Ședința Plenului CES (04.03.2026): Proiecte din domeniile fiscalitate, pensii, muncă, apărare și ordine publică, economie, energie, justiție, sănătate

Plenul Consiliului Economic și Social (CES) s-a reunit în ședință online în data de 4 martie 2026, ora 12:00, pentru a dezbate și aviza o serie de proiecte de acte normative.

Puncte principale de pe ordinea de zi

Avizarea proiectelor de acte normative: Plenul a analizat următoarele proiecte de acte normative:

  • Proiect de Ordonanță de urgență a Guvernului privind unele măsuri fiscale
Inițiat de Ministerul Finanțelor, cu termen de avizare 10.03.2026, acest proiect a primit aviz favorabil cu observații.
  • Proiect de Lege pentru modificarea și completarea Legii responsabilității fiscal-bugetare nr.69/2010
Inițiat de Ministerul Finanțelor, cu termen de avizare 11.03.2026, acest proiect a primit aviz favorabil.
  • Proiect de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare și societățile de administrare a investițiilor, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, pentru modificarea și completarea Legii nr. 74/2015 privind administratorii de fonduri de investiții alternative, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 243/2019 privind reglementarea fondurilor de investiții alternative și pentru modificarea și completarea unor acte normative
Inițiat de Ministerul Finanțelor, cu termen de avizare 11.03.2026, acest proiect a primit aviz favorabil.
  • Proiect de Ordonanță de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă
Inițiat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, cu termen de avizare 13.03.2026, acest proiect a primit aviz favorabil.
  • Proiect de Ordonanță de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc
Inițiat de Ministerul Finanțelor, cu termen de avizare 16.03.2026, acest proiect a primit aviz favorabil.
  • Proiect de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea alineatelor (2) și (3) ale articolului 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1570/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor specifice dezvoltării rurale cuprinse în Planul strategic PAC 2023-2027
Inițiat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu termen de avizare 16.03.2026, acest proiect a primit aviz favorabil.
  • Proiect de Ordonanță de urgență a Guvernului privind măsurile aplicabile clienţilor finali casnici din piaţa de gaze naturale în perioada 1 aprilie 2026 – 31 martie 2027
Inițiat de Ministerul Energiei, cu termen de avizare 17.03.2026, avizarea proiectului a fost amânată.
Inițiat de senatori și deputați SOS RO, neafiliați, cu termen de avizare 12.03.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil.
Motivarea avizului:
  • conform propriei constituții, Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Suveranitatea națională aparține poporului Republicii Moldova, iar teritoriul său este inalienabil. Modificarea acestor dispoziții sunt prevăzute de art. 142 din Constituția Republicii Moldova, care prevede organizarea și aprobarea printr-un referendum cu votul majorității cetățenilor înscriși în listele electorale. De asemenea, Constituția României se aliniază acelorași principii
  • decizia de unire a celor două state nu poate să fie forțată de către o lege a statului român, ci ea trebuie să aparțină cetățenilor celor două state, care să se pronunțe asupra 2 acestui act prin referendum, urmând ca măsurile legislative, constituționale și administrative să se producă drept urmare
  • sub aspectul calității reglementării și al tehnicii legislative: proiectul este excesiv de lacunar pentru un obiect de reglementare cu efecte constituționale, instituționale și sociale majore. Nu sunt reglementate elemente esențiale precum: mecanismul juridic al unirii (act bilateral/internațional), efectele asupra cetățeniei și drepturilor cetățenilor, continuitatea ordinii juridice, organizarea administrativ-teritorială, regimul drepturilor electorale, protecția drepturilor minorităților, tranziția sistemelor de protecție socială, sănătate, educație, fiscalitate etc. Lipsa acestor repere creează un risc major de insecuritate juridică și de afectare a drepturilor persoanelor vizate
  • sub aspectul drepturilor și libertăților fundamentale (dreptul la participare, autodeterminare, nediscriminare, protecția minorităților): proiectul nu conține garanții privind consultarea democratică a cetățenilor vizați și nici măsuri explicite pentru protecția drepturilor minorităților și a grupurilor vulnerabile din teritoriul statului vecin (inclusiv în raport cu particularități regionale menționate chiar în expunerea de motive)
  • în lipsa unui cadru de garanții și tranziție, adoptarea unei norme declarative poate amplifica tensiuni sociale și poate afecta, indirect, exercitarea efectivă a drepturilor (egalitate de tratament, securitate, acces la servicii publice)
  • sub aspectul impactului socio-economic și al protecției sociale, pentru o măsură cu efect potențial asupra a milioane de persoane și asupra sistemelor de protecție socială, muncă, educație și sănătate, propunerea legislativă nu este însoțită de o arhitectură de implementare și de evaluări de impact care să permită Consiliului Economic și Social să aprecieze consecințele asupra drepturilor sociale și a egalității de șanse. Simpla notificare a unor actori internaționali (art. 4) nu suplinește lipsa unui plan normativ și administrativ detaliat
  • problema constituțională centrală este că legiuitorul ordinar nu are competența de a decide unirea cu un alt stat. Constituția României stabilește la art. 152 că există limite absolute ale revizuirii, însă chestiunea mai gravă este că o astfel de propunere legislativă nu modifică Constituția, ci pretinde că o poate ignora. Unirea cu un alt stat ar presupune modificarea teritoriului României, a cetățeniei, a suveranității și, implicit, a întregii ordini constituționale. Or, acestea sunt materii care impun revizuirea Constituției în procedura specială prevăzută de art. 150-152, cu majoritate de două treimi în ședință comună, referendum obligatoriu și respectarea limitelor de revizuire. O lege ordinară adoptată cu majoritate simplă, cum sugerează art. 76 alin. (2) citat în text, nu poate produce niciun efect juridic în acest domeniu; 3
  • orice unire între două state suverane implică un tratat internațional bilateral, ratificat conform dreptului intern al ambelor state, cu parcurgerea tuturor procedurilor constituționale la nivel național. O lege adoptată unilateral de Parlamentul României nu produce niciun efect față de un stat terț suveran. Actul normativ nu are cum să oblige Republica Moldova și nici nu poate crea drepturi sau obligații pe teritoriul acesteia, ceea ce îl golește de orice conținut juridic real
  • în pofida trimiterii, în propunerea legislativă, la Acordul final de la Helsinki sau tocmai în virtutea prevederilor acestui Acord, din perspectiva Constituției și a dreptului internațional, Parlamentul României nu poate decide unilateral modificarea granițelor țării și unirea cu un alt stat suveran – din formulare putându-se înțelege inclusiv absorbția (neconstituțională) a României în interiorul unor noi granițe ale unei noi Republici Moldova – în absența unor consultări populare (de natura referendumului) și, mai ales, în absența acordurilor, tratatelor sau înțelegerilor diplomatice prealabile cu Republica Moldova. Acordul de la Helsinki consacră atât posibilitatea modificării frontierelor pe cale pașnică, cât și principiul integrității teritoriale și al neamestecului în treburile interne.
  • propunerea legislativă are un caracter declarativ și unilateral, stabilind prin art. 2 că „Parlamentul României decide unirea României cu Republica Moldova”, iar prin art. 3 abilitează Guvernul să înceapă „de urgență, imediat, negocieri cu autoritățile de la Chișinău pentru definitivarea unirii cu Republica Moldova”, aspecte care încalcă nu doar limitele atribuțiilor de legiferare ale Parlamentului și suveranitatea poporului român, ci, în mod flagrant, și suveranitatea Republicii Moldova, cu potențialul declanșării unor conflicte de natură diplomatică cu risc crescut de acutizare a situației de criză create de conflictul armat din Ucraina
  • sub aspectul conformității cu obligațiile internaționale relevante, proiectul nu integrează cerințe procedurale și garanții rezultate din principiile dreptului internațional și din standardele Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) privind modificarea frontierelor exclusiv pe cale pașnică și prin acord, precum și fără a reflecta necesitatea consimțământului democratic exprimat în statul vizat. Acest mod de reglementare este de natură să genereze vulnerabilități de compatibilitate cu angajamentele internaționale ale României
  • propunerea legislativă ignoră implicațiile juridice complexe în raport cu Uniunea Europeană și NATO. România este stat membru UE și NATO, în timp ce Republica Moldova are un statut distinct. Integrarea teritoriului unui alt stat ar produce efecte directe asupra frontierelor externe ale UE și asupra arhitecturii de securitate, necesitând acorduri și tratate internaționale suplimentare. Simplul anunț al notificării 4 către U.E., N.A.T.O., O.N.U. sau U.S.A., prevăzut la art. 4, nu suplinește aceste proceduri
  • prin formularea categorică „decide unirea”, propunerea legislativă creează o aparență de fapt împlinit fără existența unui acord bilateral și fără consultare publică, ceea ce poate genera tensiuni diplomatice și afectează principiul loialității constituționale și al cooperării internaționale
  • proiectul legislativ nu conține norme tranzitorii, nu reglementează statutul cetățeniei, al sistemelor juridice, al proprietății publice și private, al datoriei publice, al sistemelor fiscale, al protecției sociale sau al administrației publice. Lipsa oricărei fundamentări economice, sociale și bugetare contravine cerințelor de previzibilitate și claritate a legii
  • având în vedere problemele de constituționalitate, neconformitatea cu principiile dreptului internațional, lipsa oricărei fundamentări economice și juridice, precum și caracterul unilateral și declarativ al textului, propunerea legislativă nu îndeplinește exigențele minime de legalitate și previzibilitate.
Inițiat de Lucian-Nicolae ANDRUŞCĂ – deputat PSD, cu termen de avizare 12.03.2026, acest proiect a primit aviz favorabil cu observații.
Inițiat de deputați PNL, cu termen de avizare 12.03.2026, acest proiect a primit aviz favorabil cu observații.
Inițiat de deputați PNL, cu termen de avizare 10.03.2026, acest proiect a primit aviz favorabil.
Inițiat de deputați SOS RO, neafiliat, cu termen de avizare 12.03.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil.
Motivarea avizului:
  • propunerea legislativă are ca obiect de reglementare instituirea unor obligații suplimentare privind evidențierea distinctă a donațiilor utilizate pentru finanțarea cheltuielilor electorale, certificarea acestora de către mandatarul financiar și excluderea de la rambursare a părții din cheltuieli finanțate din donații. Analiza juridică relevă însă că prevederile propuse sunt, în esență, deja reglementate prin 2 cadrul normativ în vigoare, iar intervenția legislativă este redundantă și susceptibilă să genereze suprapuneri și dificultăți de aplicare: – obligațiile privind trasabilitatea și evidența distinctă a fondurilor există deja în legislația actuală; – atribuțiile mandatarului financiar sunt deja reglementate; – propunerea generează suprapuneri și potențială birocratizare
  • nu este demonstrată necesitatea unei intervenții legislative
  • deși propunerea legislativă urmărește consolidarea transparenței și trasabilității fondurilor provenite din donații în campaniile electorale, soluțiile propuse dublează, în mare măsură, mecanismele deja existente de raportare și control, generând sarcini administrative sporite pentru competitori și pentru Autoritatea Electorală Permanentă, fără o evaluare clară a proporționalității
  • totodată, extinderea sferei sumelor nerambursabile poate afecta echilibrul regimului de finanțare publică a campaniilor, fără o fundamentare suficientă privind impactul asupra competiției electorale și asupra egalității de șanse între competitori
  • cu toate că obiectivul declarant este legitim, soluția propusă generează un efect disproporționat asupra pluralismului politic și echității competiției electorale
  • mecanismul actual de rambursare a cheltuielilor eligibile permite competitorilor electorali care obțin un anumit nivel de susținere electorală să își stabilizeze financiar campania, reducând riscul personal și facilitând participarea actorilor noi sau independenți. Interzicerea rambursării părții finanțate din donații transformă sprijinul civic într-un cost definitiv, ceea ce afectează în mod direct partidele mici și candidații independenți, care nu beneficiază de subvenții publice consistente și se bazează predominant pe donații
  • deși textul este formulat aparent neutru și se aplică tuturor competitorilor, impactul său este asimetric. Partidele parlamentare, care dispun de subvenții anuale semnificative de la bugetul de stat, pot finanța campaniile din aceste surse și pot optimiza mecanismul de rambursare. În schimb, actorii politici fără acces la subvenții sunt plasați într-o poziție structural dezavantajată, fiind obligați să suporte integral riscul financiar al participării electorale
  • în consecință, propunerea legislativă are potențialul de a consolida poziția partidelor deja finanțate public și de a reduce șansele reale de competiție ale noilor formațiuni și ale candidaților independenți, afectând dinamica pluralismului politic garantat de art. 8 din Constituție și principiul egalității de șanse în competiția electorală; 3
  • în lipsa unor mecanisme compensatorii pentru actorii politici fără subvenții sau a unei reforme mai ample a sistemului de rambursare, propunerea legislativă riscă să producă un dezechilibru structural în competiția electorală.
Inițiat de senatori și deputați AUR, cu termen de avizare 12.03.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil.
Motivarea avizului:
  • introducerea unei scutiri de impozit pentru prima locuință de până la 150 m2 afectează direct veniturile bugetelor locale, fără a fi însoțită de o evaluare clară a impactului financiar și a unor mecanisme de compensare. Impozitul pe clădiri reprezintă o sursă importantă și predictibilă de finanțare pentru autoritățile administrației publice locale, iar diminuarea bazei de impozitare poate reduce capacitatea acestora de a susține servicii publice și investiții la nivel local; 2
  • totodată, măsura nu este corelată cu criterii privind nivelul veniturilor sau capacitatea contributivă, astfel încât facilitatea fiscală ar putea fi acordată inclusiv persoanelor cu resurse financiare ridicate. În absența unei analize privind sustenabilitatea bugetară și echitatea măsurii, există riscul apariției unor distorsiuni în sistemul de impozitare locală și al afectării principiului autonomiei financiare a autorităților locale
  • având în vedere că majoritatea apartamentelor dispun de o suprafață de sub 150 m2, impactul ar putea fi unul negativ, fiind afectate semnificativ bugetele administrațiilor locale
  • propunerea legislativă nu prezintă impactul bugetar al măsurilor propuse.
Inițiat de deputați POT, neafiliați, cu termen de avizare 12.03.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil.
Motivarea avizului:
  • în ansamblu, deși obiectivul declarat al propunerii legislative – creșterea transparenței și fundamentării actelor fiscale locale – este legitim, modalitatea de reglementare propusă creează riscuri serioase de afectare a autonomiei locale, de confuzie conceptuală între taxe și tarife și de încălcare a principiilor constituționale
  • măsurile propuse afectează principiul autonomiei locale consacrat de Constituția României, or, autonomia financiară reprezintă o componentă esențială a autonomiei locale, iar dreptul consiliilor locale de a stabili taxe și impozite locale, în condițiile 2 legii, presupune o marjă reală de apreciere. Impunerea unei formule restrictive și standardizate privind stabilirea nivelului taxelor reduce semnificativ această marjă și poate fi calificată drept o ingerință excesivă a legiuitorului central în competența autorităților deliberative locale
  • taxele locale nu au exclusiv natura unor contraprestații individuale, ci reprezintă instrumente de finanțare a serviciilor publice locale și a funcționării administrației, în cadrul autonomiei prevăzute la art. 120 și 121 din Constituție. Condiționarea rigidă a cuantumului taxei de „costul rezonabil” al unui serviciu determinabil reduce marja de politică fiscală locală și introduce o abordare strict contabilă, incompatibilă cu logica finanțării colective a serviciilor publice.
  • condiționarea nivelului taxelor locale de acoperirea strictă a costului serviciului prestat transformă natura juridică a taxelor locale într-un mecanism exclusiv de recuperare a costurilor, apropiat de regimul tarifelor. Or, potrivit doctrinei și practicii constituționale, taxele locale pot avea și un rol de politică publică sau de reglementare, nu doar unul de recuperare a cheltuielilor directe. Limitarea acestora la o structură rigidă de tip „cost-based” contravine caracterului lor juridic distinct și poate genera confuzii între noțiunea de taxă și cea de tarif administrativ
  • noțiunea de „cost rezonabil” este insuficient definită, generând un risc ridicat de litigii și transferând instanțelor rolul de a evalua oportunitatea și structura bugetară a deciziilor locale. Obligația de reevaluare a tuturor taxelor în termen de 12 luni creează, de asemenea, o sarcină administrativă semnificativă pentru autoritățile locale
  • introducerea unor condiționări suplimentare privind stabilirea taxelor locale, inclusiv corelarea strictă cu costul unui serviciu determinabil și instituirea obligației detaliate de fundamentare, riscă să limiteze în mod excesiv autonomia financiară a autorităților administrației publice locale. Deși principiul proporționalității este deja consacrat la nivel constituțional și reflectat în jurisprudență, transpunerea sa într-o formulare rigidă poate genera dificultăți de aplicare practică, în special în situațiile în care serviciile publice au caracter general sau costuri indirecte dificil de individualizat
  • instituirea unei răspunderi administrative pentru nerespectarea obligației de fundamentare poate conduce la creșterea riscului de blocaje decizionale și litigii, fără a exista o evaluare clară a impactului asupra funcționării administrației locale. În absența unei analize privind efectele asupra capacității autorităților locale de a-și asigura resursele necesare finanțării serviciilor publice, propunerea poate crea rigidități suplimentare într-un domeniu care necesită flexibilitate și adaptare la 3 realitățile locale. De menționat este că un oraș turistic, o zonă industrializată sau o comună agricolă au nevoi, ritmuri de dezvoltare și fluxuri bugetare complet diferite, deoarece există structuri economice la nivel local, astfel că nu se ține cont de acest demers în cadrul proiectului. Uniformizarea prin constrângeri birocratice afectează capacitatea consiliilor locale de a adopta măsuri rapide și adaptate pentru serviciile comunitare
  • propunerea legislativă trebuie să țină cont înainte de toate de impactul economic generat. România are în momentul de față un număr de 3.181 de unități administrativ‑teritoriale, iar fiecare dintre acestea adoptă anual un număr considerabil de taxe sau ajustări ale taxelor locale. Dacă presupunem că, în medie, o unitate administrativ-teritorială (UAT) elaborează între 10 și 15 modificări sau reînnoiri de taxe pe an, introducerea obligativității unei note de fundamentare complexe ar genera între 38.000 și 47.000 de documentații suplimentare anual. Prepararea unei astfel de note, conform cerințelor din proiect, respectiv justificarea taxei, descrierea serviciului, estimarea costurilor, analiza impactului bugetar și socio‑economic, ar necesita aproximativ 12–20 de ore de muncă specializată pentru fiecare taxă. La un cost mediu salarial de 85 lei pe oră (conform datelor statistice INS pentru 2025), rezultă un efort financiar administrativ cuprins între 48 și 80 milioane lei anual. Aceste costuri nu sunt finanțate prin lege și nu sunt compensate prin beneficii relevante, reprezentând o povară inutilă asupra bugetelor locale. Aproximarea impactului trebuie abordată în contextul în care ar exista expertiza realizării unor note unitare și conforme cu prevederile legislative de bază, însă această expertiză lipsește, mai ales în mediul rural
  • propunerea legislativă obligă autoritățile să publice nota de fundamentare cu cel puțin 30 de zile înainte de adoptarea actului fiscal. Această obligație, combinată cu durata procedurilor publice și cu deliberarea în consiliile locale, conduce la o amânare de aproximativ 30 până la 60 de zile în adoptarea taxelor locale. Dat fiind faptul că aproximativ 73% dintre UAT‑uri își aprobă bugetele în primele 45 de zile ale anului, întârzierea ar împinge adoptarea bugetelor într-o perioadă în care investițiile locale deja suferă de blocaje generate de proceduri interne, provocând o scădere a ritmului de execuție a proiectelor publice. Prin instituirea obligației ca orice taxă să fie strict corelată cu costul serviciului prestat și să nu îl depășească, propunerea legislativă transformă toate taxele locale în taxe strict de recuperare a costurilor, fiind impusă o abordare de tip structură de cost. Acest lucru contravine însăși naturii unor taxe precum cele pentru publicitate, parcări, mijloace de transport sau avize 4 administrative, care nu reflectă costuri directe, ci au și rol de reglementare a activităților economice locale
  • instituirea obligației de publicare a notei de fundamentare cu minimum 30 de zile înainte de adoptare, coroborată cu termenele prevăzute de legislația privind transparența decizională, se generează o suprapunere procedurală care poate conduce la blocaje administrative. În lipsa unei corelări explicite cu Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu modificările și completările ulterioare, există riscul apariției unor neclarități privind natura juridică a notei de fundamentare și regimul său procedural
  • raportarea strictă la costul serviciului prestat ridică dificultăți practice și juridice privind modalitatea de determinare a costurilor indirecte, a cheltuielilor administrative generale și a investițiilor pe termen lung
  • în concluzie, analiza conținutului normativ relevă că soluțiile propuse nu aduc elemente substanțial noi în raport cu cadrul juridic existent și nu creează mecanisme operaționale capabile să producă efecte semnificative asupra practicii administrative: – lipsa unei necesități normative reale Principiul justei așezări a sarcinilor fiscale și cel al proporționalității sunt deja consacrate la nivel constituțional și sunt aplicate în mod constant de instanțele de contencios administrativ. Consacrarea lor explicită în Codul fiscal are caracter reiterativ și nu introduce instrumente juridice suplimentare care să modifice în mod efectiv practica administrativă; – caracter predominant declarativ al reglementării Proiectul stabilește obligații generale privind corelarea taxei cu „costul rezonabil al serviciului prestat”, fără a defini criterii, metodologii sau standarde de evaluare. În absența unor instrumente operaționale clare, dispozițiile riscă să rămână la nivel formal, fără impact practic asupra modului de stabilire a taxelor locale; – suprapunere cu reglementări existente Obligația de motivare și fundamentare a actelor administrative, precum și cerințele de transparență decizională sunt deja reglementate prin legislația în vigoare, inclusiv Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională și cadrul general al contenciosului administrativ. Propunerea legislativă nu introduce mecanisme noi de control sau responsabilizare, ci dublează parțial dispoziții existente; – posibile dificultăți de aplicare 5 Noțiunea de „cost rezonabil al serviciului” nu este definită și nu ține cont de specificul serviciilor publice locale, unde costurile nu pot fi întotdeauna individualizate sau corelate direct cu un beneficiar determinat. Această formulare poate genera interpretări neunitare și potențiale litigii, fără a oferi o bază tehnică suficientă pentru aplicare uniformă; – impact practic limitat Proiectul nu instituie un mecanism clar de verificare, nu definește standarde economice aplicabile și nu creează instrumente suplimentare de control administrativ. În aceste condiții, este puțin probabil ca reglementarea să conducă la modificări semnificative în practica stabilirii taxelor locale
  • propunerea legislativă nu justifică o intervenție legislativă distinctă, având un caracter predominant declarativ și reiterând principii deja consacrate, fără a introduce mecanisme operaționale capabile să producă un impact practic semnificativ
  • de asemenea, propunerea legislativă nu conține dispoziții tranzitorii și nu clarifică aplicabilitatea noilor reguli asupra taxelor deja instituite, ceea ce contravine exigențelor de previzibilitate și claritate impuse de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Inițiat de senatori și deputați PSD, UDMR, PNL, AUR, minorități, neafiliați, cu termen de avizare 10.03.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil.
Motivarea avizului:
  • ➢ propunerea legislativă încearcă transpunerea Regulamentului european 1252/2024 (CRMA) privind materiile critice, însă propunerea legislativă nu se limitează la implementarea obligațiilor impuse de CRMA, ci introduce un regim juridic extins și accelerat pentru proiectele miniere strategice, care depășește semnificativ sfera și spiritul regulamentului; ➢ deși regulamentele europene nu au de obicei nevoie de transpunere în legislația națională, ele fiind direct aplicabile, în acest caz este într-adevăr necesară clarificarea unor măsuri de punere în aplicare privind funcționarea ghișeelor unice. Cu toat acestea, soluția legislativă selectează doar componenta procedurală a CRMA și o dezvoltă într-un regim favorizant pentru exploatarea minieră, fără a prelua în mod echilibrat componentele privind monitorizarea riscurilor, sustenabilitatea și circularitatea. Transpunerea vizează doar proiectele miniere de extracție, nu și proiectele de prelucrare și reciclare a materiilor prime, or regulamentul stabilește ținte pentru fiecare din aceste trei activități. În schimb propunerea națională adaugă prevederi suplimentare care contrazic regulamentul; ➢ principalele critici sunt aduse cu privire la:
  • micșorarea termenelor de autorizare față de cele prevăzute în regulament: – ghișeul unic – de la 27 la 24 de luni, de la 24 la 21 de luni pentru proiecte deja supuse autorizării și de la 6 luni la 3 luni posibilitatea de extindere a termenelor; – procedura de evaluare asupra mediului – termene mai scurte de la 85 la 45 de zile pentru organizarea dezbaterii publice și de la minimum 30 la 15 zile pentru consultarea publicului. Este necesară păstrarea termenelor din regulament pentru a asigura participarea adecvată a publicului și pentru a evita vicierea procedurilor
  • regimul juridic: Deși regulamentul stabilește nevoia de urgență pentru rezolvarea litigiilor ce privesc actele emise pentru proiecte strategice, acesta precizează faptul că prevederile nu trebuie să aducă atingere dreptului la justiție și actului judecat. Or, propunerea legislativă prevede: – competenta exclusivă a Curții de Apel București în primă instanță – acest lucru pune în dificultate accesul la justiție, fiind departe de zona de proiect și persoanele afectate. Litigiile ar trebui depuse în jurisdicția reclamantului. 3 – termene impuse pentru judecată și redactare – nivelul urgenței și termenele ar trebui apreciate de judecător, iar procesul trebuie să devină prioritar în funcție de interesul public servit. Impunerea unor termene atât de scurte (uneori doar 2 zile pentru anumite etape), poate interfera cu dreptul de acces la justiție. Regulamentul stabilește că termenele nu trebuie să aducă atingere căilor de atac; – art. 19 care prevedere anularea excepției de nelegalitate limitează accesul la justiție a persoanelor impactate; – mecanism de „remediere a viciilor” în instanță, prin care autoritățile pot corecta deficiențe constatate – Remedierea viciilor invocate în instanță nu se regăsește în regulament și nu este o practică judecătorească existentă. Prin aceste prevederi se confundă rolul judecătorului de a decide respectarea legislației cu rolul apărătorului părții și a consultanților juridici de modifica actele contestate conform deciziei instanței; – posibilitatea reemiterii oricând a avizelor (art. 8). În regulament nu se precizează posibilitatea de a emite oricând avize, ba mai mult, regulamentul stabilește respectarea procedurilor legale. Avizele au o anumită logică a emiterii pentru că se bazează pe informații din actele emise anterior
  • regimul exproprierilor: CRMA permite calificarea proiectelor strategice drept de interes public major, în condițiile legislației europene aplicabile, dar nu obligă statele membre să modifice codurile interne privind proprietatea sau fondul forestier. Propunerea legislativă extinde regimul de expropriere pentru cauza de utilitate publică, dar o depășește în anumite instanțe, fiind în conflict cu dreptul de proprietate și regulamentul transpus: – exceptarea deținerii titlului de proprietate pentru emiterea autorizației de construire. Această prevedere justifică exproprierea fără acord sau negociere a proprietăților private, deși prin art. 15 se menționează că dobândirea terenurilor se face în condițiile legii, inclusiv prin cauză de utilitate publică, ce presupune o negociere. Totuși exproprierea pentru cauză de utilitate publică se poate face în cazul refuzului ofertei sau absenței proprietarului. Aceste prevederi riscă să limiteze dreptul la proprietate privată – or regulamentul cere ca proiectele să demonstreze acceptare socială și protecția populației locale, „inclusiv respectarea drepturilor omului, a drepturilor populațiilor indigene și a drepturilor lucrătorilor, în special în cazul relocării 4 involuntare”. Astfel exproprierea ar trebui să fie realizată de comun acord, cu despăgubiri negociate și echitabile; – scoaterea definitivă din fondul forestier a terenurilor necesare acestor proiecte, fără compensare – această prevedere aduce atingere criteriului de protecție a mediului stipulat în Regulament „proiectul ar urma să fie implementat în mod durabil, în special în ceea ce privește monitorizarea, prevenirea și reducerea la minimum a impactului asupra mediului”; – inițierea exproprierii fără aprobarea indicatorilor tehnico-economici – acest mecanism încalcă un alt criteriu de desemnare a proiectelor strategice, și anume „proiectul este sau va deveni fezabil din punct de vedere tehnic într- un interval de timp rezonabil, iar volumul de producție preconizat al proiectului poate fi estimat cu un nivel suficient de încredere”. Or acest lucru nu poate fi stabilit fără indicatori tehnico-economici care trebuie să survină oricum înaintea exproprierilor; – se pot emite autorizații de construire și fără documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism aprobate – contravine prevederii din Regulament conform căreia „autoritățile naționale, regionale și locale responsabile cu elaborarea planurilor, inclusiv a planurilor de zonare, de amenajare a teritoriului și de utilizare a terenurilor, iau în considerare includerea în aceste planuri, după caz, a unor dispoziții privind elaborarea proiectelor privind materiile prime critice”
  • propunerea legislativă tratează accesul la terenuri ca element esențial pentru proiectele strategice și indică inclusiv posibilitatea utilizării mecanismelor de expropriere/uz public. Întrucât acestea reprezintă ingerințe semnificative în dreptul de proprietate, se constată că nu există o întărire expresă a garanțiilor: delimitarea clară a situațiilor în care se recurge la expropriere, criterii de necesitate/proporționalitate, reguli transparente de evaluare a despăgubirii și mecanisme efective de contestare, astfel încât interesul public să nu conducă la soluții excesive în raport cu persoanele afectate
  • propunerea legislativă introduce o procedură accelerată pentru litigii privind vicii de legalitate ale avizelor/acordurilor/autorizațiilor emise în legătură cu proiectele strategice, cu termene foarte scurte și cu reguli care pot limita efectul util al controlului judiciar (inclusiv soluții de remediere în locul anulării în anumite situații, hotărâre de fond executorie, concentrare la Curtea de Apel București și recurs într- un termen scurt). Având în vedere standardele constituționale și europene privind efectivitatea căilor de atac, se constată că: 5 – termenele nu sunt rezonabile pentru părțile fără resurse (persoane fizice, comunități locale, ONG-uri); – instanța nu își păstrează posibilitatea reală de a sancționa încălcări grave (inclusiv prin anulare, atunci când viciul o impune); – măsurile de celeritate golesc de conținut dreptul la apărare (timp suficient pentru pregătirea cauzei, acces la documente)
  • deși propunerea legislativă urmărește simplificarea și scurtarea duratei procedurilor, nu se protejează în mod explicit cerințele de consultare publică și a accesului la informații (în special în procedurile de mediu), astfel încât accelerarea să nu devină, în practică, o reducere a posibilității reale de participare a comunităților locale și a persoanelor interesate. Nu sunt menționate prevederi clare privind informarea timpurie, accesibilă și completă, precum și posibilitatea formulării de observații într- un termen adecvat, inclusiv prin mijloace non-digitale.
Inițiat de senatori și deputați USR, cu termen de avizare 12.03.2026, acest proiect a primit aviz favorabil.
Inițiat de Corneliu NEGRU – senator AUR, cu termen de avizare 12.03.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil.
Motivarea avizului:
  • propunerea legislativă introduce o excepție de la regula actuală potrivit căreia minorul sub 14 ani nu răspunde penal, stabilind că minorul care a împlinit vârsta de 12 ani poate răspunde penal pentru o serie de infracțiuni grave expres enumerate dacă se dovedește că a săvârșit fapta cu discernământ. Propunerea legislativă instituie pentru această categorie de vârstă posibilitatea și, în anumite cazuri, obligativitatea aplicării unor măsuri educative privative de libertate, 2 inclusiv internarea într-un centru educativ sau într-un centru de detenție, pentru perioade ce pot ajunge până la 5 ani, respectiv 7 ani sau chiar 15 ani în situații particular
  • propunerea legislativă vizează modificarea regimului răspunderii penale a minorilor, prin scăderea pragului de vârstă de la care minorul poate fi tras la răspundere penală, inclusiv prin raportare la existența discernământului sub vârsta de 14 ani. Dreptul penal reprezintă ultima ratio a intervenției statului, fiind justificat doar în măsura în care alte mecanisme juridice și sociale sunt insuficiente pentru protejarea valorilor sociale. Regimul actual al răspunderii penale a minorilor reflectă un echilibru între necesitatea apărării ordinii publice și principiul protecției sporite a copilului. Stabilirea pragului de 14 ani nu este arbitrară, ci rezultă dintr-o opțiune legislativă fundamentată pe considerente psihologice, criminologice și sociale privind dezvoltarea discernământului și maturitatea minorului
  • coborârea vârstei răspunderii penale, chiar condiționată de existența discernământului, mută accentul de pe protecție și reintegrare pe reacția represivă a statului, ceea ce contravine caracterului subsidiar al dreptului penal. Constituția României și instrumentele internaționale la care România este parte consacră obligația statului de a asigura protecția specială a copiilor și tinerilor. Tendința la nivel european este de menținere sau chiar de majorare a pragului minim, nu de reducere a acestuia
  • chiar dacă se constată o creștere a fenomenului infracțional în rândul minorilor, răspunsul statului trebuie să fie proporțional și adecvat cauzelor reale ale fenomenului. Criminalitatea juvenilă are, de regulă, cauze sociale, educaționale și familiale. Intervenția eficientă a statului trebuie să vizeze în primul rând: consolidarea sistemului educațional, întărirea serviciilor de asistență socială, prevenția și intervenția timpurie, sprijinirea familiei și a comunității, programe de reintegrare și consiliere psihologică
  • extinderea sferei răspunderii penale către copii sub 14 ani nu reprezintă o soluție structurală. Regimul actual al minorilor în dreptul penal român este construit pe prioritatea măsurilor educative, nu a pedepselor. Scăderea vârstei de răspundere penală riscă să dilueze această filosofie și să accentueze dimensiunea represivă în detrimentul celei formative
  • Statul are obligația de a interveni în mod diferențiat față de minori, punând accent pe reeducare și reintegrare, nu pe stigmatizare penală timpurie; 3
  • propunerea legislativă de reducere la 12 ani a vârstei răspunderii penale, inclusiv pentru infracțiuni aflate, conform limitelor de pedeapsă, la un nivel mediu de gravitate („loviri sau alte violențe”, forma agravată – pedeapsă între 6 luni și 5 ani sau amendă) și eliminarea condiției discernământului pentru minorii între 14 și 16 ani au ca rațiune, conform Expunerii de motive, incapacitatea Statului de a aborda problema infracționalității infantile prin alte mijloace decât cele penale și nu se bazează pe existența unor evaluări implicând actorii relevanți în domeniu, de la psihologi și psihiatri la reprezentanți ai sistemului de protecție socială și ai sistemului de justiție, inclusiv din zona executării pedepselor, controlului și supravegherii. Nu se argumentează, în termeni de constatări și/sau studii în domeniul biologiei, psihiatriei și/sau psihologiei, ce anume a condus la concluzia că, în cazul minorilor între 14 și 16 ani, existența discernământului poate fi de acum înainte prezumată, spre deosebire de momentul anului 2014, al intrării în vigoare a actualului Cod Penal
  • reducerea vârstei răspunderii penale a minorului are implicații majore asupra întregului sistem penal (începând de la banalul detaliu administrativ al actelor de identitate ale minorilor sub 14 ani și continuând cu situația din teren a centrelor de internare pentru minori) și necesită consultări și discuții pe care propunerea legislativă nu le-a avut și nu le are în vedere, în condițiile în care procesul de legiferare nu se poate baza în mod unic pe reacții subiective și presiuni generate de momente cu mare încărcătură emoțională – citate inclusiv în Expunerea de motive, iar în propunerea legislativă nu se argumentează în ce măsură intervențiile penale se dovedesc sau se pot dovedi mai eficiente, nu doar mai ușor de aplicat, prin privarea de libertate a minorului, decât cele administrativ-instituționale
  • evaluarea discernământului la vârste foarte fragede implică dificultăți majore de ordin științific și probatoriu. Maturitatea psihologică a unui copil sub 14 ani este fluctuantă, iar stabilirea discernământului în cadrul unui proces penal poate genera practici neunitare și riscuri de subiectivism
  • deși propunerea legislativă invocă necesitatea unei reacții ferme față de faptele grave comise de minori, coborârea pragului răspunderii penale la 12 ani și extinderea măsurilor privative de libertate ridică serioase probleme de proporționalitate și compatibilitate cu principiile justiției juvenile, care privilegiază interesul superior al copilului, prevenția și reintegrarea socială. Accentul preponderent pe sancțiune, în detrimentul consolidării mecanismelor de intervenție timpurie și suport psihosocial, poate genera efecte 4 contraproductive, inclusiv stigmatizare și creșterea riscului de recidivă, fără a aborda cauzele structurale ale delincvenței juvenile
  • scăderea vârstei răspunderii penale riscă să contravină principiului interesului superior al copilului, transformând sistemul de justiție penală într-un instrument prematur de intervenție asupra unei categorii de persoane aflate în plin proces de formare
  • datele și practica organizațiilor care lucrează direct cu copii arată că minorii implicați în fapte grave provin, în majoritate, din medii marcate de sărăcie, violență, abandon școlar și lipsa serviciilor de sprijin. Introducerea lor mai devreme în sistemul penal nu rezolvă aceste vulnerabilități și poate genera stigmatizare, excluziune și un risc crescut de recidivă
  • interesul superior al copilului impune investiții în prevenție, intervenție timpurie, sprijin familial și servicii psiho-sociale, nicidecum coborârea pragului de răspundere penală
  • reducerea vârstei răspunderii penale sub 14 ani, chiar și pentru infracțiuni foarte grave, ridică serioase probleme juridice, psihologice și morale. Copiii nu au maturitatea emoțională și cognitivă necesară pentru a fi tratați ca subiecți ai răspunderii penale în sens deplin, iar reacția statului ar trebui să fie una educativă și protectivă, nu punitivă. O astfel de modificare legislativă riscă să transforme excepțiile dramatice în reguli generale, cu efecte negative pe termen lung asupra copiilor și asupra societății
  • în expunerea de motive, necesitatea propunerii legislative se fundamentează pe date statistice agregate și pe exemple punctuale, însă nu se prezintă o analiză criminologică sau psihosocială care să demonstreze că instrumentele actuale, măsuri de protecție specială, intervenții DGASPC, măsuri educative civile, sunt structural insuficiente
  • introducerea răspunderii penale de la 12 ani, coroborată cu posibilitatea aplicării internării în centre de detenție pentru perioade semnificative, riscă să genereze stigmatizare timpurie și efecte negative de lungă durată asupra dezvoltării copilului. Minorii implicați în fapte grave la aceste vârste provin frecvent din medii vulnerabile, marcate de sărăcie, violență sau abandon școlar. Extinderea intervenției penale fără consolidarea simultană a serviciilor sociale și a mecanismelor de prevenție poate conduce la o penalizare a vulnerabilității sociale
  • propunerea legislativă introduce corelativ și dispoziții care pot conduce mai ușor la măsuri educative privative de libertate pentru minorii din categoria art. 113 5 alin. (2), precum și ajustări de regim/durată și consecințe în cazul nerespectării obligațiilor. Extinderea sferei persoanelor care pot intra sub incidența răspunderii penale, combinată cu posibilitatea măsurilor privative, crește riscul ca privarea de libertate să nu mai funcționeze, în practică, ca ultimă soluție, generându-se efecte negative asupra dezvoltării copilului și reintegrării
  • Convenția ONU privind drepturile copilului, la care România este parte, impune ca intervenția penală asupra minorilor să fie excepțională și orientată prioritar spre reintegrare. Comentariul general nr. 24 (2019) al Comitetului pentru Drepturile Copilului încurajează stabilirea vârstei minime a răspunderii penale la cel puțin 14 ani și îndeamnă statele să nu reducă acest prag. Coborârea răspunderii penale la 12 ani, chiar limitată la anumite infracțiuni, se plasează în contradicție cu această orientare
  • problema discernământului ca criteriu de angajare a răspunderii penale la 12 ani este o chestiune de imprevizibilitate și arbitrariu judiciar. Norma propusă condiționează răspunderea penală a minorului între 12 și 14 ani de dovada că „a săvârșit fapta cu discernământ”. Această formulare este identică celei existente în forma actuală pentru intervalul 14-16 ani, dar aplicarea ei la o vârstă semnificativ mai mică ridică probleme calitative diferite. Discernământul este un concept medico-legal a cărui evaluare la vârste de 12-13 ani este extrem de dificilă și variabilă, iar standardizarea sa judiciară este practic imposibilă fără criterii normative clare. Lipsa unor criterii obiective și verificabile de evaluare a discernământului la această vârstă transformă angajarea răspunderii penale într- un exercițiu de apreciere subiectivă, incompatibil cu principiul legalității incriminării și cu cerința de previzibilitate a normei penale, astfel cum sunt acestea consacrate de art. 7 din CEDO și de jurisprudența Curții de la Strasbourg
  • Instituția Avocatului Poporului a comunicat public (în baza unui studiu extins) faptul că „susține menținerea soluției legislative actuale privitoare la vârsta răspunderii penale și consolidarea legislației în materia măsurilor de protecție specială dispuse față de minorul care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și care nu răspunde penal”, arătând, în esență faptul că problema la acest moment nu este vârsta de răspundere, ci lipsa resurselor instituționale pentru aplicarea eficientă a măsurilor alternative
  • propunerea legislativă coboară pragul efectiv al răspunderii penale prin instituirea unei excepții pentru minorii care au împlinit 12 ani, pentru o listă de infracțiuni grave (ex. omor/omor calificat, vătămări, viol, tâlhărie), dacă se dovedește discernământul. O asemenea schimbare are impact direct asupra 6 drepturilor copilului și asupra filozofiei justiției juvenile (accent pe educație, reintegrare și măsuri neprivative de libertate ca regulă), iar expunerea de motive nu oferă un cadru suficient de robust (evaluare de impact, alternativă non-penală, capacitate instituțională) care să demonstreze necesitatea și proporționalitatea intervenției pentru această grupă de vârstă
  • propunerea legislativă mizează pe dovedirea discernământului pentru 12–14 ani, fără a detalia în normă garanții procedurale minime și standarde clare privind evaluarea (criterii, rolul expertizelor, contradictorialitate, drept la apărare adaptat vârstei). În absența unor repere legale suficiente, există un risc ridicat de soluții divergente între instanțe și de tratamente diferite pentru situații similare, cu potențiale efecte asupra egalității în fața legii și a dreptului la un proces echitabil
  • din punct de vedere psihologic, copilul care se află la o vârstă mai mică de 14 ani nu dezvoltă autocontrolul și anticiparea consecințelor faptelor proprii, deoarece nivelul de maturizare psihologică/de dezvoltare nu este finalizat (cortexul prefrontal, responsabil de autocontrol și anticipare, nu este complet dezvoltat). Preadolescentul se lasă mai ușor influențat de grupurile din care face parte, iar impulsivitatea la această vârstă este mare
  • copiii care manifestă agresivitate crescută trebuie incluși în programe de consiliere psihologică. În cazuri grave, ar trebui să existe modalități de îndrumare a familiei către un psiholog specializat și monitorizarea progresului copilului
  • chiar dacă fenomenul infracțional în rândul minorilor este real și necesită răspuns, propunerea legislativă nu este însoțită de măsuri credibile de întărire a intervenției timpurii (servicii sociale, sănătate mintală, protecția copilului, programe comunitare, prevenirea violenței), nici de o evaluare privind resursele pentru justiția juvenilă (probațiune, centre educative/de detenție, personal specializat). O reformă cu asemenea consecințe asupra drepturilor copilului ar trebui să fie fundamentată pe un pachet coerent de politici, nu predominant pe extinderea răspunderii penale
  • sistemul actual de protecție și reabilitare pentru copiii aflați în conflict cu legea se confruntă deja cu deficit de servicii specializate și personal calificat. Extinderea răspunderii penale către copii mai mici, fără consolidarea infrastructurii de sprijin, ar accentua presiunea asupra unui sistem insuficient pregătit.
  • considerăm că ar trebui acordată o mai mare atenție: 7 – măsurilor educative preventive; – identificării cauzelor care au condus la dezvoltarea agresivității (sociale, familiale etc.) și dezvoltării unui set de măsuri de intervenție pentru fiecare cauză identificată; – identificării potențialului agresiv de timpuriu; – măsurilor de sprijin pentru familie; – programelor de reintegrare și consiliere psihologică.
Inițiat de senatori și deputați PSD, AUR, UDMR, POT, SOS RO, neafiliați, cu termen de avizare 12.03.2026, acest proiect a primit aviz favorabil cu observații.
Inițiat de deputați AUR, SOS RO, POT, neafiliați, cu termen de avizare 12.03.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil.
Motivarea avizului:
  • ➢ analizând propunerea legislativă, prin care se propune introducerea unui nou articol, art. 113, referitor la procedura de inițiere și realizare, la solicitarea autorităților administrației publice locale, a instalațiilor de siguranță la trecerile la nivel cu calea ferată, se constată următoarele:
  • cadrul normativ existent privind infrastructura feroviară și instalațiile de siguranță: 2 – potrivit art. 11 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998, infrastructura feroviară publică include „instalațiile fixe de siguranță și de conducere operativă a circulației feroviare”. Regimul juridic al infrastructurii feroviare publice și al elementelor acesteia este detaliat la art. 11–114, inclusiv în ceea ce privește participarea unităților administrativ-teritoriale la proiecte care implică infrastructura feroviară publică și bunuri din domeniul public al statului. Caracteristicile tehnice și funcționale ale acestor instalații, precum și cerințele de siguranță și interoperabilitate, sunt, de asemenea, reglementate la nivel sectorial prin Legea nr. 202/2016 privind integrarea sistemului feroviar din România în spațiul feroviar unic european, cu modificările și completările ulterioare. – prin Hotărârea Guvernului nr. 187/2023 au fost adoptate Normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 112 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998, care reglementează în detaliu, la nivel infralegal, procedurile prin care unitățile administrativ-teritoriale pot iniția și derula proiecte pe infrastructura feroviară publică, inclusiv condițiile de capacitate administrativă, avizare, finanțare și derulare a contractelor de activitate locală. Lista proiectelor analizate, aprobate și propuse spre implementare, precum și mandatarea Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A. pentru constituirea parteneriatelor sunt stabilite, de asemenea la nivel infralegal, prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 1448/2023, cu modificările și completările ulterioare. – în acest context, regimul proprietății infrastructurii feroviare, modalitățile de implicare a unităților administrativ-teritoriale în finanțarea și implementarea de investiții pe infrastructura feroviară publică, precum și mecanismele de parteneriat și de asociere sunt deja reglementate prin norme de rang primar (art. 11–114 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998) și completate, la nivel infralegal, prin Hotărârea Guvernului nr. 187/2023 și Ordinul nr. 1448/2023.
  • redundanța și lipsa de corelare cu art. 112–114 din O.U.G. nr. 12/1998: Propunerea de introducere a unui nou articol, art. 113, instituie o procedură specială pentru montarea, modernizarea sau suplimentarea instalațiilor de siguranță la trecerile la nivel cu calea ferată, la solicitarea unităților administrativ-teritoriale, cu trimitere la documentații, avize tehnice, calendar 3 de implementare, mecanisme de includere în programele de investiții și posibilitatea finanțării integrale sau parțiale de către autoritățile locale. Elementele de structură și mecanismele juridice pe care se sprijină acest nou articol sunt însă deja reglementate, într-o manieră generală și coerentă, prin: – art. 112 privind acordurile de asociere în participațiune încheiate cu unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale și structurile asociative, pentru proiecte care implică infrastructura feroviară publică și bunuri din domeniul public al statului; – art. 113 privind acordurile de asociere cu unitățile aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, având ca obiect inclusiv dezvoltarea unor elemente ale infrastructurii feroviare publice; – art. 114 privind conținutul minim al acordurilor de asociere, regimul contractelor de activitate locală și al drepturilor reale temporare necesare implementării proiectelor; – Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 187/2023, care detaliază procedurile, documentațiile, avizele și responsabilitățile părților în proiectele inițiate de unitățile administrativ-teritoriale. Prin urmare, propunerea legislativă dublează, pentru o categorie particulară de lucrări (instalații de siguranță la trecerile la nivel), mecanisme juridice deja prevăzute în art. 112–114 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998 și în normele metodologice aferente, fără a clarifica raportul cu aceste dispoziții. Rezultatul este o suprapunere de norme, cu potențial de conflicte sau necorelări privind procedurile de aprobare, ordinea de prioritizare și regimul de finanțare a investițiilor pe infrastructura feroviară publică
  • nerespectarea normelor de tehnică legislativă: În structura actuală a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 12/1998, art. 11^3 și art. 114 există deja și reglementează domenii conexe celor vizate de inițiativă. Introducerea unui nou articol denumit art. 113, imediat după art. 112, ignoră această structură și generează confuzie de numerotare. O astfel de soluție contravine regulilor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, în special art. 13 și art. 36, care impun: – păstrarea și dezvoltarea coerentă a structurii actului de bază; 4 – evitarea confuziilor de numerotare și a paralelismelor de reglementare, inclusiv prin utilizarea indicilor acolo unde textul existent este deja numerotat; În plus, conținutul articolului nou propus, art. 113, cuprinde detalii procedurale (documente anexate cererii, termene de emitere a avizelor, conținutul avizului tehnic, obligații de publicare pe site, actualizări lunare ale informațiilor, structură detaliată a motivării unui aviz nefavorabil etc.) care, potrivit Legii nr. 24/2000, trebuie, de regulă, să fie stabilite prin acte infralegale (norme metodologice, reglementări tehnice), nu prin textul legii primare. Din această perspectivă, propunerea are natura unor norme de aplicare, nu a unei intervenții legislative de nivel primar
  • lipsa de fundamentare suficientă în expunerea de motive: – nu este prezentată o analiză a cadrului normativ existent de rang primar (art. 11–114 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998) și nici măcar o referire minimală la cadrul infralegal deja adoptat pentru aplicarea acestuia (Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 187/2023 și Ordinul M.T.I. nr. 1448/2023); – nu se justifică de ce mecanismele actuale de asociere, finanțare și implementare a proiectelor de infrastructură feroviară nu ar fi suficiente pentru realizarea instalațiilor de siguranță la trecerile la nivel; – nu este analizat impactul propunerii asupra regimului proprietății infrastructurii feroviare publice și asupra responsabilităților administratorului infrastructurii în materie de siguranță feroviară, în raport cu Legea nr. 202/2016; – nu se evaluează riscul de dublare a procedurilor și de apariție a unor regimuri normative paralele (regimul general de la art. 112–114 și regimul special propus pentru trecerile la nivel); În absența unei fundamentări solide, propunerea legislativă se îndepărtează de cerințele de calitate a legii derivate din art. 1 alin. (5) din Constituția României și din Legea nr. 24/2000 (claritate, previzibilitate, corelare cu legislația în vigoare, evitarea paralelismelor și a redundanțelor normative); ➢ propunerea legislativă nu este oportună și nu se justifică prin raportare la legislația în vigoare, având în vedere: – existența unui cadru normativ complet privind infrastructura feroviară publică și participarea unităților administrativ-teritoriale la finanțarea și implementarea proiectelor pe această infrastructură (art. 11–114 din 5 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998), completat la nivel infralegal prin Hotărârea Guvernului nr. 187/2023 și Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 1448/2023; – caracterul redundant și necorelat al soluțiilor propuse în raport cu acest cadru; – nerespectarea normelor de tehnică legislativă privind numerotarea, sistematizarea și nivelul de detaliu al reglementării (Legea nr. 24/2000); – lipsa unei fundamentări suficiente în expunerea de motive, inclusiv sub aspectul impactului asupra regimului proprietății infrastructurii feroviare publice,
Inițiat de senatori și deputați PSD, AUR, SOS RO, POT, neafiliați, minorități, cu termen de avizare 12.03.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil.
Motivarea avizului:
  • având în vedere semnificația momentului aniversar din anul 2027, este de așteptat ca marcarea împlinirii a 150 de ani de la Independență să facă obiectul nu al unor manifestări divergente, organizate de oricine, oriunde, oricum, ci al unui program coerent și intersectorial coordonat de puterea executivă
  • în ansamblul ei, propunerea legislativă nu îndeplinește condițiile elementare în privința caracterului general al actelor normative, de reglementare a unor relații sociale, pornind de la „dezideratele sociale prezente și de perspectivă, precum și de 2 la insuficiențele legislației în vigoare”, așa cum prevede, la art. 6, Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare
  • normele propuse de propunerea legislativă, la alin. (3) al art. 1 și la art. 2, nu instituie obligații în sarcina autorităților, rămânând la nivelul unor recomandări, a unor opțiuni libere, în condițiile în care art. 8 alin. (2) din legea mai sus enunțată prevede că „prin modul de exprimare, actul normativ trebuie să asigure dispozițiilor sale un caracter obligatoriu” (fie el imperativ, alternativ sau permisiv în raport cu alte norme precis identificate). Instituirea simbolică a unui „an aniversar” nu reprezintă, din punct de vedere tehnico-juridic, o materie care să impună forma legii. Utilizarea instrumentului legislativ pentru un act cu caracter predominant simbolic și comunicațional diluează forța normativă a legii ca sursă de drept și contravine principiului că legea trebuie să fie necesară, clară și să producă efecte juridice reale
  • de asemenea, propunerea legislativă nu prevede un cost maximal al acestor activități și nici sursele concrete de finanțare, deschizând, prin modul de redactare, posibilitatea unor cheltuieli inoportune sau excesive în raport cu nevoile de eficiență bugetară ale momentului
  • în plus, într-un context economic dificil, marcat de deficit excesiv și de recesiune tehnică, se impune analizarea oportunității adoptării unei propuneri legislative care să crească cheltuielile bugetare ale statului.
Inițiat de senatori și deputați AUR, cu termen de avizare 12.03.2026, acest proiect a primit aviz favorabil cu observații.
Inițiat de senatori și deputați AUR, cu termen de avizare 12.03.2026, acest proiect a primit aviz favorabil cu observații.
Inițiat de senatori și deputați AUR, cu termen de avizare 12.03.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil.
Motivarea avizului:
  • propunerea legislativă instituie dreptul persoanelor care au desfășurat muncă de noapte la reducerea vârstei standard de pensionare cu 1 zi pentru fiecare 24 de ore cumulate, fără a permite scăderea vârstei sub 60 de ani. Măsura are caracter general și este susceptibilă de aplicare unui număr semnificativ de salariați din multiple sectoare economice
  • propunerea legislativă este nejustificată în contextul cadrului normativ actual. Legislația în vigoare, în special Codul muncii (art. 125–128), reglementează deja un 2 regim juridic protector pentru salariații de noapte, incluzând limitarea duratei zilnice a muncii la 7 ore fără diminuarea salariului, acordarea unui spor de minimum 25% pentru orele lucrate în interval nocturn, evaluări medicale periodice obligatorii și posibilitatea transferului la muncă de zi în cazul apariției unor probleme de sănătate, măsuri menite tocmai să prevină și să atenueze efectele negative invocate în expunerea de motive. Sistemul public de pensii reglementat prin Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii prevede deja reduceri ale vârstei de pensionare pentru activități desfășurate în condiții deosebite sau speciale, stabilite pe baza unor criterii obiective, astfel încât introducerea unei reduceri automate și generalizate pentru orice muncă de noapte, indiferent de domeniu, intensitate sau caracter ocazional ori permanent, ar crea inechități între asigurați și ar relativiza principiul contributivității care fundamentează sistemul public de pensii. Măsura ar genera o dublă compensare a aceluiași inconvenient profesional, deja remunerat salarial și protejat prin norme specifice de dreptul muncii, și ar produce un impact financiar semnificativ asupra bugetului asigurărilor sociale, prin diminuarea perioadei de contribuție și creșterea numărului de pensionări anticipate. De asemenea, având în vedere că după orele de noapte lucrate angajații beneficiază de timp de odihnă pentru refacere, nu este afectată semnificativ capacitatea de muncă încât să se justifice o scădere a vârstei de pensionare
  • impactul bugetar nu este fundamentat, în sensul în care soluția legislativă nu este însoțită de fișă financiară, nu conține estimarea numărului de potențiali beneficiari, nu prezintă evaluarea impactului asupra bugetului asigurărilor sociale de stat, nu include analiză actuarială privind sustenabilitatea măsurii. Reducerea vârstei de pensionare determină diminuarea perioadei de contribuție, creșterea duratei medii de plată a pensiei, amplificarea presiunii asupra deficitului sistemului public de pensii, iar, în lipsa unei cuantificări clare a acestor efecte, sustenabilitatea financiară a măsurii nu poate fi evaluată
  • context structural și sustenabilitate: – bugetul public de pensii înregistrează un deficit structural semnificativ, acoperit prin transferuri de la bugetul de stat, într-un context demografic marcat de îmbătrânirea accelerată a populației, reducerea populației active, deteriorarea raportului contributori-beneficiari; – în acest cadru, politicile publice în domeniul pensiilor trebuie orientate către creșterea vârstei efective de pensionare și consolidarea sustenabilității financiare, în linie cu recomandările europene privind stabilitatea sistemelor de protecție socială; 3
  • introducerea unei noi reduceri generalizate a vârstei standard de pensionare, fără fundamentare financiară și analiză de impact, contravine acestor obiective și riscă să accentueze dezechilibrele sistemice existente
Inițiat de senatori și deputați AUR, cu termen de avizare 12.03.2026, acest proiect a primit aviz favorabil.
Inițiat de senatori și deputați AUR, cu termen de avizare 12.03.2026, acest proiect a primit aviz favorabil.
Inițiat de deputați PSD, cu termen de avizare 11.03.2026, acest proiect a primit aviz favorabil.
Inițiat de senatori și deputați USR, cu termen de avizare 11.03.2026, acest proiect a primit aviz favorabil.

Alte puncte de pe ordinea de zi:

  • Propunerea domnului Vicepreședinte Victor Florescu, formulată în numele părții sindicale, de efectuare a Studiului cu tema ”Starea învățământului preuniversitar”, în vederea includerii în calendarul tematic de studii pe anul 2026
  • Invitația Comisiei Naționale a României pentru UNESCO de nominalizare a unui reprezentant în Comitetul Național de Desemnare
  • Notă privind contribuția CES România la documentul de reflecție pe tema coeziunii sociale pregătit de NESC Irlanda
  • Notă privind Manifestul de la Salonic adoptat de membrii Consiliului de Administrație al AICESIS, 30 ianuarie 2026, Salonic
  • Aprobarea proiectului minutei şedinţei Plenului din data de 2.02.2026
  • Aprobarea proiectului minutei şedinţei Plenului din data de 4.02.2026
  • Aprobarea proiectului minutei şedinţei Plenului din data de 11.02.2026 10. Informare privind şedinţa Biroului Executiv din data de 4.03.2026 11. Diverse

Concluzie

În ședința din 4 martie 2026, Plenul CES a analizat 27 proiecte de acte normative, adoptând 11 avize favorabile, 6 avize favorabile cu observații și 9 avize nefavorabile; avizarea a fost amânată pentru 1 proiect.