra copiilor și asupra societății. Mai mult, această modificare are o natură pur reactivă, în raport cu recenta dezbatere care preocupă spațiul public românesc și nu reprezintă, sub nicio formă, o soluție fezabilă față de problemele care stau la baza ei, așa cum sunt descrise în expunerea de motive
  • din punct de vedere tehnic, în ciuda faptului că, astfel cum a fost formulată, propunerea legislativă ar presupune un mecanism de răspundere penală distinct și derogatoriu de la regimul care este în vigoare, în realitate, soluția propusă se aseamănă cu regimul actual de răspundere. Cu alte cuvinte, chiar dacă minorii sub 14 ani care ar urma să răspundă penal, ar fi supuși unor „măsuri de siguranță speciale”, aceștia ar fi supuși unor măsuri privative de libertate similare celor deja existente în Codul penal. În concret, modificările nu vor genera o protecție sporită a minorilor sub 14 ani, ci reprezintă prin excelență o diminuare a vârstei de angajare a răspunderii penale, diminuarea care nu poate fi acceptată. Vârsta minimă pentru angajarea răspunderii penale a fost stabilită prin raportare la vârsta de 14 ani, în baza recomandărilor Organizației Națiunilor Unite, potrivit căreia statele trebuie să se orienteze la praguri de vârstă cât mai ridicate.
  • scăderea vârstei pentru angajarea răspunderii penale în cazul minorilor nu este în deplină conformitate nici cu principiul minimei intervenții a dreptului penal, principiu în baza căruia dreptul penal intervine doar atunci când alte mijloace de 4 prevenire sau sancționare a comportamentelor deviante nu sunt suficiente, iar măsurile trebuie să fie proporționale cu gravitatea faptei și cu capacitatea de discernământ a celui care a săvârșit-o. Astfel, reducerea vârstei răspunderii penale riscă să expună minori la sancțiuni penale într-un moment în care dezvoltarea lor cognitivă și emoțională nu le permite să înțeleagă pe deplin consecințele faptelor lor, contravenind spiritului de protecție specific minorilor și accentului pe măsuri educative și reabilitative în cadrul dreptului penal juvenil
  • instituirea de măsuri de siguranță specială, care reprezintă sancțiuni de drept penal, este incompatibilă cu lipsa răspunderii penale a minorului sub 14 ani – aceste măsuri fiind, în materie penală, o consecință tocmai a acestei răspunderi. Posibila introducere de astfel de măsuri pentru minori sub 14 ani echivalează cu o formă de răspundere penală instituită încă de la naștere. În ansamblul Codului Penal, măsurile educative și cele de siguranță reprezintă pedepse
  • absența unei circumscrieri exprese și limitative privind tipurile de infracțiuni pentru care se poate urmări instituirea măsurilor de siguranță, prin formularea „sau alte infracțiuni expres prevăzute de lege”, este în contra principiilor fundamentale ale dreptului penal, în primul rând al principiului legalității
  • măsurile de siguranță specială propuse pentru minorul între 0 și 14 ani sunt mai grave decât cele deja prevăzute de lege pentru minorul între 14 și 18 ani: prima propusă este una privativă de libertate („internarea minorului într-un centru specializat de evaluare și intervenție terapeutică”), în condițiile în care, pentru minorii cu răspundere penală, măsura internării este posibilă doar dacă făptuitorul a mai săvârșit o infracțiune sau dacă pedeapsa pentru infracțiunea săvârșită este de peste șapte ani ori detențiunea pe viață (art. 114, alin. (2) Cod Penal). Or, limita minimă pentru viol – una dintre infracțiunile menționate în propunerea legislativă – este sub șapte ani, rezultând în situația potențială a unui minor de 13 ani care este internat preventiv, în timp ce unul de 17 ani, nu, în condițiile în care, în viziunea inițiatorilor, cel dintâi nu e pedepsit penal, iar cel de-al doilea este. Trebuie precizat și că lăsarea tipurilor de măsuri de siguranță la latitudinea unor norme de ministru încalcă prevederile art. 2, alin. (1) din Codul Penal („Legea penală prevede pedepsele aplicabile şi măsurile educative ce se pot lua faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni, precum şi măsurile de siguranţă ce se pot lua faţă de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală”)
  • de asemenea, conform art. 12 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, o lege intră în vigoare la trei zile de la publicarea în Monitorul oficial sau la o dată ulterioară celor trei zile, fără posibilitatea stabilirii unei zile anterioare 5 acestui termen minim, prin urmare art. III al propunerii legislative este în contradicție cu prevederile legii
  • introducerea art. 1131 alin. (1) în Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, măsurile de siguranță specială propuse nu se pot realiza concret pentru că centrul specializat de evaluare și intervenție terapeutică nu există, supravegherea judiciară specializată se realizează doar în centre sociale rezidențiale care au un regim deschis și unde sunt instituționalizați copii care nu au săvârșit fapte penale. Lipsa infrastructurii pentru acest segment de copii și lipsa personalului specializat din sistemul de asistență socială duce la introducerea copiilor cu probleme penale în sistemul normal de asistență socială și tulbură condițiile de viață ale acestora producând traume care le afectează întreaga viață
  • conform sistemului juridic român, minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani beneficiază de o prezumție absolută de lipsă a discernământului, ceea ce înseamnă că fapta sa nu poate constitui infracțiune, lipsind unul dintre elementele esențiale ale acesteia. Prin introducerea conceptului de „discernământ funcțional” la Art. 113 alin. (11) lit. a), se creează o confuzie juridică periculoasă, încercând să eludeze pragul de vârstă stabilit pentru răspunderea penală prin utilizarea unei terminologii cvasi-medicale care nu are un corespondent clar în legislația penală actuală
  • o altă deficiență majoră vizează natura juridică a „măsurilor de siguranță speciale” descrise la art. I, pct. 2, art. 1131 alin. (1). Deși textul susține la alin. (12) lit. a) că acestea nu constituie pedepse, măsura internării într-un centru specializat, menționată la lit. a), reprezintă în fapt o privare de libertate. Aplicarea unei măsuri privative de libertate unui minor sub 14 ani în cadrul unui proces penal, chiar și sub eticheta de „măsuri de siguranță”, contravine standardelor internaționale privind drepturile omului și jurisprudenței CEDO, care impun ca minorii fără răspundere penală să fie protejați exclusiv prin măsuri de asistență socială și protecție (conform Legii nr. 272/2004), nu prin mecanisme de control judiciar
  • prevederea de la art. I, pct. 2, art. 1131 alin. (1), care permite internarea minorului într-un centru specializat de evaluare și intervenție terapeutică independent de consimțământul reprezentantului legal ridică probleme de legalitate privind protecția vieții private și de familie. O astfel de ingerință gravă a statului în autoritatea părintească, în lipsa unei infracțiuni propriu-zise din punct de vedere legal, vulnerabilizează drepturile fundamentale ale familiei
  • deși inițiativa nu modifică formal vârsta răspunderii penale, aceasta introduce posibilitatea restrângerii libertății minorilor sub 14 ani prin internare într-un centru specializat sau prin supraveghere judiciară specializată, inclusiv independent de 6 consimțământul reprezentantului legal. Natura acestor măsuri, chiar dacă este calificată drept preventiv-educativă, implică ingerințe semnificative în dreptul la libertate, viață privată și viață de familie, fiind supuse exigențelor stricte de necesitate, proporționalitate și caracter excepțional prevăzute de Constituție și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului
  • o vulnerabilitate majoră a propunerii legislative constă în absența unei limite minime de vârstă pentru aplicarea măsurilor propuse. Propunerea legislativă se referă generic la „minorii sub 14 ani”, fără a stabili un prag inferior clar. În lipsa unei delimitări explicite, mecanismul poate fi aplicat inclusiv copiilor de vârstă foarte fragedă, în baza unei evaluări privind discernământul și pericolul social. O asemenea formulare nu oferă suficiente garanții de proporționalitate și afectează previzibilitatea legii, în condițiile în care intervenția poate presupune internarea într-un centru specializat
  • propunerea legislativă creează o interferență problematică între dreptul penal și legislația sănătății mintale. Internarea terapeutică reglementată de Legea nr.487/2002 a sănătății mintale şi a protecției persoanelor cu tulburări este concepută pentru situații în care există tulburări psihice care justifică o intervenție medicală. În propunerea legislativă, măsura poate fi dispusă în baza constatării discernământului funcțional și a pericolului social, fără a fi necesară existența unei patologii psihiatrice. Această configurare riscă să transforme mecanismele de sănătate mintală într-un instrument de gestionare a riscului penal, cu potențial de stigmatizare și patologizare a comportamentului infracțional al minorului
  • din perspectiva drepturilor copilului, standardele stabilite prin Convenția ONU privind drepturile copilului și prin Comentariul general nr. 24 (2019) al Comitetului pentru Drepturile Copilului, Potrivit acestuia, statele sunt încurajate să stabilească vârsta minimă a răspunderii penale la cel puțin 14 ani, iar peste 50 de state au crescut acest prag după ratificarea Convenției. Comitetul îndeamnă explicit statele să nu reducă, sub nicio formă, vârsta minimă și să evite mecanisme care, fără a declara formal răspunderea penală, produc efecte echivalente cu sancțiuni privative de libertate. În acest context, instituirea unui mecanism de internare pentru minorii sub 14 ani, în absența unor garanții procedurale consolidate și a unei limite minime de vârstă, ridică serioase semne de întrebare privind compatibilitatea cu standardele internaționale
  • noțiunea de „pericol social grav și actual” este formulată într-o manieră largă și lipsită de criterii obiective clare, ceea ce poate conduce la aplicări neunitare și la extinderea progresivă a măsurii dincolo de situațiile cu adevărat excepționale. Propunerea legislativă nu este însoțită de o analiză de impact privind capacitatea 7 sistemului de sănătate mintală și a instanțelor de a implementa un asemenea mecanism și nici de o evaluare a riscului de aplicare disproporționată asupra copiilor proveniți din medii vulnerabile
  • propunerea legislativă nu oferă suficiente garanții pentru a preveni restrângeri disproporționate ale drepturilor fundamentale ale copilului și utilizarea improprie a mecanismelor de sănătate mintală în scopuri de control social
  • se remarcă, de asemenea, utilizarea unor termeni neclar definiți, precum „discernământ funcțional”, „revizuire periodică”, „control judecătoresc strict” sau „alte măsuri terapeutice”, care nu sunt însoțiți de criterii obiective. Aceasta creează premise pentru interpretări arbitrare și pentru o aplicare discreționară
  • se observă că art. 561 este propus a fi introdus în cuprinsul Cap.V al Legii nr. 487/2002 a sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice – „Internarea într-o unitate de psihiatrie”, confirmând caracterul său de internare medicală. Această instituție este deja reglementată atât de Legea nr. 487/2002, cât și de Codul penal, astfel că introducerea unei reglementări distincte pentru minorii sub 14 ani dublează o instituție juridică existentă, fără a demonstra necesitatea unui mecanism normativ autonom. O abordare mai coerentă ar fi fost crearea unui articol de trimitere la dispozițiile existente, cu eventuale derogări clar limitate dacă situația o impunea
  • propunerea legislativă nu întrunește exigențele legale și constituționale privind claritatea, coerența și previzibilitatea normei juridice, generează paralelisme și contradicții și poate conduce la aplicări neunitare și disproporționate
  • propunerea legislativă poate genera presiune suplimentară asupra infrastructurii de sănătate mintală, în condițiile în care resursele umane și materiale sunt deja limitate. Lipsa unor centre specializate suficiente sau a personalului calificat poate conduce la dificultăți în implementare și la afectarea calității intervenției terapeutice.
Inițiat de senatori și deputați PSD, USR, PNL, minorități, cu termen de avizare 3.03.2026, acest proiect a primit aviz favorabil.
Inițiat de senatori și deputați USR, PSD, PNL, UDMR, cu termen de avizare 5.03.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil.
Motivarea avizului:
  • plata unei cotizații nu garantează profesionalizarea și creșterea gradului de implicare a asociațiilor profesionale din sectorul agroalimentar
  • pentru dezvoltarea acestui sector considerăm că acest tip de organizații trebuie să îmbrace forma organizațiilor patronale, respectiv sindicale, astfel încât acestea să fie implicate în procesul de dialog social și să contribuie la îmbunătățirea legislației incidente.
Inițiat de senatori și deputați USR, PSD, PNL, UDMR, cu termen de avizare 5.03.2026, acest proiect a primit aviz favorabil.
Inițiat de senatori și deputați USR, PSD, PNL, UDMR, cu termen de avizare 5.03.2026, acest proiect a primit aviz favorabil.
Inițiat de deputați PSD, cu termen de avizare 5.03.2026, acest proiect a primit aviz favorabil.
Inițiat de senatori și deputați AUR, PSD, SOS RO, POT, UDMR, neafiliați, cu termen de avizare 5.03.2026, Plenul a formulat un punct de vedere.
Inițiat de senatori și deputați PSD, USR, PNL, AUR, UDMR, minorități, cu termen de avizare 3.03.2026, acest proiect a primit aviz favorabil.
Inițiat de Raisa ENACHI – deputat neafiliat, cu termen de avizare 5.03.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil.
Motivarea avizului:
  • adoptarea unor măsuri legislative la nivel național în domeniul protecției minorilor în mediul online este nu numai inoportună, ci riscă să afecteze piața unică europeană și să înlăture de pe piața românească operatori ai anumitor platforme de la nivel mondial. Există un cadru de reglementare armonizat cu privire la furnizorii de servicii online și garantarea unui mediu digital sigur, incident platformelor digitale care operează pe întreg teritoriul european, inclusiv în România; 2
  • prin adoptarea Regulamentului (UE) 2022/2065 al Parlamentului European și al Consiliului privind o piață unică pentru serviciile digitale și de modificare a Directivei 2000/31/CE (Regulamentul privind serviciile digitale – DSA), Uniunea Europeană și-a propus să elimine fragmentarea pieței unice în privința serviciilor digitale, facilitând astfel interoperabilitatea și inovarea, dar și garantarea unui mediu online sigur și de încredere pentru consumatori
  • Regulamentul vine cu obligații pentru furnizorii de servicii intermediare, așa cum sunt definite la art. 3 lit. (g), cu privire la conținut, informare, tranzacții comerciale online, asigurând totodată un echilibru între protejarea drepturilor utilizatorilor și asigurarea unui mediu concurențial just în sectoarele digitale. Regulamentul instituie obligații pentru platformele digitale, în sensul adoptării unor măsuri care: – să contracareze conţinutul ilegal și să asigure o reacţie rapidă pentru eliminarea acestuia (propagandă, știri false, incitare la ură, abuzuri asupra copiilor); – să combată comercializarea produselor și serviciilor ilegale; – implementeze instrumente de moderare a conţinutului, asigurând și opţiuni de contestare a deciziilor de eliminare/restricţionare a conţinutului utilizatorilor; – să restricţioneze publicitatea destinată copiilor și modelarea anunţurilor publicitare în baza datelor cu caracter personal sensibile (gen, orientare sexuală, rasă, religie sau convingeri politice); – să restricţioneze elementele de design manipulator (dark patterns)
  • din perspectiva protecției minorilor, preambulul Regulamentului recunoaște în mod explicit ca fiind un obiectiv principal al politicilor Uniunii Europene, precum și o serie de elemente, cu caracter non-exhaustiv, ce ar trebui avute în vedere de către furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari pentru evaluarea riscurilor pentru drepturile copiilor. Interesul superior al minorilor este evidențiat ca fiind unul dintre principalele elemente ce trebuie avute în vedere în proiectarea platformelor și a motoarelor de căutare, furnizorii trebuind să se asigure că minorii au acces la mecanismele prevăzute în Regulament, iar conținutul nu le periclitează dezvoltarea fizică, mentală sau morală
  • prevederile specifice protecției minorilor în mediul online se regăsesc cuprinse în art. 28 al Regulamentului, care la alin. (1) instituie obligația furnizorilor de platforme online accesibile minorilor de a adopta „măsuri adecvate și proporționale pentru a asigura un nivel ridicat de confidențialitate, siguranță și securitate a minorilor în cadrul serviciului lor.” Protecția drepturilor minorilor se regăsește cuprinsă și în prevederi subsecvente ce vizează evaluarea riscurilor, atenuarea riscurilor și standarde. Mai mult, art. 44 prevede la alin. (1) lit. g) faptul că măsurile specifice de 3 protecție a minorilor în mediul online fac parte din acele subiecte pentru care Comisia se va consulta cu Comitetul european pentru servicii digitale și va sprijini elaborarea și punerea în aplicare a unor standarde europene și internaționale. Fiind un regulament direct aplicabil, DSA nu permite adoptarea de măsuri naționale suplimentare. Obligațiile introduse prin propunerea legislativă depășesc cadrul stabilit de DSA și pot genera conflicte de aplicare între cerințele naționale și obligațiile armonizate la nivel european, incertitudine juridică și costuri disproporționate de conformare. Este important de subliniat că DSA permite platformelor să determine cele mai potrivite măsuri de reducere a riscurilor pentru minori, în urma unor evaluări anuale de risc
  • în același timp, în Comunicarea cu privire la Agenda pentru Consumatori 2030, Comisia Europeană a anunțat demararea în anul 2026 a unei noi inițiative care să asigure echitatea digitală și protecția consumatorilor în mediul online, sub forma „Digital Fairness Act (DFA)”, care va acorda o atenție deosebită protecției copiilor în mediul online, pentru a reduce astfel expunerea minorilor la practici și caracteristici dăunătoare ale produselor digitale
  • propunerea legislativă contravine orientărilor Comisiei Europene privind protecția minorilor și, în mod particular, principiului proporționalității. Comisia Europeană recomandă ca măsurile de protecție să fie proporționale cu riscurile identificate, evitând restricții excesive. În mod concret, o interdicție generală pentru serviciile online poate fi disproporționată, deoarece nu toate serviciile prezintă același nivel de risc pentru minori. Potrivit orientărilor Comisiei Europene, controlul parental, deși util, nu poate substitui responsabilitatea platformelor de a proteja minorii, astfel că măsurile excesive sau intruzive trebuie evitate, iar implementarea unor mecanisme de protecție trebuie să fie echilibrată și scalabilă. În spiritul alinierii la inițiativele Uniunii Europene, România ar trebui să aibă în vedere demersurile Comisiei Europene pentru dezvoltarea unei soluții tehnice standardizate pentru verificarea vârstei, care să fie utilizată de toate statele membre, și să evite adoptarea unui mecanism național complex și potențial în contradicție cu această direcție
  • din cele expuse mai sus, reiese cu certitudine intenția legiuitorului european de a avea o reglementare uniformă în materie de servicii digitale, inclusiv cu privire la protecția minorilor în mediul online, ținând cont de caracterul transfrontalier al acestui tip de servicii. Impunerea unor obligații suplimentare în prestarea serviciilor în România este de natură a fragmenta piața unică și/sau a limita accesul anumitor companii pe piața din România; 4
  • expunerea timpurie a copiilor la rețele de socializare și la platforme de acest fel implică riscuri semnificative pentru dezvoltarea emoțională, siguranța online și sănătatea mintală a acestora. Într-un context digital tot mai complex și dificil de controlat de către părinți, este nevoie de măsuri concrete pentru protejarea interesului superior al copilului și pentru încurajarea unui mediu online mai sigur și mai responsabil
  • numai raportat la pornografia infantilă, fenomen asociat traficului de persoane și exploatării, se poate observa o creștere semnificativă a incidenței în baza trimiterilor în judecată dispuse sub acest temei de către Ministerul Public, astfel cum se arată în raportul făcut public în anul 2024. Dacă în 2015 au fost trimise în judecată 65 de persoane, în anul 2024 numărul acestora a crescut la 304, fapt care arată în mod clar nevoia tot mai mare de reglementare, astfel încât să poată fi asigurat un mediu online sigur pentru minori. Cu toate acestea, propunerea legislativă ridică îngrijorări semnificative. În plus, având în vedere că are o abordare excesiv de tolerantă cu privire la accesul copiilor pe majoritatea platformelor digitale, fiind permisă vizionarea de „conținut video cu consum pasiv, care nu presupune interacțiune socială publică”, persistă riscul de expunere a minorilor la conținut nepotrivit, care dezvoltă adicție, astfel încât nivelul de protecție este insuficient. Această prevedere contravine obiectivului soluției legislative de a proteja minori de riscurile online, deoarece conținutul pasiv poate fi la fel de dăunător – prin algoritmi de recomandare, publicitate ascunsă sau mesaje subtile care afectează dezvoltarea emoțională
  • lipsa unui mecanism independent de evaluare și clasificare a conținutului lasă la latitudinea platformelor decizia privind ceea ce este „sigur”, riscând astfel expunerea minorilor la materiale inadecvate. De asemenea, propunerea legislativă nu abordează efectele psihologice ale consumului pasiv, cum ar fi dependența de ecrane sau normalizarea comportamentelor riscante, plecând în mod eronat de la premisa că cea mai mare problemă a prezenței copiilor pe platformele digitale este dată de posibilitatea lor de a interacționa cu ceilalți utilizatori. Astfel, fără ajustări suplimentare și clarificări, cadrul propus nu reușește să satisfacă necesitatea unei supravegheri corespunzătoare pentru siguranța celor mai vulnerabili utilizatori și nu își atinge obiectivul propus
  • propunerea legislativă urmărește interzicerea în orice condiții a accesului minorilor sub 16 ani pe platformele online cu conținut partajat (numite de inițiatori platforme de social media). Având în vedere impactul unei astfel de măsuri asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale copilului, așa cum sunt ele recunoscute prin Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, ca și limitarea 5 autorității părintești, propunerea legislativă trebuie însoțită de o evaluare preliminară (prevăzută și de art. 7, alin. (31) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă), care în prezent lipsește
  • în condițiile în care, în privința limitării accesului la rețele de socializare a minorilor sub 16 ani, există numeroase inițiative legislative, în diferite etape de dezbatere în Parlament și la nivel european, este necesară coordonarea și sintetizarea legislației existente și a celei propuse pentru evitarea paralelismelor, a dublei reglementări sau a contradicțiilor legislative
  • obiectivul declarat al propunerii legislative, protejarea minorilor sub 16 ani împotriva riscurilor asociate utilizării platformelor de social media, este legitim și necesar. Cu toate acestea, soluția propusă, bazată pe instituirea unui regim special de limitare a funcționalităților de tip social public și pe obligații extinse de verificare a vârstei în sarcina platformelor, nu răspunde adecvat naturii structurale a problemei și ridică serioase probleme de proporționalitate și coerență normativă
  • deși propunerea legislativă afirmă că nu instituie o interdicție generală a accesului la internet sau la tehnologie, ea introduce o limitare semnificativă a accesului minorilor sub 16 ani la funcționalitățile esențiale ale platformelor de social media, inclusiv postarea de conținut public, interacțiunea publică și utilizarea algoritmilor de recomandare. Aceste restrângeri afectează în mod direct exercitarea dreptului la informare și exprimare și trebuie analizate prin prisma art. 53 din Constituție
  • problema expunerii minorilor la conținut nociv este legată în mod direct de arhitectura algoritmică a platformelor, de mecanismele de amplificare automată și de logica comercială a maximizării timpului petrecut online. Limitarea accesului utilizatorului final nu modifică în mod real parametrii sistemici care generează distribuirea disproporționată a conținutului violent sau manipulator. În absența unor obligații concrete privind reconfigurarea mecanismelor algoritmice și al practicilor comerciale, intervenția propusă rămâne parțială
  • propunerea legislativă introduce un sistem gradual de verificare a vârstei, incluzând declarații explicite, indicatori tehnici sau confirmări indirecte prin terți, cu interdicția colectării datelor sensibile și cu stocarea exclusivă a unei valori binare privind împlinirea vârstei de 16 ani. Chiar și în aceste condiții, eficiența practică a mecanismului este discutabilă, în lipsa unei infrastructuri tehnice interoperabile la nivel european. Mecanismele bazate pe auto-declarare sau pe indicatori tehnici generali sunt ușor de eludat, iar verificarea prin terți ridică probleme de coordonare transfrontalieră; 6
  • un aspect central îl reprezintă compatibilitatea efectivă cu Regulamentul (UE) 2022/2065 privind serviciile digitale (Digital Services Act). Domeniul protecției minorilor și al gestionării riscurilor sistemice generate de platformele de social media este deja reglementat la nivel european, iar pentru platformele foarte mari competența principală de supraveghere aparține Comisiei Europene. Introducerea, prin lege națională, a unor obligații suplimentare privind limitarea funcționalităților sau configurarea mecanismelor de verificare a vârstei riscă să depășească marja de intervenție permisă statelor membre și să fie, în practică, dificil sau imposibil de impus unor furnizori globali. În absența unei corelări explicite cu mecanismele de cooperare și aplicare prevăzute de DSA, măsurile propuse pot rămâne formal adoptate, dar inaplicabile efectiv
  • regimul sancționator este aplicabil exclusiv furnizorilor de platforme, ceea ce reprezintă un element pozitiv în raport cu alte inițiative similare. Totuși, atribuirea competenței de supraveghere Autorității Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) trebuie analizată în raport cu arhitectura DSA, care stabilește mecanisme clare de coordonare între statele membre și Comisia Europeană. Fără o delimitare precisă a competențelor și fără integrarea în mecanismul european existent, aplicarea sancțiunilor poate deveni incertă sau contestabilă
  • dezbaterea europeană arată că soluțiile bazate exclusiv pe praguri de vârstă și limitări tehnice pot conduce la migrarea utilizării către alte servicii digitale sau către platforme mai puțin reglementate, reducând capacitatea de protecție efectivă
  • o politică publică eficientă în acest domeniu ar trebui să fie centrată pe prevenție sistemică: audit algoritmic independent, transparență reală privind mecanismele de recomandare, limitarea designului adictiv, consolidarea educației digitale și media și integrarea acestor măsuri într-o strategie națională coerentă, armonizată cu cadrul european
  • în propunerea legislativă, la Cap.II, art. 4 alin. (2), se stabilește că răspunderea pentru aplicarea legii revine furnizorilor, fără a fi transferată utilizatorilor sau părinților. Această prevedere creează o formă de răspundere obiectivă extrem de oneroasă, care ignoră regimul de exonerare de răspundere („safe harbor”) pentru furnizorii de servicii intermediare stabilit la nivel european. Furnizorii nu pot fi făcuți responsabili pentru acțiunile utilizatorilor care eludează sistemele de verificare a vârstei (de exemplu, prin utilizarea de VPN-uri sau date false), deoarece statele membre nu pot impune o obligație generală de monitorizare activă a tuturor utilizatorilor pentru a detecta minorii care au declarat vârste false; 7
  • prevederea de la cap. IV, art. 9 lit. d), care interzice utilizarea algoritmilor de recomandare pentru „maximizarea timpului de utilizare” în cazul minorilor, este lipsită de claritate și predictibilitate juridică. „Maximizarea timpului” este un concept comercial, nu un termen juridic definit, ceea ce face imposibilă sancționarea obiectivă a furnizorilor. În plus, reglementarea sistemelor de recomandare este deja subiectul unor obligații stricte de transparență și auditare sub egida DSA, orice adăugire la legea națională creând insecuritate juridică și fragmentare legislativă
  • în legătură cu verificarea vârstei, deși mecanismele propuse la cap. III, art. 6 alin. (1) sunt variate (autodeclarație, indicatori tehnici, confirmare indirectă prin cont adult sau servicii terțe), eficiența lor practică rămâne discutabilă. Declarația explicită a utilizatorului privind împlinirea vârstei de 16 ani este ușor de ocolit, iar mecanismele mai riguroase pot genera costuri operaționale semnificative pentru platforme și bariere de acces pentru utilizatori
  • măsurile propuse pot genera un risc de migrare a minorilor către platforme nereglementate. Limitarea accesului la platformele mari, care sunt mai ușor de reglementat, poate determina migrarea minorilor către platforme mai mici, mai puțin vizibile și potențial mai riscante, unde aplicarea legii este dificilă
  • alegerea vârstei de 16 ani nu este susținută în expunerea de motive de dovezi științifice specifice care să justifice acest prag în raport cu alternativele (13, 14 sau 15 ani). Diferite state europene au optat pentru praguri diferite (Franța – 15 ani), iar absența unei fundamentări explicite poate fi un punct vulnerabil
  • în concluzie, în lipsa unei fundamentări științifice solide, a unei evaluări de impact și a unei corelări riguroase cu mecanismele deja instituite prin Digital Services Act (DSA), propunerea legislativă nu asigură un echilibru adecvat între protecția minorilor și respectarea drepturilor fundamentale și riscă să genereze o intervenție normativă dificil de implementat în practică.
Inițiat de senatori și deputați PSD, USR, PNL, AUR, UDMR, minorități, cu termen de avizare 3.03.2026, acest proiect a primit aviz favorabil.

Alte puncte de pe ordinea de zi:

  • Invitația Comisiei Naționale a României pentru UNESCO de nominalizare a unui reprezentant în Comitetul Național de Desemnare
  • Notă privind participarea CES România la reuniunea Biroului UCESIF, Assinie, Coasta de Fildeș, 2 aprilie 2026
  • Notă privind contribuția CES România la documentul de reflecție pe tema coeziunii sociale pregătit de NESC Irlanda
  • Informare privind şedinţa Biroului Executiv din data de 25.02.2026

Concluzie

În ședința din 25 februarie 2026, Plenul CES a analizat 20 proiecte de acte normative, adoptând 9 avize favorabile, 8 avize nefavorabile și 1 punct de vedere; 2 proiecte au fost returnate.