Plenul Consiliului Economic și Social (CES) s-a reunit în ședință online în data de 18 martie 2026, ora 12:00, pentru a dezbate și aviza o serie de proiecte de acte normative.

Puncte principale de pe ordinea de zi

Avizarea proiectelor de acte normative: Plenul a analizat următoarele proiecte de acte normative:

  • Proiect de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1850/2006
Inițiat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, cu termen de avizare 19.03.2026, proiectul a fost returnat.
  • Proiect de Ordonanță de urgență a Guvernului privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice
Inițiat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, cu termen de avizare 26.03.2026, avizarea proiectului a fost amânată.
  • Proiect de Ordonanță de urgență a Guvernului pentru modificarea unor acte normative din domeniul asistenței sociale și stabilirea unor măsuri de protecție socială pentru pensionari
Inițiat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, cu termen de avizare 27.03.2026, avizarea proiectului a fost amânată.
  • Proiect de Ordonanță de urgență a Guvernului pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2025 privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate
Inițiat de Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cu termen de avizare 27.03.2026, avizarea proiectului a fost amânată.
Inițiat de senatori și deputați PNL, PSD, UDMR, PACE, minorități, cu termen de avizare 24.03.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil.
Motivarea avizului:
  • propunerea legislativă extinde suspendarea executării silite prin poprire asupra conturilor instituțiilor publice pe durata termenului de 6 luni prevăzut de Ordonanței Guvernului nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv în cazul conturilor deschise la instituții de credit. O astfel de 2 soluție poate genera incertitudine juridică și operațională pentru instituțiile de credit, care sunt implicate în procedura de executare în calitate de terți popriți și care trebuie să aplice măsuri dispuse de organele de executare în baza titlurilor executorii
  • mecanismul prevăzut la alin. (2) din propunerea legislativă, potrivit căruia poprirea va opera în termen de 15 zile de la comunicarea somației doar dacă instituția sau autoritatea publică debitoare nu a notificat lipsa fondurilor în bugetul aprobat, creează un instrument de blocare a executării silite aflat exclusiv la discreția debitorului. Practic, orice instituție publică poate paraliza indefinit executarea silită împotriva sa prin simpla notificare a lipsei fondurilor, fără ca această notificare să fie supusă unui control judiciar efectiv și fără ca creditorul să dispună de vreun remediu juridic imediat
  • limitarea posibilității de instituire a popririi asupra conturilor deschise la bănci poate afecta predictibilitatea cadrului procedural și poate crea dificultăți în aplicarea uniformă a procedurilor de executare silită
  • suspendarea automată a popririi pentru o perioadă extinsă poate reduce eficiența mecanismelor de recuperare a creanțelor împotriva instituțiilor publice și poate transfera indirect presiunea asupra creditorilor și asupra instituțiilor de credit implicate în executarea procedurilor
  • în absența unor clarificări suplimentare privind rolul și obligațiile instituțiilor de credit în aplicarea acestei derogări, precum și a unei analize de impact asupra funcționării sistemului bancar și a circuitului financiar, propunerea riscă să genereze blocaje procedurale și incertitudini în aplicarea normelor privind executarea silită
  • totodată, propunerea legislativă instituie un tratament juridic discriminatoriu între creditorii care au ca debitori instituții sau autorități publice și creditorii care au ca debitori persoane private, fără o justificare obiectivă și rezonabilă. Ambele categorii de creditori dețin titluri executorii obținute în urma unor proceduri judiciare identice, însă sunt supuse unor regimuri juridice fundamental diferite în ceea ce privește posibilitatea executării efective a acestor titluri.
Inițiat de deputați minorități, cu termen de avizare 24.03.2026, acest proiect a primit aviz favorabil.
Inițiat de Ioan VULPESCU, deputat PSD, cu termen de avizare 24.03.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil.
Motivarea avizului:
  • dincolo de îndeplinirea unor praguri formale (de exemplu, dacă infrastructura sportivă există în Voluntari, nu același lucru se poate spune despre cea culturală, limitată la nivelul de casă de cultură) și a văditei neîndepliniri a altora (universități, spitale publice de nivel superior; de altfel, orașul Voluntari nu are niciun spital public), inițiatorul nu justifică motivul pentru care acesta ar avea de câștigat sau ar avea nevoie să fie declarat municipiu, exceptând taxele mai mari datorate de cetățeni; 2
  • de asemenea, referendumul invocat pentru voința locuitorilor de a declara orașul Voluntari municipiu datează din urmă cu 22 de ani, fiind incert în ce măsură această voință se menține
  • intervențiile în structura unor localități aflate în proximitatea municipiului București, funcționând ca zone rezidențiale ale Capitalei (de pildă, documentația aferentă proiectului legislativ nu menționează numărul de locuitori ale căror locuri de muncă neagricole sunt, de fapt, în municipiul București), fără autonomie nici economică, nici socio-culturală, ar trebui să facă obiectul unei intervenții de reformă administrativă concertată, nu individuală, prin recunoașterea interdependenței dintre aceste localități și Capitală, nu prin elevarea lor în rang pe considerente artificiale.
Inițiat de deputați PSD, cu termen de avizare 26.03.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil.
Motivarea avizului:
  • scăderea procentului de la 30% la 20% din cei înscriși pe listele electorale permanente a pragului de validare a referendumului pentru modificarea limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale care privește înființarea, reînființarea sau reorganizarea acestora, ridică probleme de legitimitate și reprezentativitate reală a unui referendum, cu implicații directe asupra vieții locuitorilor, în care decizia poate fi luată printr-o participare atât de redusă; 2
  • propunerea de scădere a pragului de validare nu este susținută de o documentație adecvată, care să indice o nevoie socială motivată, de pildă, de eșecuri multiple sau succesive ale unor referendumuri locale prin neatingerea pragului de validare
  • considerăm că ar trebui să se țină cont de faptul că art. 5 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, cu modificările și completările ulterioare, de la care modificarea propusă derogă, cuprinde, la alin. (3), norma potrivit căreia „rezultatul referendumului este validat dacă opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din cei înscriși pe listele electorale permanente”, matematic imposibil de îndeplinit în cazul unei prezențe minime de 20%
  • lipsa introducerii corelative a unui prag minim pentru validarea rezultatului referendumului este echivalentă cu aplicarea regulii simple a majorității, prin care decizii privind modificarea limitelor unui UAT pot fi luate cu 10% din voturile cetățenilor lui, adâncind riscurile lipsei de legitimitate și de acceptare socială a unui asemenea referendum, golind de substanță ideea de consultare reprezentată de acesta și transformându-l într-o simplă formalitate birocratică de sancționare a unor decizii politice luate deja. p.
Inițiat de deputați AUR, SOS RO, POT, cu termen de avizare 26.03.2026, acest proiect a primit aviz nefavorabil.
Motivarea avizului:
  • limitarea mandatelor primarilor la două mandate, indiferent dacă sunt consecutive sau nu, aduce atingere dreptului cetățenilor de a-și alege reprezentanții locali fără restricții legate de istoricul electoral al candidaților, drept garantat prin art. 36 și art. 37 din Constituția României
  • norma propusă nu distinge între mandate exercitate în localități diferite și nu reglementează regimul tranzitoriu pentru primarii aflați în funcție, creând premisele 2 unor litigii constituționale și ale unor situații de incertitudine juridică la momentul aplicării
  • propunerea nu este însoțită de o evaluare de impact privind efectele asupra continuității administrative în localitățile mici și izolate, unde resursa de candidați capabili să preia funcția este semnificativ mai redusă
  • cetățenii unei unități administrativ-teritoriale ar trebui să stabilească numărul de mandate pe care le obține o persoană ca și primar, în funcție de capacitatea acestuia de bun administrator și de dezvoltarea socio-economică a comunității locale. p.

Alte puncte de pe ordinea de zi:

  • Adresa Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene cu privire la solicitarea de (re)nominalizare a reprezentanților în cadrul Grupului de Lucru pentru Viitorul Politicii de Coeziune (GLVPC)
  • Raportul privind participarea CES România la Săptămâna Societății Civile, Bruxelles, Belgia, 2-5 martie 2026
  • Punctul de vedere cu tema „Rolul partenerilor economico-sociali în implementarea Politicii de coeziune a Uniunii Europene”
  • Invitația Blocului Național Sindical, adresată domnului Președinte Sterică Fudulea, la dezbaterea cu tema „Statutul juridic al lucrătorilor dependenți și al lucrătorilor independenți”, 31 martie 2026, București
  • Aprobarea proiectului minutei şedinţei Plenului din data de 18.02.2026
  • Informare privind şedinţa Biroului Executiv din data de 18.03.2026

Concluzie

În ședința din 18 martie 2026, Plenul CES a analizat 9 proiecte de acte normative, adoptând 1 aviz favorabil și 4 avize nefavorabile; avizarea a fost amânată pentru 3 proiecte și 1 proiect a fost returnat.