Comisia pentru drepturi și libertăți ale organizațiilor societății civile (C8) din cadrul Consiliului Economic și Social (CES) s-a reunit în ședință luni, 23 martie 2026, pentru a discuta și aviza o serie de proiecte de acte normative. Ședința a avut loc online.
Ordinea de zi propusă
Comisia a avut în atenție elaborarea proiectelor de aviz la următoarele proiecte de acte normative:
- Proiect de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1850/2006 (termen de avizare: 2.04.2026) – Inițiator: Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale
- Propunere legislativă pentru completarea art.6 din Legea nr.217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice (b109/03.03.2026) (termen de avizare: 30.03.2026) – Inițiatori: senatori și deputați AUR, neafiliați
- Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.182/2002 privind protecţia informațiilor clasificate (b110/03.03.2026) (termen de avizare: 30.03.2026) – Inițiatori: deputați PSD, minorități
- Propunere legislativă pentru modificarea art.180 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (b111/03.03.2026) (termen de avizare: 30.03.2026) – Inițiatori: senatori și deputați USR, PSD, PNL, UDMR, minorități
- Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea art.10 din Legea 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România (b112/03.03.2026) (termen de avizare: 30.03.2026) – Inițiatori: deputați minorități
- Propunere legislativă privind modificarea și completarea art.13 din Ordonanţa de urgenţă nr.77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc (b113/03.03.2026) (termen de avizare: 30.03.2026) – Inițiatori: deputați minorități
- Propunere legislativă privind modificarea şi completarea alineatului (2) al art.331 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal (b114/03.03.2026) (termen de avizare: 30.03.2026) – Inițiatori: deputați minorități
- Propunere legislativă pentru instituirea zilei de 19 noiembrie ca „Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin” (b115/03.03.2026) (termen de avizare: 30.03.2026) – Inițiatori: deputați PNL, PSD, USR, UDMR, neafiliați
- Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.407/2006 vânătorii și a protecției fondului cinegetic (b117/03.03.2026) ( termen de avizare 30.03.2026, conform prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 248/2013, republicată, cu modificările și completările ulterioare) – Inițiatori: senatori și deputați UDMR – aviz nefavorabil (termen de avizare: 30.03.2026) – Inițiatori: senatori și deputați UDMR
- Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii educației fizice și sportului nr.69/2000 pentru protecția sportivilor și prevenirea abuzurilor în sport (b118/04.03.2026) (termen de avizare: 30.03.2026) – Inițiatori: senatori și deputați USR
- Propunere legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.340/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun (b119/04.03.2026) (termen de avizare: 30.03.2026) – Inițiatori: senatori și deputați POT, neafiliați
- Propunere legislativă pentru completarea Legii petrolului nr.238/2004 (b120/04.03.2026) (termen de avizare: 30.03.2026) – Inițiatori: senatori și deputați USR, PSD, SOS RO, UDMR, PNL, minorități
- Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal (b121/04.03.2026) (termen de avizare: 30.03.2026) – Inițiator: Raisa ENACHI – deputat neafiliat
- Propunere legislativă pentru completarea art.257 din Legea nr.286/2009 – Codul penal (b122/04.03.2026) (termen de avizare: 30.03.2026) – Inițiator: Romică-Andrei BACIU – deputat PNL
- Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2011 privind comunicaţiile electronice (b123/04.03.2026) (termen de avizare: 30.03.2026) – Inițiatori: deputați USR
- Propunere legislativă pentru aprobarea Programului Național de Înot „Johnny Weissmüller” (b125/04.03.2026) (termen de avizare: 30.03.2026) – Inițiatori: senatori și deputați UDMR, USR, PNL, PSD, minorități, neafiliați
- Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii (plx186/16.03.2026) (termen de avizare: 31.03.2026) – Inițiatori: senatori și deputați USR
- Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (plx187/16.03.2026) (termen de avizare: 31.03.2026) – Inițiatori: senatori și deputați USR
- Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii (plx188/16.03.2026) (termen de avizare: 31.03.2026) – Inițiatori: senatori și deputați USR
- Propunere legislativă pentru modificarea art.525 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă şi completarea Legii nr.303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (plx189/16.03.2026) (termen de avizare: 31.03.2026) – Inițiatori: senatori și deputați USR
- Propunere legislativă pentru modificarea art.68 din Legea nr.304/2022 privind organizarea judiciară (plx190/16.03.2026) (termen de avizare: 31.03.2026) – Inițiatori: senatori și deputați USR
- Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea art.58 din Legea nr.304/2022 privind organizarea judiciară (plx191/16.03.2026) (termen de avizare: 31.03.2026) – Inițiatori: senatori și deputați USR
- Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr.305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii (plx192/16.03.2026) (termen de avizare: 31.03.2026) – Inițiatori: senatori și deputați USR
- Propunere legislativă privind stabilirea competenţei de investigare a infracţiunilor săvârşite de judecători şi procurori (plx193/16.03.2026) (termen de avizare: 31.03.2026) – Inițiatori: senatori și deputați USR
- Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr.304/2022 privind organizarea judiciară (plx194/16.03.2026) (termen de avizare: 31.03.2026) – Inițiatori: senatori și deputați USR
- Propunere legislativă pentru modificarea art.57 din Legea nr.304/2022 privind organizarea judiciară (plx195/16.03.2026 ) (termen de avizare: 31.03.2026) – Inițiatori: senatori și deputați USR
Ce a decis Comisia:
1. Aviz favorabil pentru Proiect de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1850/2006
2. Aviz nefavorabil pentru Propunere legislativă pentru completarea art.6 din Legea nr.217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice (b109/03.03.2026)
- Aviz NEFAVORABIL, cu motivarea: măsura dublează obligații deja existente privind informarea victimelor și introduce formalism administrativ suplimentar fără garanția creșterii efective a accesului la servicii; standardizarea rigidă riscă să transforme informarea într-o bifă procedurală, neadaptată nevoilor reale ale victimelor; propunerea legislativă nu abordează problemele structurale (resurse, capacitate instituțională, acces real la servicii), iar impactul operațional asupra autorităților este subestimat.
|
3. Aviz favorabil cu observații pentru Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.182/2002 privind protecţia informațiilor clasificate (b110/03.03.2026)
- Aviz FAVORABIL, cu observațiile: propunerea legislativă ar trebui să conțină și celelalte elemente de protecție a securității datelor clasificate, menționate în Expunerea de motive, respectiv: în caz de contestare doar anumiți magistrați să aiba acces la datele ce fac obiectul contestației, iar motivarea să fie una succintă, astfel încât să nu se divulge informații sensibile din punct de vedere al securității naționale; retragerea autorizației de securitate nu poate fi motivată decât de existenta unor informații că persoana vizată are vulnerabilitati în păstrarea informațiilor clasificate la care are acces și retragerea autorizației ar trebui însoțită de demararea unui proces pentru divulgare de informații clasificate. În acest caz avocatul și persoana vizată trebuie sa aibă acces la toate informațiile din dosar.
|
4. Aviz favorabil pentru Propunere legislativă pentru modificarea art.180 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (b111/03.03.2026)
5. Aviz nefavorabil pentru Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea art.10 din Legea 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România (b112/03.03.2026)
- Aviz NEFAVORABIL, cu motivarea: activitatea de voluntariat nu se înregistrează într-un registru public, precum REGES, în care să fie evidențiată clar durata de desfășurare a activității și perioada, astfel încât aceasta să poată fi verificată și luată în calcul de către casa de pensii la stabilirea vechimii în muncă. În plus una din caracteristicile principale ale activității de voluntariat este că voluntarul poate decide dacă participă sau nu la o activitate, prin urmare ar fi dificil de stabilit dacă pe perioada contractului de voluntariat, persoana în cauză a participat, cu recurență sau nu, la toate activitatile asumate; propunerea legislativă contravine chiar principiilor fundamentale ale Legii voluntariatului nr. 78/2014. Art. 4 lit. a) stabilește expres că voluntariatul este o activitate de interes public, neremunerată și bazată pe o decizie liber consimțită, iar art. 4 lit. e) prevede în mod clar că activitatea de voluntariat nu substituie munca plătită. În aceste condiții, recunoașterea voluntariatului ca „vechime în muncă” deplasează această activitate din sfera participării civice în sfera raporturilor de muncă, ceea ce este de natură să afecteze regimul juridic propriu al voluntariatului; prin asimilarea voluntariatului cu vechimea în muncă, propunerea legislativă estompează distincția legală dintre activitatea voluntară și munca salariată. Dacă legea stabilește că voluntariatul nu poate substitui munca plătită, este dificil de susținut, în același timp, că aceeași activitate produce unul dintre efectele juridice esențiale ale muncii salariate, respectiv vechimea în muncă. O asemenea soluție generează o contradicție internă între normele aplicabile aceleiași materii; Codul muncii este explicit în ceea ce privește legătura dintre vechimea în muncă și munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă. Art. 16 alin. (5) prevede fără echivoc că „munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă constituie vechime în muncă”. Așadar, legiuitorul a ancorat noțiunea de vechime în muncă într-un temei juridic precis, și anume existența unui contract individual de muncă. Voluntariatul nu se desfășoară în baza unui contract individual de muncă, ci în baza unui contract de voluntariat, care are o natură juridică distinctă; Codul muncii definește contractul individual de muncă prin trei elemente cumulative: prestarea muncii, sub autoritatea angajatorului și în schimbul salariului. Art. 10 prevede că salariatul se obligă să presteze muncă pentru și sub autoritatea unui angajator, în schimbul unei remunerații denumite salariu. În lipsa remunerației, nu mai sunt întrunite elementele specifice raportului de muncă în sensul Codului muncii. Prin urmare, acordarea vechimii în muncă pentru o activitate pe care legea o califică în mod expres ca neremunerată slăbește legătura dintre efectul juridic urmărit și temeiul său legal; propunerea legislativă nu ține seama suficient de faptul că Legea voluntariatului conține deja o normă de protecție menită să prevină utilizarea voluntariatului în locul muncii remunerate. Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 78/2014 interzice încheierea contractului de voluntariat în scopul de a evita încheierea unui contract individual de muncă ori a unui contract cu titlu oneros. În acest context, atașarea efectului juridic al vechimii în muncă unei activități de voluntariat poate crea tocmai stimulentul pe care legea actuală urmărește să îl evite, respectiv utilizarea voluntariatului ca substitut funcțional al muncii salariate; propunerea legislativă poate încuraja, în plan practic, apariția unor situații abuzive din partea unor organizații-gazdă care ar putea prefera voluntari în locul angajaților. Dacă activitatea de voluntariat ar produce vechime în muncă, ar putea apărea o presiune crescută pentru ocuparea unor posturi sau îndeplinirea unor sarcini recurente prin intermediul voluntarilor, întrucât organizația ar beneficia de muncă prestată fără salariu, iar voluntarul ar putea accepta în considerarea unui avantaj juridic asociat, în mod tradițional, muncii salariate. O asemenea consecință ar contraveni art. 4 lit. e) din Legea voluntariatului. În acest mod, se creează riscul unei ficțiuni juridice, prin atribuirea unui efect specific muncii salariate unei activități care, prin definiție, nu are această natură. Vechimea în muncă nu reprezintă un simplu beneficiu simbolic, ci un concept juridic utilizat în multiple raporturi de dreptul muncii și de securitate socială. Extinderea sa asupra voluntariatului este de natură să afecteze coerența întregului cadru normativ; propunerea legislativă depășește sfera unei simple recunoașteri simbolice și prevede că voluntariatul ar urma să fie asimilat și ca perioadă necontributivă. propunerea legislativă arată că activitatea de voluntariat ar constitui „vechime în muncă, fiind asimilată ca perioadă necontributivă”, iar această recunoaștere ar interveni doar pentru activitate de minimum un an. Această soluție confirmă că inițiativa nu se limitează la valorizarea experienței civice, ci urmărește să producă efecte specifice raporturilor de muncă și, potențial, efecte colaterale în materia asigurărilor sociale, fără o fundamentare suficient dezvoltată; Tocmai această referire la „perioadă necontributivă” evidențiază riscul de extindere a efectelor propunerii și în alte domenii juridice, inclusiv în materia pensiilor și a stagiilor de cotizare. În sistemul public de pensii funcționează, ca regulă, principiul contributivității, iar drepturile se corelează cu contribuțiile de asigurări sociale plătite. În aceste condiții, asocierea voluntariatului cu vechimea în muncă și, simultan, cu o perioadă necontributivă poate genera confuzii serioase în raport cu regimul stagiilor recunoscute de lege. Chiar dacă textul nu clarifică integral aceste efecte, el deschide o breșă normativă susceptibilă să producă interpretări extinse și neunitare; propunerea legislativă nu reglementează mecanismul concret de evidență și recunoaștere a acestei „vechimi în muncă”. Această lacună confirmă, încă o dată, dificultatea de a integra o asemenea soluție în arhitectura juridică existentă. Simplul fapt că propunerea legislativă prevede că activitatea de voluntariat ar constitui și vechime în muncă, respectiv perioadă necontributivă, nu este însoțit de elementele necesare privind circuitul juridic al acestei recunoașteri: evidență, verificare, înscriere, probă, control și valorificare. Astfel, propunerea legislativă nu indică cine constată, cine înregistrează, cine certifică și în ce sistem oficial se operează această perioadă. Nu rezultă dacă evidența ar reveni organizației-gazdă, unui inspectorat teritorial de muncă, unei autorități centrale, casei de pensii sau unei alte instituții; în lipsa unei autorități competente expres desemnate, propunerea legislativă rămâne dificil de aplicat și creează incertitudine juridică. Vechimea în muncă produce consecințe juridice importante și, din acest motiv, ar trebui să fie susținută de o evidență oficială clară. Propunerea legislativă nu precizează dacă această perioadă s-ar înscrie într-un registru distinct, într-un sistem deja existent sau dacă s-ar dovedi exclusiv prin înscrisuri emise de organizația-gazdă. De asemenea, dacă vechimea în muncă este tratată ca un efect juridic specific raporturilor de muncă, ar fi fost necesară și o clarificare expresă a modului în care această soluție se corelează cu evidențele oficiale privind activitatea profesională. În lipsa unei asemenea corelări, soluția rămâne declarativă și susceptibilă să genereze dificultăți de aplicare. Totodată, diferite organizații-gazdă ar putea emite documente în standarde diferite, cu conținut neuniform, în absența unui control real al autorităților. În aceste condiții, aceeași noțiune de „vechime” ar putea fi recunoscută în mod diferit de la caz la caz. Propunerea legislativă nu precizează nici dacă vechimea s-ar dovedi prin contractul de voluntariat, prin certificatul de voluntariat, prin raportul de activitate, printr-o adeverință specială sau printr-o înregistrare într-un registru național. În forma actuală, aceasta instituie un efect juridic major, fără a reglementa în mod suficient cine îl administrează și cum se reflectă el în evidențele oficiale, ceea ce o face imprecisă și aptă să genereze dificultăți administrative și litigii. O normă care produce efecte juridice importante ar necesita, în mod firesc, și reglementarea clară a instrumentelor de probă corespunzătoare; propunerea legislativă apare ca disproporționată în raport cu scopul declarat al inițiatorului. Dacă obiectivul este încurajarea participării civice și creșterea prestigiului voluntariatului, acest rezultat poate fi atins prin consolidarea mecanismelor deja existente: certificatul de voluntariat, raportul de activitate, recunoașterea experienței profesionale și/sau în specialitate, precum și valorizarea competențelor dobândite în contexte non-formale. Nu rezultă că ar fi necesară transformarea voluntariatului în vechime în muncă pentru atingerea acestor finalități. propunerea legislativă deplasează voluntariatul din registrul cetățeniei active în registrul relațiilor de muncă, ceea ce este dificil de conciliat cu filosofia Legii nr. 78/2014. Voluntariatul trebuie protejat ca formă de participare civică liberă și neremunerată, nu transformat într-un substitut al muncii salariate. Exact această graniță este apărată de art. 4 lit. a) și lit. e) din lege, iar proiectul tinde să o relativizeze; calificarea voluntariatului ca activitate neremunerată care nu substituie munca plătită și recunoașterea unuia dintre principalele efecte juridice rezervate muncii salariate, respectiv vechimea în muncă, reprezintă contradicția de fond a propunerii legislative și principalul motiv pentru care proiectul se impune a fi reconsiderat în mod critic.
|
6. Aviz favorabil pentru Propunere legislativă privind modificarea și completarea art.13 din Ordonanţa de urgenţă nr.77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc (b113/03.03.2026)
- Obiectul de reglementare: Instituie mecanism de finanțare pentru prevenirea și combaterea dependenței de jocuri de noroc prin alocarea a 1% din impozite
|
7. Aviz favorabil pentru Propunere legislativă privind modificarea şi completarea alineatului (2) al art.331 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal (b114/03.03.2026)
8. Aviz nefavorabil pentru Propunere legislativă pentru instituirea zilei de 19 noiembrie ca „Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin” (b115/03.03.2026)
- Aviz NEFAVORABIL, cu motivarea: antreprenoriatul feminin este o parte importantă și esențială a antreprenoriatului din România iar meritele persoanelor implicate în aceste demersuri merită lăudate. Din acest motiv, Organizația Națiunilor Unite sărbătorește deja această cauză în fiecare an în 19 noiembrie, fiind astfel o sărbătoare internațională. Prin urmare, nu se întrevede necesar dublarea acestui efort prin declararea zilei respective și zi națională. În schimb, eforturile pentru promovarea antreprenoriatului feminin ar trebui să fie încurajat și susținut prin alte demersuri care ar trebui să aibă menirea de a dezvolta economia țării în ansamblu; nu este necesar ca instituirea unei sărbători legale să fie stabilită printr-un act normativ de forță organică.
|
9. Aviz favorabil cu observații pentru Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.407/2006 vânătorii și a protecției fondului cinegetic (b117/03.03.2026) ( termen de avizare 30.03.2026, conform prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 248/2013, republicată, cu modificările și completările ulterioare) – Inițiatori: senatori și deputați UDMR – aviz nefavorabil
- Aviz FAVORABIL, cu observațiile: ar fi necesar ca propunerea legislativă să fie completată printr-un amendament care să extindă obligația de publicitate și față de cetățeni, prin mijloacele de informare în masă sau prin canalele de comunicare publică ale unităților administrativ-teritoriale. Această extindere nu este o simplă opțiune de oportunitate, ci derivă dintr-o obligație juridică preexistentă, întemeiată pe dreptul de acces la informația de mediu, astfel cum este reglementat de Convenția de la Aarhus din 1998, ratificată de România prin Legea nr. 86/2000, și transpus în dreptul intern prin Legea nr. 86/2000 și Hotărârea Guvernului nr. 878/2005 privind accesul publicului la informația de mediu; informația privind identitatea gestionarului unui fond cinegetic, durata contractului de gestiune și limitele geografice ale fondului constituie, în mod neechivoc, informație de mediu în sensul art. 2 din Convenția de la Aarhus și al art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 878/2005, întrucât se referă la activități care afectează sau pot afecta starea faunei sălbatice, a habitatelor naturale și a ecosistemelor locale. Or, obligația de a pune la dispoziția publicului informația de mediu în mod activ, fără a fi necesară o cerere prealabilă, revine tocmai autorităților publice și, prin extensie, entităților care desfășoară activități cu impact asupra mediului.
|
10. Aviz favorabil cu observații pentru Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii educației fizice și sportului nr.69/2000 pentru protecția sportivilor și prevenirea abuzurilor în sport (b118/04.03.2026)
- Aviz FAVORABIL, cu observația: este necesară eliminarea prevederilor care introduc o nouă funcție în organigrama structurilor sportive, respectiv ofițerul de protecție, deoarece acest lucru presupune costuri suplimentare cu personalul pentru structurile sportive și se creează un nou sistem de calificare profesională, respectiv o nouă instituție și o nouă procedură birocratică; prin procedurile interne, structurile sportive pot agrea un sistem de raportare și o persoană sau o comisie care să urmarească aplicarea procedurilor, evaluarea lor și eventual cercetarea faptelor, fără a-și crește costurile cu personalul.
|
11. Aviz favorabil pentru Propunere legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.340/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun (b119/04.03.2026)
12. Aviz favorabil pentru Propunere legislativă pentru completarea Legii petrolului nr.238/2004 (b120/04.03.2026)
13. Aviz nefavorabil pentru Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal (b121/04.03.2026)
- Aviz NEFAVORABIL, cu motivarea: măsura restrânge excesiv posibilitatea eliberării condiționate, afectând caracterul individualizat al executării pedepsei și rolul instanței în evaluarea concretă a conduitei persoanei condamnate. Introducerea unui prag rigid de 30 de ani nu este suficient fundamentată din perspectiva eficienței penale și poate genera tratamente disproporționate. propunerea legislativă nu este susținută de date care să justifice necesitatea unei astfel de înăspriri și riscă să transforme eliberarea condiționată într-o instituție pur formală pentru aceste cazuri.
|
14. Aviz favorabil pentru Propunere legislativă pentru completarea art.257 din Legea nr.286/2009 – Codul penal (b122/04.03.2026)
15. Aviz favorabil pentru Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2011 privind comunicaţiile electronice (b123/04.03.2026)
16. Aviz favorabil pentru Propunere legislativă pentru aprobarea Programului Național de Înot „Johnny Weissmüller” (b125/04.03.2026)
17. Aviz favorabil pentru Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii (plx186/16.03.2026)
18. Aviz favorabil pentru Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (plx187/16.03.2026)
19. Aviz favorabil pentru Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii (plx188/16.03.2026)
20. Aviz favorabil pentru Propunere legislativă pentru modificarea art.525 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă şi completarea Legii nr.303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (plx189/16.03.2026)
21. Aviz favorabil cu observații pentru Propunere legislativă pentru modificarea art.68 din Legea nr.304/2022 privind organizarea judiciară (plx190/16.03.2026)
- Aviz FAVORABIL, cu observația: dacă procurorul ierarhic superior constată că masuri și soluții adoptate de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt nelegale sau netemeinice trebuie să solicite sancționarea acestora.
|
22. Aviz favorabil pentru Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea art.58 din Legea nr.304/2022 privind organizarea judiciară (plx191/16.03.2026)
23. Aviz favorabil pentru Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr.305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii (plx192/16.03.2026)
24. Aviz favorabil pentru Propunere legislativă privind stabilirea competenţei de investigare a infracţiunilor săvârşite de judecători şi procurori (plx193/16.03.2026)
25. Aviz favorabil pentru Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr.304/2022 privind organizarea judiciară (plx194/16.03.2026)
26. Aviz favorabil pentru Propunere legislativă pentru modificarea art.57 din Legea nr.304/2022 privind organizarea judiciară (plx195/16.03.2026 )
Concluzii
În ședința din 23 martie 2026, Comisia C8 a analizat 26 proiecte de acte normative, formulând 18 avize favorabile, 4 avize favorabile cu observații și 4 avize nefavorabile.
Motivarea avizelor nefavorabile (b109, b112, b115, b121) și observațiile formulate (b110, b117, b118, plx190) sunt redate integral mai sus.
Din partea Fundației Naționale pentru Tineret a participat la ședință Bogdan-Petru CRIȘAN.
Proiectele de aviz ale comisiei au fost supuse aprobării Plenului CES (25.03.2026).